docilitate

Civilizarea sălbaticilor a presupus mai întîi domesticirea lor. Adică le-a fost cultivată gena supunerii, a sclaviei, în detrimentul celei a nesupunerii, de care doar stăpînii nu erau obligați să se lipsească, ca să supraviețuiască într-o societate umană mai numeroasă. De aici provin schimbările fiziologice ulterioare, de obediență, ori de mimare a acesteia, care au dat și fizionomiile moderne: expresii faciale mai prietenoase, zîmbete, blîndețea privirii, bunătatea, figuri blajine, și alte semne exterioare de non- agresivitate, de docilitate și de „lasă-mă să te las”. Evidențe de netăgăduit îndeobște la femei.

nepotism

Nepotismul e instinctual. Nimic mai natural la om și la orice viețuitoare, pînă și la plante. Gradul de sacrificiu de sine pentru alții crește direct proporțional cu gradul de rudenie și profitul potențial. Societățile în care nu se practică nepotismul sînt cele în care oamenii merg împotriva naturii lor, îmbolnăvindu-se psihic. De aia țările scandinave au printre cele mai ridicate procente din lume la depresivi, la alcoolici și la sociopați. În chestionare ăia se autodeclară toți ca fiind cei mai fericiți din lume, uitînd să menționeze că doar din lumea celor pe pastile, pe spirtoase, și pe ajutor social.

oportuniști

Majoritatea celor care dau tunuri, mint, falsifică acte, dedîndu-se la orice ca să treacă într-o castă superioară nu o fac neapărat din din motive de supraviețuire ori din lăcomie, ci ca să cîștige recunoasterea și respectul celorlalți. Cei care obțin astfel ce vor, adică să urce pe scara socială, pierd și minimul de respect și de recunoaștere pe care îl aveau înainte de a o săvîrși. Aviz amatorilor că-și pierd vremea cu sacrificii inutile.

campus

De anul trecut campusurile studențești îs goale, ca și buzunarele celor care-i căpușau: vînzătorii de diplome fără valoare, de cursuri nerecunoscute, de chirii infecte, de alcool, de droguri, de mîncăruri nesănătoase la suprapreț, de cluburi de ars gazul ori de vii, taximetriști hoți, proxeneți de lux, partide de corupți, média, biserici, asociații și culturi de nebuni. Să fie sănătoși!

ierarhie

Oricine are cîțiva cititori se crede publicist ori scriitor. După principiul că orice prost se crede inteligent, ori genial, dacă dă de un prost mai mare.

iubirea urii

Îți poți bate joc de cineva care te iubește , făcîndu-l să sufere, ori umilindu-l. Nu-i sigur că te va iubi în continuare, dacă nu era viciat deja dinaintea ta. Însă să faci asta cu unul care nu te iubește e imposibil. Orwell se mai și înșela.

recunoaștere

Ca să afli cite parale face o țară, un sistem, ajunge să sesizezi cui îi oferă traiul cel mai bun.

arta actoriei

Majoritatea autoproclamați – artiștii – recunoscuți doar cînd și-au găsit proștii. Mai penibili decît cea mai joasă speță de papagali și falsificatori ai realității pretins artistică: actorii. Ăia nu mai au nevoie de recunoaștere, fiind atît de mulți, încît își găsesc automat proștii în propria tagmă.

detașare

Libertatea înseamnă să știi că ai pierdut, în raport cu idealurile tale, cu lumea ori cu individul, și să nu-ți mai bați capul.

ereditate

Inteligența, educația și caracterul nu se moștenesc, neputînd fi transmise mai departe genetic. De aia nici bărbații, nici femeile n-au grețuri să se împerecheze cu proști, canalii ori inculți. Orice român născut poet știe că nici pizda, nici pula nu știu carte.

rut

Paradă nupțială face masculul să atragă ori să convingă femela care are altceva de ales. De exemplu bărbatul face paradă de ce are mai bun: fizicul, intelectul, poziția sa sau orice alt capital ce i-ar putea asigura una sau mai multe femei. Mai nou fac paradă nupțială și femeile, să prindă-n plasă bărbații mai dezirabili. Necazul e că indezirabilii nu fac diferența.

ostilitate

Cică gradul de altruism reciproc, maxim între membrii familiei, descrește odată cu gradele mai îndepărtate de înrudire, scăzînd treptat, pînă la a se transforma chiar în agresivitate, fie față alții mai diferiți, ori pur și simplu față de alții mai străini. Mai puțin la noi unde e mixt, ori în Vaslui, unde e invers.

altruism

Ca animal social, omul nu poate funcționa fără ceilalți, nici complet împotriva lor. Chiar și cel mai nociv, mai profitor și mai egoist individ dă dovadă de altruism cel puțin față de o persoană, două. Ura celorlalți față de infractorul relațional nu vine din moralitate, ori din vreun acut simț al virtuții și al dreptății, ci chiar din subconștientul la care n-au acces, din pura animalitate a supraviețuirii prin haită, în care sămînța desolidarizării unuia era totuna cu moartea tuturor. Dezbină și conduce, asta fu deviza grupărilor de care s-a ales praful.

selecție naturală

Cele mai reușite exemplare feminine fură adjudecate într-un final de către leșinați cu bani ori cu statut. Rebuturile feminine sfîrșiră întotdeauna cu sărăntoci, dar mai plini de viață, ce se reproduseră mai mult decît avuții, generînd alt spor de urmași faliți, care și ei se înmulțiră exponențial, de unde și supra-popularea de azi cu pîrliți. Toți fiind vehicole genetice, rezultă că sărăcia dă gena majoritară nu numai a trecutului, ci și a prezentului și a viitorului. Adevărata bogăție la casa omului n-a fost niciodată prezența copiilor, ci absența lor.

depresivi

De depresie pe vremuri sufereau cei cu traumatizați dinn copilărie sau genetic. Acu – s abonați la pleoșteala demotivației și cei izolați, cei care au parte de schimbări negative majore neprevăzute, cei prea școliți, cei prea sedentari, cei care iau în serios știrile, ori legile, nefutuții, care nu se masturbează frenetic, subordonații care nu cîrtesc, minoritarii, marginalii, mincinoșii, fricoșii, naivii, gurmanzii, ipohondrii, mămoșii, fițoșii, privilegiații, proștii, cerebralii, etc. Așa că nu-ți face planuri pe termen lung.

receptivitate

Cică, cu cît ești mai receptiv și mai atent la oamenii din jur cînd ești mic, cu atît mai mult îți crește inteligența socială, empatia, înțelegerea situaților complexe, anticiparea și soluționarea lor și talentul de a lucra cu semenii. Ce vremuri interesante o așteaptă pe generația cu nasu-n ecran.

odorifere

Bucureștenii nu umplu parcurile de bună voie. Îi forțează miile de cîini de apartament să-i scoată măcar odată-n zi la plimbare. Afară, patrupezii beți de fericire ciulesc urechile la orice zgomot, amușină tot ce prind sub trufă, mai puțin pe prea-parfumatele plimbărețe de pudeli și de bișoni. Păi ce haznă mai au ele să arunce o avere pe Sephora, dacă nu stîrnesc nici interesul celor mereu cu nasul cel mai fin și mai în vînt după orice căcat?

moravuri

Acu, că tot săracu-și permite aspirator robot silențios programabil, s-o dus dracu și mitul parveniților mărinimoși cu menajera. Oricum era tot mai greu de găsit o proastă care să curețe și mizeriile intime ale leșinaților cu bani. Nu-i de ajuns că fu lansat și robotul de tuns iarba, altă lovitură dată prostituatelor aciuite pe lîngă oamenii de nimic, nefericite ce-și satisfăceau nesațul sexual dezinteresat cu băiețașii care le tundeau gazonul. Nu rîsul îndreaptă moravurile, ci ultimul răcnet al tehnicii.

baptiste

După ce murise dictatura, e adevărat că agoniza și industria, dar, compensatoriu, înviaseră pocăiții. Cu neprihănitele lor însă, păcătoșii de rînd, ortodocșii, n-aveau nimic. Aveau în schimb fantezii erotice cu o muie dată figurii lor blajine, ce radia de pace interioară și de preaiubire de Isus și de cele sfinte. Din păcate natura nu i-a înzestrat pe toți cu o fizionomie blîndă, la care-s dispuse ele să deschidă larg picioarele ori celelalte două orificii. Amin!

vendette

Toată lumea are o listă neagră cu datornici, cărora ar vrea să le-o plătească cu vîrf și îndesat, ori măcar să fie chit. Datorii materiale, sentimentale, morale pe care timpul nici măcar n-o să le prescrie, darămite să le amortizeze. Cei mai fericiți oameni la bătrînețe sînt cei care s-au răzbunat la timp, ori cei care au făcut-o mai tîrziu dar înzecit. Cineva oricum va plăti, vezi să nu fi tu.

corpolență

E de notorietate că grasele complexate nu se pot abține să nu-și facă poze, însă se ascund după obiecte sau după persoane. Cele mai suferinde se și contorsionează în îmbrățișări înșelătoare vizual cu diverși, mimînd o deosebită afecțiune pentru ei. Grașii în schimb par mai naturali și mai asumați. Știu că nu mai pot păcăli pe nimeni ce i-ar putea interesa, fiind nevoiți să se mulțumească cu grase. Și doar n-o să-i vîndă crastaveți grădinăriței.

migrații

Pînă la Brexit, Regatul Unit fu unul din absorbantele hemoragiei de sute de mii de români. Ciclul emigrarii doar pare să se fi încetinit, fiind tamponat pînă se duce pandemia. Apoi se va revărsa pe Germania. Eventual pe SUA, că, ălor 70 de milioane de retarzi logodiți cu Trump, le-ar prinde bine măcar cîteva sute de mii de troglodiți cu Dacia.

covid forever

Nipah e un fel de covid altoit, cu mortalitate de zeci de ori mai mare, cu perioadă incubare de 45 de zile, pe care liliecii se gîndesc să ni-l facă cadou de Ziua Îndrăgostiților, peste o lună. Corona fu doar un mărțișor. Virusul ăstălalt e un inel de logodnă, de care doar moartea ne va mai despărți. Telemunca, teleșcoala, teleturismul, telesocializarea ne vor fi substitutele de viață. Așadar lăsați copiii să crească cu nasu-n ecrane, că altceva oricum nu-i mai așteaptă.

greutate

Adulții au o greutate constantă cam pînă îmbătrînesc. Cînd ai pus mai mult de 10 kg față de tonajul tău din tinerețe, atunci e semn că ești în linie dreaptă spre lumea drepților. Ești de fapt mort psihic ca și tinerețea-ți , doar că încă nu te-au îngropat și fizic.

educație

Împămîntenirea școlii online și inevitabila renunțare de tot la învățămîntul clasic e cel mai benefic efect secundar al covidului. Cei peste 200.000 de profesori români vor învăța pe pielea lor geografie, economie și relații umane adevărate, căutîndu-și altceva de lucru în lumea largă, contribuind în sfîrșit la PIB cu ceva palpabil. Zecilor de mii de clădiri astfel eliberate li se va da o destinație mai cu folos , de locuințe sociale. Cel mai bun profesor va fi plătit mai bine decît un fotbalist și va rămîne și singurul care va preda materia respectivă, live și înregistrat, la nivel național. Bye-bye mafiilor politice din inspectorate, curvăsăriilor, cumetriilor și răfuielilor din cancelarii, escrocheriilor cu fondul clasei ori șantajelor prin meditații și țigănelilor ședințelor cu părinții. Ca să nu mai amintesc de ciuma bubonică a magazinelor de diplome numite universități.

ludopatie

De ce nu bagă tare și muierile la păcănele? Nu le place adrenalina și riscul aparent gratuit? Atunci de ce stau cu jucătorii împătimiți care le papă tot bugetul familiei? Explicația nu poate fi decît că admiră curajul bărbaților, încercînd astfel și ele să dea dovadă de el prin a sta cu ei.

canonizare

Prea mulți sfinți de genul masculin în calendarul ortodox a protestat Asociația Feministelor din România, propunînd canonizarea și a uneia de genul feminin, recunoscută ca întreținătoare a păcii și a armoniei în familie și nu numai, sărbătoare care să fie cu roșu, și declarată zi nelucrătoare la stat și la privat. Ai ghicit! : ”Sfînta Pulă”.

șofat

Din 1995 am permis de profesionist, dar nu vreau să șofez. Nevastă-mea n-are carnet deloc. Pentru naveta București – Retezat va trebui să ne luăm o mașină. Cît o fi una din astea futuriste fără șofer?

discriminare

Eroticește vorbind nu mă excită nici obezele, nici negresele. Deși am prieteni foarte apropiați extrem de grași ori de negri, după care mă topesc: untul și umorul.

reziliență

Toată viața am trăit într-un mediu plin de iertare, de împăcare, de coabitare pașnică de speranță și de optimism. În toate cuplurile mai vechi de 5 ani adulterul și amantlîcul făceau casă bună cu cei care le îndurau ori le tolerau, deși toți cunoscuții lor aflaseră de ele.
De exemplu, iubitul maică-mii contribuia cu bani la coșul zilnic, iar taică-meu n-avea nimic împotrivă ca maică-mea să ne atragă atenția să mîncăm mai puțină carne din ciorbă ca să îi ajungă pe săturate și sponsorului. De aia ar trebui ca românii să fie negociatori șefi în orice conflict: sînt singurii care împacă și capra și varza.

tatuare

Tatuajul e o formă de sublimare a lașității, expresie a violenței reprimate. Ca și fumatul, alcoolul, drogurile, femeile, jocurile video,de noroc,ori de la bursă, cît și frecventarea bordelurilor ori a partidelor politice.
Toată lumea își va tuna și mîzgăli pielea, pînă și animalele de companie ori nou-născuții.

facultative tribale

N-am reușit să rămîn în vreun trib, nici să-mi fac altul mai puțin întîmplător decît cel dat de accidentul nașterii. Problema triburilor e că toate au un regulament de ordine interioară, o ierarhie și o istorie tabu în părțile interesante, însă mincinoasă plictisitoare în părțile oficiale. Spre sfîrșitul vieții individualismul depășește tribalismul, culminînd cu ieșirea din peisaj, adică cu disocierea totală. Trecerea la cele veșnice, adică la nimic, rareori e de bună voie, de aia nu e opțională, ca și nașterea de altfel. De unde reiese că orice ține de alegere e neesențial.

aer pur

Aerul e cel mai curat în destinațiile de lux. Nu-l împute canabisul săracilor. De altfel nici banii bogaților, nici cocaina lor n-au din miros. Din fericire, că altfel ne-ar trăzni instantaneu.

music ghetto

Mă delectez cu vlogurile de Crăciun ale maneliștilor albi și ale celorlalți, mai puțin albi și mai mult discriminați. Între ei nu se amestecă niciodată, deși-i dau înainte cu același gen muzical, și cu minunatul de Isus, care era orice, numa alb nu. Ghettoizarea se vede și-n clipuri: pigmentații cu dansatoare pigmentate, iară nepigmentații exclusiv cu dansatoare nepigmentate. Există și excepții, însă doar de partea descendenților din sclavi mai iertători.

depresie

Pandemia vine la pachet de anul trecut deja cu epidemii de depresie în țările în care s-a depășit supraviețuirea. Ca măsură de protecție și preventiv se poate folosi tot masca, însă peste ochi și peste urechi. Cei loviți de depresie pot atenua ori pot stopa înrăutățirea ei, evitînd crizele psihotice grave și ireversibile, fără medicamente, prin exercitarea unei violențe fizice și psihice asupra altora, de preferință asupra celor care-i iubesc, prin muncă fizică intensă și de durată combinate cu sporturi sîngeroase. Alt antidot ar fi să li se riposteze cu o violență mult mai mare, să fie bătuți măr, puși la jug, hăituiți cu biciul, forțați la drum lung și la dormit pe sub poduri. Dar asta n-o să o recomande nici un psiholog ori psihiatru, că așa nu poate scoate bani de pe ei ori de pe casa de asigurări.

profitoare

Fetele cele mai frumoase se căsătoresc de tinere cu băieți de bani gata, conformiști, tîmpi și obedienți, cărora le fac imediat și copii. Cînd frumusețile-s mai multe decît beizadelele, atunci se mai cuplează și cu cîte un student sărac, dar chipeș. Beizadeaua știe că fără capitalul părinților, profitoarea nu i-ar fi dat nici pișat de gargară, dar fiind și el un profitor, asta îl excită și mai tare. Mai știe și că capitalul poate dispărea peste noapte, și oportunista lui îl poate salva prostituîndu-se la alte case mai mari. Hai , că ai și tu cel puțin un ”prieten bun” în situația asta, dă-i și numele!

tatuați

Tatuajele la vedere, propagate de la triburile cele mai primitive la cei mai avangardiști dintre moderni, răspîndirea lor pe scară largă e datorată celor mai însetați de libertate tatuatori și tatuați: sclavii, pușcăriașii, militarii. Doar stăpînii de sclavi le-au rezistat. Deși n-ar fi exclus ca să divulge secretul bine păzit al monarhiei badantele mioritice care o îmbăiază pe sentimentala regină a Angliei: tatuajul cu o inimă străpunsă de săgeată de pe acum prea flasca-i bucă.

predicții

Și 2021 promite să fie îmbelșugat: în depresii în masă, în femei tot mai butucănoase și tot mai grase, în bărbați tot mai castrați și mai pizdificați, cu copii și mai handicapați, în oameni ai muncii mîndri de a fi roboți, în paraziții lor – privilegiații – mîndri de a-i căpușa. În rest, toate ca și anul trecut, mai puțin alegerile, a nu avea de ales fiind singura consolare mai mult decît binevenită .

rezoluții

Au învățat ceva duduile de la anul covid 2020: nu se mai pripiră să-și propună cîte-n lună și-n stele ca rezoluții pentru anul covid 2021. Nici măcar nu proferară tradiționalele urări de bine personal și de grețoasă dragoste de sine, cu care și-o luară peste bot anul trecut , înainte să dea în depresie. Ăsta-i rolul pandemiei: să le facă și pe optimistele egotice siropoase să gîndească. De aia nu-i recomandat să vă alegeți nevasta în vremuri de criză sanitară.

caracter

În timp, doar privilegiile mai cosmetizează public din turnura penibilă, grotescă, cînd nu e patologică, pe care o ia caracterul. Mascat exact de ceea ce se zice că mai degrabă l-ar trăda. Privilegiile demască totuși: nu atît individul, cît publicul lui.

copyright

Adesea apar prin news-feed poze de toată pula, însă ștanțate de autor cu copyright © numele lui. Să nu cumva să-i fure careva ego-ul și anti-talentul. Proprietatea oricum e furt, însă de abia cea intelectuală e cea mai mare hoție. Păi dacă ești produsul societății, tot ce produci e automat și al ei.

revel

Se apropie party-ul de revelion, unde nu-i ca la Crăciun, că participă cunoscuți și mai puțin cunoscuți. Întotdeauna se găsesc unii super-irascibili și siderant de susceptibili după cîteva pahare, la vreo remarcă sau la vreo glumă lăsîndu-se cu scîntei. Mai sînt și din extrema cealaltă: apaticii, autiștii, cei disociați total de petrecere. Îi prefer de departe pe primii, cei care stau prost cu nervii, cu ego-ul și cu auto-persiflarea. Nimic mai memorabil și mai bîrfîbil în noaptea dintre ani, decît retarzii cărora le sare muștarul înainte de mici.

loialitate

Cînd e vorba de relațiile de prietenie mai noi ori mai vechi, femeia e mult mai stabilă și mai loială decît bărbatul. Dacă se simt trădați, domnii nu caută-n coarne, n-o dau la pace, nici nu iartă, preferînd să renunțe la prietenia defectuoasă pur și simplu, ba unii trecînd chiar pe modul atac/răzbunare, ca să fie cel puțin chit. În schimb, doamnele-s cu împăcarea, cu iertarea, setate pe încetarea ostilităților și pe reluarea afinităților. De aia ajung de timpuriu să-și vopsească părul non-stop.

prea bine

În cîteva generații vor dispărea prin moarte naturală și alegătorii care votează politicienii de azi. România va fi asfel la fel de prosperă și de plictisitoare ca o țară din Occident. Depresia va fi ceva automat. Și atunci populația îi va regreta amarnic pe votanții care făceau prăpăd, pomenindu-le curajul și optimismul incurabil, antidepresive tipice omului prost și iertător.

imaturitate

Nu-ți face griji, dacă iei covid, dar ești încă tînăr. Să-ți curgă nasul e foarte normal la vîrsta ta, că, pînă-n 35 ani – noua maturitate – ai fost, ești și vei rămîne tot un mucos.

de folos

Oamenii -s de două feluri: cei de care te folosești și cei de care nu. Cei de care nu te folosești nu există.

poezia manelei

”Șefu la bani” – o excelentă și fericită expresie a bogăției culturale molipsitoare, pe care doar geniul recunoscut al liricii manelelor ar fi putut s-o ticluiască atît de bine, sintetizînd dorințele cele mai profunde și mai arzătoare ale omului: cea de a fi stăpîn peste ceva sau peste cineva și cea de a deține finanțele necesare unui grad mai mare de libertate.

antropocen

Singura speranță de mai bine a următoarelor generații e muierea. Adică cucoana puternică, independentă economic și liberă. Toate studiile certifică că genul ăsta de duduie nu face mulți pui, sau chiar deloc, accelerînd trendul de depopulare al planetei, deocamdată doar în zonele prospere. Asta e si ultima șansă a ceea ce a mai rămas din faună și din floră.

adulter

Adulterul e curajul conformistului care vrea să simtă plăcerea perversă și energizantă de a transgresa legile nescrise. Pe cele scrise, care implică riscul unui dosar penal, n-are coaie să le încalce. Cei căsătoriți, indiferent de sex, știu ce înseamnă, avînd cel puțin fantezii erotice cu alții, de preferință tot adulterini, adică căsătoriți, ca să savureze și vinovăția și corupția celuilalt, mai ales dacă se repetă, devenind o relație paralelă.

noii scenariști

De sărbători se stă pînă tîrziu în noapte, chiar pînă spre dimineață. La o bîrfă sau la un film. Problema e că toate filmele noi au ajuns greu de înghițit, rupte de realitate. Scenariștii fiind acum cel mult la vîrsta a doua, albi privilegiați, care n-au trecut prin nimic serios în carieră, în afară de depășirea dependenței de droguri, proiectîndu-și experiența de viață personală nulă în personaje neverosimile ori în intrigi la fel de plauzibile ca un cangur tărcat. Noroc cu calitatea imaginii și a efectelor speciale.

vînat

Supraviețuind vicisitudinilor naturii necruțătoare, ale climei, ale reliefului, ale prădătorilor, plus la intruziunea și la atacul necontenit al oamenilor, animalele sălbatice obligă la respect,la smerenie, radiind o aură de măreție, de curaj, de temeritate, și de incoruptibilitate ce frizează sfințenia. De unde și mîndria, euforia și senzația de putere pe care o au vînătorii cînd le curmă incredibila luptă și nobila aventură cu o lunetă care nu le lasă nici o posibilitate de scăpare.

colinde

Mersul cu colinda era una din rarele ocazii în care fusese încurajat cerșitul pe la cunoscuți, mai rar și pe la necunoscuți. Pe vremuri, cînd se împămîntenise, obiceiul se săvîrșea exclusiv în sat, unde se știa tot neamul cîte parale face. Parale nu se făceau, că le aveau doar bogații, și asta tocmai pentru că nu le puteau fi smulse. Bașca că pînă dădeai de ei, mureai de foame, de frig și de drum lung. În schimb de săraci nu era lipsă. Își trimiteau copiii între ei, la adunat vreo nucă încă nerîncezită și vreun măr aproape mîncabil pe trei sfert. La final toți dădeau și se compensa cu ce le primeau odrasele. Tot așa își furau și căciula și cucuruzul de fiert, fiecare din holda vecinului, c-avea gust mai bun nemuncit de cel ce-l molfăia.

tact familial

Pe principalul canal de știri or ajuns psihologii să fie și polițai, și negociatori de război. Ne recomandă ce cuvinte să evităm la masa-n familie de sărbători ca să nu se lase cu omor. Cică să nu pomenim nimic de politică ori de covid. Un cuvînt absolut interzis fiind și „vaccin”. Noroc cu ei, că altfel nici nu bănuiam că Fîșia Gaza, ori cu butoiul de pulbere căruia-i lipsește scînteia e chiar familia.

agramați

Am lista plină de literați, ce rîd disprețuitor de cei care fac greșeli de limbă. Puțin îi pasă cuiva c-ai fi analfabet, dacă aduci profit, de orice natură ar fi. În schimb, faptele certifică că te poți baza pe un grammar nazi ca pe o mînă ruptă.

de sub brad

Cînd vezi pubelele debordînd de ambalaje crăciunale cu fundițe, atestînd cum s-au cadorisit din plin între ei prietenii și neamurile și anul ăsta, n-ai cum să crezi că va mai fi rămas vreo problemă umană nerezolvată, că mai vine vreo criză post-sanitară, economică, imobiliară, șomaj masiv, concedieri, falimente, restructurări și reconversii profesionale forțate. Valul ăsta uriaș de generozitate premeditată a ne-a spălat pînă și rușinea de covidioți.

înhăitare cu sechele

Cică ajungi ca ăia 5 cu care-ți îți pierzi timpul. Adică o să mă transform în Facebook, în Digi Mobil, în Google, în Instagram și în What”sUp?

manele

Toți fanii altor genuri muzicale se cred superiori maneliștilor, deși consumă cu fervoare același produs: muzica, dovada clară a superficialității și a imaturității neasumate. Cît despre mucoșii care se autoproclamă artiști, sînt și mai penibili, iar cei care le încurajează închipuirile fiind de o cruzime pe măsura prostiei.

biciclete

Se vede cu ochiul liber că covidul a făcut ravagii-n capitală. Foarte multe biciclete abandonate. Tot mai puțini pietoni. Ar putea chiar să-și adjudece bițele rămase de izbeliște, nu trebuie decît să taie cifrul.

baie

În copilărie, la sfîrșit de săptămînă, cînd spălau copilul, se înnegrea apa de jeg. Acu dacă speli boracul și odată pe lună, apa e tot curată, deși are o copilărie mizerabilă.

trădare

Trei sfert din populație e indiferentă ori ostilă tuturor partidelor, dovadă neparticiparea la vot, refuzul de a alege între două rele. Asta nu înseamnă că nealegătorul nu poate să dea în cele două rele, rupînd omerta și făcînd niște plîngeri penale, ori la presă ,care fac cît 100 de mii de voturi una. De unde și valul de condamnări în curs și altele ce vor urma. Datul în gît rămînînd singura speranță ori soluție. Vestea bună e că, chiar și fără spirit civic, delațiunea e normală la o țară de securiști și de turnători.

meditații

Nu există părinți mai proști decît cei care-și dau copilul la meditații. Singura șansă să aibă un copil mai puțin prost decît l-au făcut ei ar fi să mai facă unul mama acestuia cu profesorul, ori tată lui cu profa. Chiar dacă iese tot un prost, măcar se vede ceva palpabil în urma meditațiilor.

după 40

Viața e mai interesantă după 40 de ani, pentru că oamenii-s tot mai interesanți. Încep să se cunoască mai bine, la început stupefiați , ba chiar amărîți de propria persoană, năpîrlind de blana de aparentă cumsecădenie, apoi acceptîndu-și mai cu veselie ticăloșia și viciile, ajustînd vorbele cu fapta. Nici flirtarea ori curtarea nu mai țin, sexele trecînd peste vrăjeală direct la ce e esențial: adică fix pula.

2020-2021

Anul 2020 e cel mai important pentru mulți dintre noi, chiar dacă nu recunoaștem. Ne-a ajutat să ne prindem cît ne sînt prietenii de paranoici sau de imbecili, ba chiar și să realizăm că statul, cu autoritățile și instituțiile sale, ne consideră cel mai mare dușman al lui.
2021 o să trădeze cît sîntem de inadaptabili, de perdanți și de nimic. Adică o să fie și mai bun.

retras versus părăsit

Nu-l confunda pe cel care e singur fiindcă așa alege el cu pe cel care-i suferind de faptul că nu-l frecventează nimeni, fiind solitar că n-are de ales. Nici unul, nici altul nu-s de compătimit. În schimb primul trebuie premiat , iar al doilea amendat, că pisălogul ar vrea să ne fută la cap, dacă ar putea, ori dacă i-am da noi ocazia. Singurătatea nu e o boală, cum pretind hoții de buzunare ce se dau psihologi, ci e o binecuvîntare, cel puțin pentru ceilalți.

solitudine

În sfîrșit sîntem în rînd cu lumea bună. A început și-n România să se instaureze simțitor singurătatea. Tot mai mulți singuratici, dînd vina pe ceilalți, că s-au făcut ai dracului. Deși n-am cunoscut nici un om singur care să nu o merite din plin.

cerșetori

Văzui un bătrîn în costum, cu cravată, ce abia se tîra, și estimai că, la viteza aia, n-o să mai apuce să traverseze pînă se face roșu. La jumatea zebrei se opri și se îndreptă spre portiera primei mașini întînzînd mîna ce-i tremura necontrolat , scuturată de Parkinson. Fu miluit cu 10 lei, iar la următorul geam cu o altă bancnotă de 50 de lei. Dovada clară că a venit momentul ca diaspora să se întoarcă acasă, căci munții noștri aur poartă…iar acum și portierele și guvernul.

doliu

Muri prematur o profă de liceu din Hațeg și toată Țara Hațegului, cu mic, cu mare se apucă de condoleanțe înlăcrimate și de slăvirea ei pe plan profesional, ba chiar și personal. Elogiile astea -s cel mai bun stimulent ca să motiveze absolvenții să nu se facă căpșunari, ci dascăli, chiar și pe unde și-a înțărcat dracu copiii. E adevărat că programa e depășită, posturile-s cu dedicație, părinții tembeli, iar copiii și mai retarzi, dar hei, cu ceva tot trebuie ținuți ocupați, și buzunăriți, că, dacă-s prea liberi și prea hodiniți le vin idei anti-sistem.

bugetari

Am lucrat și eu în primărie. Impropriu spus „lucrat”, că de fapt munca în administrație e prezenteism, care diferă de absenteism, doar prin faptul că ești prezent, în rest nu trebuie să produci, nici să faci nimic. Am fost și profesor de franceză suplinitor, presupune același lucru, doar că mai poți da note și prezențe din burtă, ca să treacă timpul mai repede, eventual dînd și teme din manual pe parcursul orei sau pentru acasă. Ca profesor, cea mai interesantă parte e cancelaria, unde se poate rostui de un amantlîc, cu alea care încă nu s-au deformat de tot de la catedră. La primării opțiunile amoroase sînt mult mai limitate, că acolo-și aranjează posturile toate rebuturile, care au pierdut orice speranță de a mai face ceva mai cu sens.

online

După modelul muncii de acasă, pe plan mondial se preconizează ca școala să se desfășoare exclusiv online. Bugetele uriașe economisite astfel vor fi îndreptate spre reconversia clădirilor, a incintelor și a anexelor școlare în centre de handicapați, ospicii de nebuni, case de corecție/pușcării, aziluri de bătrîni sau în sedii de partid. Dascălii rămași pe dinafară vor asigura personalul celor menționate, chiar și fără cursuri de perfecționare, avînd deja calificarea necesară de la ultimul loc de muncă. Tot ce se face în România fiind copy/paste de la alții…cei vizați, să nu ziceți că v-a luat pe nepregătite.

caritabilii

Iar dau televiziunile și preamilostivii de facebook cu gaze lacrimogene, compătimind cîte un bătrîn care face sărbătorile ori o mierlește singur, ca țoapa de Țopeasca cu cînii ei nevinovați cu tot. Problemă creată chiar de bătrînii respectivi, care și-au educat copiii ori și-au stîrnit anturajul în asemenea hal încît aceștia se pișă pe ei.
Măcar de ar scuti și restul societății de cercul lor familial și de prieteni, dar vezi să nu: boșorogii crapă salutar, iar nouă ne lasă moștenire scursurile lor de urmași.

rezoluții

Personal wishlist / resolutions for 2021:
să-mi fac cît mai mulți prieteni în București
să mă apuc de scris
să nu mă mai îngraș
să plantez o livadă
să-i fac tripleți lu nevastă-mea ca să trăiesc din alocația lor.
să recrutez muncitori străini din Lumea Întîia și a Doua, și a Treia, care să se corcească cu româncele, reparînd astfel nația.

curve

Guvernul german tocmai hotărî să subvenționeze prostituția legală, cu un sprijin financiar consistent pentru industria bordelurilor avînd pierderi considerabile în pandemie, pentru a nu periclita soarta curvelor. 90% din ele fiind românce, vom beneficia și noi indirect de ajutorul lor de stat. Se pregătește o tranșă nerambursabilă și pentru cei cu însemnul cu peștele, ăla de pe mașini, ce certifică că proprietarul e în afacerea cu prostituate spiritual.

Proust Vijelie

Dintre toți scriitorii francezi cu care mi-am obosit ochii, pe Proust n-am reușit să-l înghit, nu pentru că era gay, ci pentru că era un fițos, descriind ca o burgheză, de riscam să dau în misoginie. Toată lumea îi știe vrăjeala aia cu aromele copilăriei, care te fac să călătorești înapoi în timp, dacă ai mai dat de ele mult mai tîrziu. Bine, la noi a ajuns mai cunoscut, chiar călătorind în timp și încarnîndu-se în tizul său mult mai celebru – Vali Vijelie, cu care e leit. Majoritatea gay-lor visează să iubească, desigur consensual, un hetero. Dar , na , numa atîta s-o putut.

scoaterea din sărite

Dacă vrei să-și dea un bărbat arama pe față:
1. îl acuzi de ceva grav de care nu e vinovat
2. îi insulți inteligența ori logica.
3. îi exagerezi frica, obediența, zgîrcenia, incompetența, ipocrizia, lăudăroșenia și dezechilibru-i mental.
4. vezi la ce ține mai mult, cu ce nu glumește, și fă ceva pe ele.
Pe femeie o rezolvi mai simplu:
o eviți, ori o ignori, neascultînd-o și nerăspunzîndu-i, și cît mai bine-dispus.

pact cu diavolul

Reflexul automat al oamenilor e să se dea și să se aibă bine cu cei care au succes, putere, influență, bani, status, sau orice capital din care le-ar putea pica și primilor ceva, fie și firmituri. Indiferent de cît de suspect și-au găjbit parveniții privilegiile. Pe fanii ăștia se bazează relațiile și puterea la toți escrocii, prostanii, impostorii, candidații și deținătorii de castane și la oricine pus pe căpătuială. Pentru vindecarea acestor reflexe, programul prima țeapă, eventual și a doua țeapă, aflat în curs de desfășurare e mai mult decît necesar și binevenit.

mila crăciunală

Luna cadourilor, cea în care să fim mai buni, scoate iar la scenă deschisă caritabilii exhibiționiști, umanitarii de paradă, care în restul anului ți-ar cere socoteală și pentru că ai folosit prea multă hîrtie igienică, în caz că te prinde căcarea pe la ei. Normal , nu le mai rămîne destulă să se șteargă la gură.

materie cenușie

Coborînd din copac, ca să vîneze la cîmp deschis, strămoașa noastră -maimuța- a trebuit să renunțe la mersul în patru labe, ca să-și lărgească și orizontul, și să alerge fie după pradă, fie ca să nu devină pradă. A renunțat și la blană ca să nu se supraîncălzească. Imediat ce a trecut la limbaj articulat a început să-i crească galopant și creierul, mai întîi masculului, nevoit să învețe să aburească pentru acces la femelă, apoi și femelei, forțate să distingă pe cel cu potențial, și pe cei doar cu papagal. Depistarea asta necesitînd mai puțină materie cenușie, decît cucerirea, așa se explică de ce femeia are creierul mai ușor cu vreo 200 de grame decît al bărbatului.

iubire neuronală

Se știe, cînd vine vorba doar de sex ocazional, bărbatul ar fute și pe una extrem de proastă. În schimb, femeia n-ar accepta pe unul cu mult mai retard decît ea pentru o scurtă aventură. Dacă e vorba de o relație pe termen lung, pretențiile legate de minte sînt la fel de mari și din partea bărbatului. Cu toții avem însă un prieten relativ isteț, care stă cu una de o prostie amețitoare, discrepanța făcîndu-ne să-l bănuim de alte interese decît iubirea imposibilă. Cînd nu e vorba de a beneficia de capitalul părinților ei, atunci acesta e viciat , avînd fetișul de a domina patologic, ori de a umili. De Crăciun, să fim mai buni, să-i facem cadou măcar un bici.

generozitatea urîțeniei

Cu cît o femeie e mai neatrăgătoare, cu atît e mai generoasă cu masculii, deschizînd picioarele mai des. Fiindcă bărbații nu-și iau simțul frumosului în serios, altfel ar rămîne doar cu masturbarea.

povață

Nimeni nu mi-a cerut vreodată sfatul cu cine să voteze. Nici măcar cu privire la vreo problemă relațională personală. De fapt nu mi s-a solicitat sfatul în nici o privință, în afară de indicații de orientare de către turiști. Dar am cunoscut multe proaste care se plîngeau că toată lumea le cere sfatul și li se confesează, fiind sătule de rolul de mama răniților. Le-am consolat, cum că se știe că a cere sfatul unei femei e un tertip al masculului care vrea s-o fută.
Și reciproca o fi valabilă?

resentiment

Ultimele studii de psihologie evoluționistă certifică că bărbații fac ca trenul, turbînd, cînd își prind nevasta cu altul în pat, pot pleca, dar mai apoi o dau la pace, revenind tot la ea. Nici femeile nu-s prea încîntate, dacă-și prind bărbatul cu alta, dar, după o scurtă boicotare, se întorc la el și mai motivate, se apucă de slăbit și de sport , întreținîndu-se mai bine. Morala: orice le-ai face, dacă e sex și orgoliu la mijloc, orgoliul pierde, că pula și pizda n-au coloană vertebrală.

vedete

Viciați, lași, mincinoși, corupți și corupători, obtuzi, dezechilibrați psihic sau de o rigiditate macabră, resentimentari, profitori, manipulatori, perverși, perfizi și perseverenți, bucureștenii sînt atît de obsedați să salveze aparențele de respectabilitate, încît par să trăiască într-un sat, nu într-un ocean de anonimat. Asta pentru că se cred vedete, și că orice spațiu exclusiv privat li se pare public sau o scenă deschisă. Nimic mai înduioșător decît acești egotiști, bolnavi de propria importanță, din credința că ar avea vreun merit personal ori vreo carieră, fiindcă moștenirea și meschinăria îi fac solvabili.

ireconciliabili

Oamenii-s învățați de mici să disprețuiască, să pedepsească, să atace, să marginalizeze ori să excludă omul prost, uneori și pe cel prea diferit de ei. De același tratament are parte și cel foarte inteligent, cînd își face de lucru cu proști, trăiește printre ei, ori se încăpățînează să nu renunțe la presupusa lor prietenie.

fetiș

Copiii cu părinți în care unul din ei îl domina pe celălalt fățiș și disproporționat, fie pe plan mental, ba sexual ori financiar, la maturitate dezvoltă o slăbiciune pentru a domina sau a se supune unui partener în intimitate , în ciuda evidenței, că e extrem de dificil să mai găsești pe cineva care să nu fie cacealmist, farsor în ambele privințe, ori să nu fie de o prostie pe măsură. Am picat și eu în plasa unor false supuse și a altora pseudo dominatrixuri: una mai penibilă și mai prăjită decît alta. Ar fi meritat un șut în gură, pentru insulta ce mi-au adus-o intelectului. Dar am realizat că am pus botul singur, și exclusiv din pricină că arătau foarte bine. De aia n-am nici o compasiune pentru muierile care o mușcă cu vreunul: e doar pentru că au folosit o armă împotriva lor înseși.

rivalitate

La prima bătaie între o fată frumoasă și una foarte frumoasă pentru un dobitoc am asistat în sat după revoluție. Le-am lăsat să-și smulgă ciuful una alteia, înciudat că pentru mine nu se păruiseră niciodată nici urîtele, nici măcar proastele. De fapt și de aia orice bărbat are ca fantezie erotică preferată s-o facă cu două sau mai multe odată, din dorința de a le vedea dușmănindu-se pentru el. Dacă și-ar materializa fantezia, ar fi surprins neplăcut să constate că alea se împrietenesc și mai abitir, renunțînd de tot la el.

schrott public

Cel mai mare schrott din lume îl constituie spațiul public din capitală, pe trotuare sau în ganguri, intrări, alei, parcări, căi de acces, unde zac neclintite de ani de zile zeci de mii de mașini abandonate, unele intacte, altele nu prea. Acum, fiecare familie deține cel puțin o mașină, nemaiavînd unde să le gareze. Deși pe toți stîlpii și în toate stațiile îs numai afișe cu „Cumpărăm rable”, tot nu se debarasează fierul vechi. În loc de Noaptea Muzeelor, ar trebui organizată Noaptea Magneților Vii -că tot s-au întors acasă din raidurile occidentale în șomaj tehnic de la covid.

versata

Dacă a avut o bogată viață sexuală, afectivă , de aventuri ori de familie , de diverși parteneri, așadar și de circ, femeia se va plictisi cu o relație normală. Va căuta ori ceva cît mai deampulea, ori să înhațe capitalul cuiva, că, unde-i rost de bani nemunciți, isteria generală vine de la sine. Dacă dai de una cu experiență, las-o dracu, că dacă nu, dracu-i al tău.

ghicitori virtuale

Dacă derulezi pe un profil facebook îți dai seama cînd e cont de femeie ori unul de bărbat, de om deștept ori de retardat, fie de ratat , de nevoiaș ori de parvenit, chiar și fără să te uiți la nume. Dacă le-ar da Zuckerberg voie, algoritmii ar putea să-ți prezică și să-ți descrie traiectoria la minut și la milimetru. Pînă atunci îmbată-te cu horoscoape, scrise de unul care le inversează, ca să nu mai fie nevoit să inventeze altele noi.

ultrafeminism

Singura soluție pentru o schimbare reală e să nu mai fie ales nici un bărbat. Nu-i atît de greu, mai mult de jumate din votanți fiind oricum femei. Și oricum în cazul doamnelor ar suna mult mai generos noul brand de țară : „ A furat , dar a și futut.”

coliba (unchiu)lui Tom

Capitala e plină ochi, mii de mini-colibe improvizate pentru pisici vagaboande. Cățeii vagabonzi fură executați în masă, după ce căzuse victimă unei mini-haite un pui de român verde. Celelalte victime nu contaseră, că n-aveau pedigree de dac. Noi, cu pedigree de majoritari pur sînge, cădem zilnic victime vagabonzilor din Palatul Parlamentului. N-ar fi nici o pierdere de ar fi eutanasiați și ăștia cu ciolanul mereu în bot, iar în locul lor să se înscăuneze pisicile, care și-au dovedit popularitatea incontestabilă plecînd de jos, nemaipomenind și alergia lor înnăscuta la manipulare și corupție.

la agățat

Cînd cineva încearcă să te agațe, nu contează abordarea directă ori picătura chinezească, cuvintele, mijlocul de comunicare, iar adesea nici disponibilitatea ta. Dacă o să reacționezi pozitiv ori negativ, depinde doar de cum arată acea persoană, și poziția pe scara socială, cînd e vizibilă. O grămadă de dudui se laudă că resping pretendenți din listă, oripilate de tupeul și de vrăjeala lor subită ori insistentă. Tot aceleași dudui se arată extrem de flatate și de încîntate, de aceeași abureală, cînd vine din partea unora cu aspect ori cu buzunar mai acătării. Toate însă sînt adeptele frumuseții interioare. Valabil și la bărbați.

spital

Spitalele românești sînt o cultură deasă, altoită și lipicioasă de viruși, de bacterii, de microbi, ce colcăie pe toate suprafețele unde nu ajunge mopul. Desigur tapetate și de covid. Acum masca avantajează doctorii și asistentele, ascunzîndu-le rînjetele ori rictusurile , în funcție de grosimea plicurilor. Al doilea focar de infecție trebuie că-s studiourile tv, că prea poartă unii mască și pe aco, chiar și fără să aibă public. Probabil ca să nu se vadă că mănîncă căcat.

răzbunare animală

Azi se fac două secole de cînd o balenă a atacat din senin și scufundat o corabie care-i vîna suratele. Probabil la chemarea în ajutor a țestoaselor uriașe, provizii vii, pe care marinarii le capturaseră din Galapagos, ținîndu-le fără mîncare și apă, aproape moarte de foame și de sete, din credința falsă dar de nezdrucinat cum că acestea ar rezista astfel și un an de zile. Evacuîndu-se cu bărcile de salvare, la mii de km de uscat, marinarii s-au mîncat apoi între ei, ultimii supraviețuitori trăgînd la soț pe cel care urma devorat. Ar fi fost mai simplu să fi crăpat de la o simplă gripă, dar liliecii chinezești n-auzeau pînă-n Galapagos.

școala online

Cînd dascălii fac ca trenul, chițăind împotriva închiderii temporare a școlilor și a impunerii orelor online, o fac intuind că ar putea să se vadă nevoiți să-și caute a real job, mai curînd decît ar fi preconizat. După ce au parazitat mințile copiilor, ale părinților, și banul public e dificil, chiar imposibil, să treacă direct la a face ceva rentabil, să producă ceva vandabil, nu doar spălare de creier. Cadrele astea didactice, momentan doar frustrate, și deocamdată neterorizate de ideea învățămîntului digital virtual, nu -i realizează încă amploarea și ireversibilitea. Exact ca cre(ș)tinii atașați de popă, de zidurile și de interioarele bisericii, frecventîndu-le cu fervoare, convinși că nu o să se închidă niciodată, ori că meseria de popîndău nu o să dispară. Dacă tot fac plasare de forță de muncă necalificată în Vest, o să-i trimit pe ăștia care scot la tablă, intoxicînd și copiii cu teme, să învețe pe pielea lor ce înseamnă să-ți bați joc de om, pretinzînd că-i vrei binele.

genii genetice

Cel mai dăunător lucru pe care-l poate face cineva azi planetei – așadar simultan și semenilor săi – e să facă copii. Asta presupunînd că nu o să scoată genii absolute, care se nasc odată la alți 100 de milioane de nou-născuți. Pe viitor ingineria genetică ne va scuti de cele 100 de milioane de nocivi și ne va da doar geniul. În prezent cele aproape 8 miliarde de dăunători presupun cam 80 de geniali. Și nu, n-are rost să te gîndești că-s pe listă la alegerile de luna viitoare.

generozitate exhibiționistă efemeră

Luna Cadourilor bate la ușa news-feedului. Iară se umple de siropoși altruiști, generoși, mizericordioși, ce mimează abnegația, pînă stîrnesc greața. Dăruirea asta exhibiționistă efemeră îi face și mai penibili, accentuînd lipsa lor totală de empatie ori de solidaritate în restul anului. Dar cei mai infecți sînt cei care te îndeamnă să donezi tu, în timp ce se lăfăie în privilegii ei înșiși, la care n-ar renunța nici măcar cîteva zile în favoarea ”ghinioniștilor”, ca să dea un exemplu personal , fie el și atît de indiscret și de găunos vanitos. Adevărata filantropie e să tot dai pînă nu mai ai. Dacă mai ai, nu ești filantrop, ci mizantrop.

dominatoare

Există o tipologie des întîlnită de femei trăind relațiile umane ca pe un război, unde orice e permis, iar sentimentele, logica ori rațiunea sînt doar convenții insignifiante, nu reguli reciproce jocului. Orice te doare, orice te pasionează, orice spui, orice faci ori intenționezi va fi folosit împotriva ta, pentru a dobîndi chiar și cea mai mică fărîmă de putere asupra ta. Un power trip simptomatic și rău-prevestitor pentru pomenitele power junkies pe cale de a ceda nervos definitiv și cu prognostic din ce în ce mai sumbru. Nu neg că există și bărbați tarați de boala dominării, dar o fac mult mai pe față, neinsidios, de-a dreptul grotesc, devenind penibili de previzibili pentru orice duduie cu toți porcii acasă.

compromis

Femeile -s mult mai bune la disimulare decît bărbații, minciuna fiind pîinea lor zilnică. Unele însă își doresc atît de mult un anumit mascul, încît ignoră cînd respectivul nu e tot la fel de motivat, și le face regulat bucata. Tot ele se dau apoi rănite, bănuindu-l că ar fi pervers narcisist, că de, numa așa s-ar putea explica că le-a rezistat irezistibilelor. De fapt e foarte ușor să te prinzi cînd cineva te vrea pe termen lung: dispar orice rezerve, apar transparența, disponibilitatea și dăruirea totală. Orice rabat de la acestea e un rahat și o alunecare în cîrdășie. Nu iubirea, ci viciul, complicitatea asta de infractori relaționali e cimentul oricărui cuplu aparent disfuncțional. Inocența-i plictisește, ori cel mult îi distrează temporar.

alibi

Partea bună a pandemiei e că n-o să mai fie deranjată lumea la Crăciun și la An Nou de către tupeiștii cerșetori ad hoc colindători, sorcovari ori plugușori. Pînă și mocnitele ostilități intrafamiliale riscă să rămînă doar latente. Evitîndu-i pe părinți, și pe bunici de sărbători, sub pretextul perfect de a-i proteja de entuziastul, de prea primitorul și de prea colindătorul covid. Mai există totuși și asimptomatici care își îmbrățișează fără rezerve neamurile mai în vîrstă, sperînd din toată inima și din toată ființa lor să se scape de ele.

viruși umani

Dacă se află, primul reflex al celui care se știe că calcă strîmb e să nege, al doilea e să afirme că știe ce face, ori că face ce vrea, cînd vrea, cum vrea. Cei care recunosc fățiș ori se laudă că umblă cu lucruri slabe sînt fie degenerați, fie proști de bubuie. Apropiații care le fac morală, încercînd să-i oprească, ori să-i facă să se simtă măcar rușinați își pierd dizgrațios vremea. Oricum toate variațiunile-s pe aceleași teme: femeia / banul / rivalitatea familială. Adică pofte și ambiții tipice celor care nu văd doi metri-n față, nici primprejur, în schimb dispun de o mare energie destructivă, de care speră să se cruțe pe ei-înșiși, canalizînd-o spre alții, cu precădere spre cei cît mai inofensivi ori mai neajutorați. Parcă-s covizi.

costum de catifea

Atît de bine o duceau cei de la țară pe vremea lu Ceaușescu, că pînă și micuțul meu sat de munte avusese un croitor de lux, pentru sătenii ce se săturaseră de prêt-à-porter, încît recurgeau la burghezisme gen haine la comandă. Hotărîți să rupă gura tîrgului, părinții m-au trimis să-mi ia măsurile croitorașul cel într-atît de viteaz, încît să se fi avîntat pe culmile prostiei subcarpatice și subumane. După ce m-a umplut de ace ca pe o păpușă voodoo, mi-a încropit un costumaș inimitabil de catifea, a cărui croială era ca și culoarea-i de cacao. I-am lăsat bacșiș creta furată de la școala aproape de corecție unde-mi ișpăseam pedeapsa educației naționale. În costumul ăla revoltător m-a prins și revoluția. Croitorașul cel viteaz n-a fost declarat și revoluționar, deși oricine îi văzuse operele ar fi putut să ateste că acestea ar fi putut genera revoltele populare de nestăpînit cel puțin pe plan local.

manipulări semantice

Inversarea valorilor în scop manipulatoriu se face la rădăcină. Pentru impact maxim garantat, la limbă: risipei îi zice „economie”, libertății totale „anarhie”, sclaviei, vieții furate ori pierdute irecuperabil i se spune „ a-ți cîștiga existența”, banii sînt echivalați cu ”(locuri de) munca”, neguțătorii de sclavi cu ”job creators”, bordelul e „club de noapte”, ”strip tease”, prostituția e ”escort”, ”sex working”, corupția, traficul de influență, nepotismul sînt „lobbying”, delirul obscurantist de grotă ori medieval e ”spiritual”, țeparii și speculanții sînt „oameni de afaceri”, cerșetorii profesioniști sînt ”non -profit” /„ONG”, beizadelele care spală bani negri sînt ”tineri antreprenori”, și așa mai departe, you name it!

masca

Nici dracu n-o poartă din respect ori fiindcă l-ar fute grija pentru ceilalți. Ci de frică, ori pentru că este obligat de propriul stat, ăla care are tot atîta respect și grijă față de cetățenii lui, cît avea și Dincă față de caracalenii lui. Cu cît îi pasă mai mult de sine unui om și mai deloc de ceilalți, cu atît mai sigur e că va purta mască psihopatul, chiar și atunci cînd nu e cazul. Cu toții avem cunoștințe din astea cel puțin sociopate. Pandemia le dă bucuria de a-și păcăli naivii semeni, cum că ar fi plini de empatie.

necrolog

Azi picai în capcana fake-newsului, și-l dădui drept răposat pe un tînăr consătean, care i-a îngropat pe mulți, săpîndu-le groapa, la propriu, ca gropar. Anunțătoarea prematură a decesului lui fu chiar maică-sa, de la care aflară și vecinii, ce-mi dădură de știre să-i public necrologul. Ștersei postarea, cu zecile de condoleanțe cu tot, după ce primii alte mesaje cum că ar fi încă viu. Așa ceva! Se putea și mai rău: maică-mea se bucurase prin sat, că poate-i bagă fiul la casa de nebuni înaintea ei, sperînd să dezmintă astfel, fără de tăgadă, suspiciunile confirmate de acesta, cum că n-ar fi întreagă la minte.

obezitate profesională

Pe vremea lu Ceaușescu, recunoșteai un șef de regulă după straturile succesive de grăsime și după fața de moluscă sau de focă, ce jongla cu mingea partidului pe nas, în ciuda iremediabilei spălări de creier. Tot moacele alea le au acu și ăia de la putere, din SRI/Securitate -, din Poliție, din Armată, din primării, din consilii județene, din școli , din licee și din universități. Singurele foci pe care ne-am bucura să le vedem devorate de urșii polari sau de balenele ucigașe. De aia la scandinavi nu se mai găsesc asemenea specimene. Ar da lovitura Netflixu cu ei.

masca

Azi mă plimbai pe jos fără mască prin toată capitala. Pe transportul public o puneam pe jumătate. Nu fu țipenie de poliție nicăieri. Nici oamenii nu se uitau urît la mine, dimpotrivă. Se vedea că nu le era frică. Adevărați urmași ai dacilor ce se închinau zeului morții.

expresivitatea fizionomiei

În materie de botox, de acid hialuronic, de colagen, de silicon ori de operațiile estetice la pachet, româncele stau foarte bine, neapelînd și neavînd nevoie de ele. Excepție fac cele ce se perindă pe la Tv ori pe youtube, care, pe măsură ce expiră, inspiră și un film de groază. Capitala atrage frumusețile din toată țara, fiind epicentrul oportunităților financiare, educative, personale și profesionale. Generațional e surprinzător că tinerele romînce, chiar și cele de o frumusețe naturală, au azi o figură complet inexpresivă, aproape ca occidentalele de orice vîrstă ori ca botoxatele de mai sus. Ar trebui scutite de purtarea măștii, avînd deja una ce se confundă cu epiderma.

oameni cu bani

N-am cunoscut niciodată oameni cu bani care să fie buni ori deștepți. Am auzit de la unii, cum că ar exista, că ei i-au întîlnit. Ba chiar merg cu fabulațiile pînă la a afirma că li-s prieteni buni. O dovadă în plus că cei fără bani nu-s neapărat mai breji.

carantina cadourilor

De Luna Cadourilor, drăguțul de Dumnezeu s-a gîndit să nu-i mai pună pe drumuri pe Moș Nicolae și pe Moș Crăciun, nici mascați, nici demascați, aceștia înscriindu-se printre cei cu risc ridicat de covidare mortală. Bașca că i-ar putea contamina și pe drăgălașii și etern nevaccinații îngerași, care n-au imunitate ca diavolii de lilieci și de copii asimtomatici, ca să nu zic nesimțiți. În ultima vreme nici Tatăl Ceresc nu s-a simțit prea bine, stresat că l-a obligat covidul să-i trimită pe mulți cadou la Mama Dracului.

anti avort polac

Asta au învățat din democrație polonezele, adică jumătate din populație: să voteze o bandă de masculi bisericoși, adică fără coaie, ce le interziseră acu dreptul de a avorta. La următoarele alegeri, tot leșele astea, o să aleagă alți leșinați, care nu se vor sfii să promulge și arderea pe rug pentru vrăjitorie. În sfîrșit vacile mioritice, campioane la ales găinari, ce le fură viitorul copiilor, șînt întrecute în Europa de alte vite încălțate, ce și-o fac cu propria copită să fie mulse și de corastă.

horeca

Crîșmele închise în cea mai mare parte din anul ăsta și în anii ce vor urma. Lovitură neașteptată și de grație dată patronilor acestor așezăminte de golit buzunare și capete oricum deja pătrate. Reconversia profesională forțată a slugilor prost-plătite exploatate la sînge și la hămălit și la gudurat e cel mai mare cîștig societal, bașca buza umflată a viciaților, libidinoșilor și perverșilor proprietari, care acu se vaită ca niște castrați, că le moare afacerea, prin care își trăgeau amante, curve , vacanțe în destinații exotice, și masaje zilnice cu finalizare. Desigur o să treacă la cerșit miorlăit de subvenții din banul public, de parcă ar fi produs vreodată ceva cu adevărat benefic pentru semeni. Se pregătesc hotelierii, alte căpușe de lux, deja puși pe butuci de industria cazării mai ieftine la localnic. Numai pentru asta și s-a meritat și se va merita valul doi, trei, patru, să spele scursurile de mai sus, măcar cîțiva ani, dacă nu definitiv.

urmași

Dacă aș avea urmași le-aș spune ce o s-ajungă: tot mai diformi, mai bolnavi fizic și mai dezechilibrați psihic, unelte pentru alții, și alții unelte pentru ei, conformiști grețoși, perverși, sado-masochiști, cîrtițe care se cred acvile, saci de frustrări, de lașități și de resentimente, mucegăiți de vii în pivnița obscurantismului. Dar n-am…

margarina

Pe cînd eram pe un trend ascendent în demult uitata și fulminanta-mi carieră în vînzări de produse Unilever, corporația ne trimite un expert trainer, să ne învețe să vindem margarina, accentuînd și beneficiile ei, ca înlocuitor mai sănătos și mai ieftin al untului. Ne împroșcă ăla entuziast ore întregi cu dejecții, ciorbe fetide de jumătăți de adevăr, de fake news-uri, de minciuni sfruntate și de certitudini de domeniul științifico-fantasticului. La sfîrșit îi zic că adaosul de vitamine la otravă, nu anulează otrava, adică margarina, ulei vegetal hidrogenat/ saturat , generator de cancer, boli de inimă, diabet, etc. M-a întrebat de unde știu, și cum de e legală atunci. I-am dat-o la pisicul meu, zic, și ăla mi-a tras o gheară, admonestîndu-mă: „- Știu că crezi că am nouă vieți, în schimb te asigur că am un singur ficat!”

tfl

Bucureștiul e încă plin de „Tinerii frumoși și liberi (TFL)”. Chiar și de hiper impresionabili și de emotivi. Ăștia fiind și cei mai plăcubili. Ce poate fi mai frumos și mai reconfortant decît să citești simțămintele profund omenești pe fața cuiva: lacrimi, pasiune, extaz, durere, dezamăgire, entuziasm. Nu totul se reduce la bani, sex, putere, mai există și nevroză, prostie, narcisism altoite ori interschimbabile cu depresie.

amenzi covid

Oameni responsabili. Chiar și tinerii, noaptea, în spatele blocului. Cu toții poartă măști. Schimbarea regulată a acestor mini steaguri albastre ale grijii mari cu gura și cu nasul față de semeni e vădită și în gardurile vii ce le țin de port-drapel. Nu lipsesc nici polițaii la apel, cică sub acoperire, în civil, proferînd o ploaie de amenzi, să stingă un eventual focar, cum au stins și focul din butoiul lui Dincă.

disponibilizări masive

Criza generată de covid va fi mai de durată decît cea din 2008, chiar ireversibilă. Vor pierde milioanele de muncitori, cei cu venituri mici și cei fără înaltă calificare. Cum au pățit și după revoluție, cînd a picat piața sovietică CAER, atîta că n-o să mai dureze un deceniu disponibilizarea treptată, ci se va săvîrși instantaneu. Ăsta e cel mai bun efect secundar al gripei de liliac prost fiert: accelerarea emigrării definitive, de la 100-200 mii/an, la juma de milion de bejeniți/anual. The Bat(utterfly) Effect

obezitate

Supraponderabilitatea americană cuantificată comparativ cu restul populației planetei ar fi echivalentă în masă de grăsime cu un plus de încă un miliard de oameni în carne și oase. Faptul că halesc doar porcării de bombe calorice cu valoare nutrițională ce tinde spre zero nu e decisiv, ci acela că fac mișcare cel mult cîteva sute de metri de mers pe jos într-o zi, majoritatea constînd într-un dute-vino de la frigider, la budă și înapoi la tv. Curios e că chiar și așa, femeile lor încă mai fac mofturi.

astm

Ultimele studii certifică incidența sporită a crizelor de astm, cea mai mare rată din lume fiind în Marea Britanie: 30% din populație. Deloc surprinzător, cea mai scăzută îmbolnăvire pe plan mondial e în România: maxim 3% din populație. După rezistența medievală neobișnuită la ciumă bubonică, iată altă performanță mioritică, de data asta respiratorie și modernă. Nu se știe precis cauza imunității crescute, dar se bănuiește că ar fi datorată pisicilor și consumului redus de produse de igienă personală, la care sîntem tot campionii Europei. Mai bine nespălat, decît sufocat. Probleme pe cale de rezolvare mai prezintă doar cei la care n-a avut efect vaccinul la ciuma roșie.

vremuri interesante

Covidul a impus schimbări ireversibile în învățămînt și-n piața muncii. Activități prestate de acasă, aparent rele, dar pe termen lung deosebit de benefice. Se fac pași să se legifereze și confiscarea integrală a tuturor averilor ce nu pot fi justificate, adică 100% din ele. Depopularea României continuă galopant prin emigrare și prin decesul bătrînilor. Super schimbări. Ce bine că n-o să ne plictisim la pensie, mai ales că va fi scoasă!

talentul ca muncă

Se umplu Facebookul de poze de profil cu propagandă de paraziți, de narcisiști, de hoți și de impostori: „Cultura e muncă” / „Arta e muncă”, etc.
Dacă era, măcar pe jumătate, evident că n-ar mai fi fost nevoie să se și precizeze. Ca aia care te asigură că n-a vrut să-și bată joc de tine, dar na, așa o ieșit.

rezerva genetică

Cercetători britanici și olandezi ai ciumei bubonice medievale – la care imunizarea de masă nu era posibilă – au descoperit prin analize genetice că cea mai mică mortalitate în Europa o avuseseră valahii și nomazii lor de nevoie, prezentînd o genă modificată ce le sporea rezistența la epidemii, absentă la ceilalți. Europa de Vest cu necăliții ei deveni iar primul focar activ de corona în lume, dar grație nouă va supraviețui și genetic și proletaricește. De data asta chiar nu vom speria, ci sperma Vestul.

sătean la oraș

Trăii de o viață la țară, cu muncă fizică, făcînd lucruri care au relativ sens, dînd roade palpabile și imediate. Acu mă fac orășean, în cea mai frumoasă, mai populată și mai ospitalieră metropolă a României: București. Sper să fac față la citadinii ei atît de finuți, de eleganți, de manierați , de cultivați și de progresiști, specialiști în operațiuni mai abstracte, aparent fără sens. Bine, nici eu n-am fost vreodată un țăran get-beget, mai mult vînător-culegător sezonier de ce mai pica prin mica peninsulă a Eurasiei numită Europa. Capitala e taman acum plină de oportunități grație revenirii salutare a Covidului: m-aș angaja la pompe funebre, la morgă, la cimitire, să nu pierd legătura cu pămîntul, bașca că nimic nu mă bine dispune mai abitir decît moartea celor pe care nu-i cunosc, dar care ar contribui activ, involuntar și financiar la noua și prospera mea viață de capitalist.

jocurile atracției

Ce privilegiu, să fii atrăgătoare! Să accepți, să refuzi, ori, mai ales, să confuzezi bărbații. Să le transformi dorința în jucărie, în posesie, în sevraj, în creație, în distrugere, în masochism, în sadism, în milă, în dispreț, în cruzime, în neliniște, în fericire, în panică, în terapie, în inteligență, în prostie, în iubire ori în ură. Și un bărbat chipeș, deștept, nu neapărat sărac se poate juca cu psihicul femeilor, însă doar cu al celor foarte proaste. De aia pe cele deștepte nu le compătimește nimeni.

deochi amoros

Tatăl îmi rămăsese străin, necomunicînd niciodată cu mine despre el-înșuși, deși de la urlete, înjurături și corecții corporale fără rost nu se dădea în lături. Am aflat de la neamuri că credea în vrăji, în boscoane, care i s-ar fi făcut de către înciudatele pe care nu le-o fi luat de nevastă, în favoarea unei vinituri. Alea l-ar fi vrut, fiind bine cotat, workaholic fizic și carieristic vorbind, avînd frate președinte de Cooperație dictatorială, iar prin alianță, cică și pe un ministru de a lui Ceaușescu. Magia duduilor voodoo l-a făcut aproape impotent. Doar prin intervenția pipărată a altor alchimiste și mai profesioniste a scăpat de blestem, dar s-a ales și cu altul mai mare: niște copii nedoriți. Am avut și eu pe cîteva pe care le-am lăsat cu ochii-n soare, iar acu am intenții serioase cu o iubită. Îmi puteți recomanda o vrăjitoare?

ajutor la nevoie

În timp ce-și cîștigau pita bine, au legat prietenii cu alții care o cîștigau la fel, ori chiar mai bine. Clasa de mijloc. Mereu m-au uimit cu credința lor în ajutorul imediat și necondiționat pe care și l-ar acorda unii altora, în caz de nevoie. Sprijin verificat deja, zic ei. Atîta că sprijinul financiar, împrumut, cadou , material ori personal e valabil cîtă vreme beneficiarul e încă solvabil, adică imediat recuperabil. Dacă prietenul ajunge ireversibil falit ori pe drumuri, nici dracu n-o să-i mai dea decît cel mult bani de un cofrag de ouă, însoțite de o gălăgie de sfaturi nesolicitate, gen: să nu cumva să le pună în același coș. În vremurile mele de glorie, pe cînd umblam desculț în supraviețuire, încercasem să iau împrumut 100 de lei de la neamuri. Nu mi-au dat, dar au avut bunul simț să îmi propună niște ouă, în loc de sfaturi.

maimuțăreli de nișă

Nebogații îi imită din ce în ce mai bine pe bogați, pînă la a se confunda cu ei. Niciun domeniu de exclusivitate nu le-a mai rămas nepîngărit, și deci necompromis: vestimentar, culinar, interior design, you name it! Pînă la urmă singura modalitate a bogaților de a se remarca și recunoaște între ei, altfel decît prin conturi, va fi să se dea săraci.

popularitatea opulenței și a golăniei

Bogații și golanii au în comun infracționalitatea relațională, și stupiditatea cruntă, în forma cea mai profundă, oricît ar părea de sclipitori, ei considerînd lumea doar ca pe o vacă de muls, ca pe inamicul lor public și privat numărul unu. Românii-s pe primul loc în Europa în a-i aprecia. Nu din lipsă de caracter, ci tot din pură prostie, nepricepînd ori nefăcînd nici un efort să înțeleagă mecanismele reale ale bogăției și ale golăniei: după mine potopul, ori totul pentru mine, nimic pentru ceilalți. De la rapacitatea asta de prădători, avuții și găinarii nu au făcut niciodată concesii, decît temporare, cînd au pierdut războiul, nu cu lumea , ci cu alți prădători. De aia toate drepturile omului modern sînt doar bătălii pierdute temporar de lepre și de parveniți, ceea ce se întîmplă atunci cînd o idee cu adevărat revoluționară nu poate fi sufocată timp de secole.

infracționalitate

Cică aplecarea spre delicvență cam ia sfîrșit după vîrsta de 25 de ani, zic ultimele cercetări. Așadar va trebui devansată vîrsta majoratului cu minim 7 ani. Bine, nu la români , unde ar coincide cu ceasul morții.

chimia percepției

Percepția realității e un proces chimic în creierul fiecăruia. Nu e o alegere. Optimismul ori pesimismul sînt dereglări neuronale ușoare. Orice alte afecte interferează cu percepția vieții, distorsionînd-o, deci falsificînd-o. Trebuie că știi că experiențele personale, în speță ale mele, diferite de ale tale, nu îți pot afecta neuro-transmițătorii, decît dacă ți-s un pic defecți. Sociopatia felină e mai sănătoasă, decît efuziunile sentimentale canine.

student de acasă

Nici studenția nu mai era ce-a fost, dar acu, cu cursurile online de acasă, o să se revină la procentul de dinainte de Revoluție: sub 10% populație cu studii superioare. S-au dus motivațiile de bază: să scapi de armată, să te cuplezi, să scapi de părinți, de neamuri și de atmosfera prăfuită, apăsătoare a baștinei, unde nu se întîmplă niciodată nimic interesant. Cu banii scutiți de cazare, masă, transport, îmbrăcăminte, distracții, navete, utilități, chirii, abonamente diverse, etc , o să poată studenții virtuali să-și bage și ceva de calitate în venă, ori o lamă că nu mai pupă vreo lețcaie.

ludiții virtualului

Că tot e vreme de numărat bani, de călărit în scîrbă nevasta ori de văzut filme proaste, mă uitai la paranoicii ăia din The Social Dilemma 2020, cu groaza lor de sperioși congenitali, că cică toți puradeii o să crească cu nasu-n ecranul tactil, și s-o dus dracu lumea cea grozavă pe care o știm. Iar predica asta anti tehnologie o țin chiar ăia ce o perfecționară, care tocmai făcură milioane de dolari nemunciți pe seama ei. That s what I call to be stunningly full of shit. Ducă-se dracului lumea, dar cît mai repede! Deja toți părinții îs imbecilizați, fie de mass -media, fie de la natură, să nu-și lase odraslele-n pace să stea pe net cît vor. Să nu se mire, cînd aceștia o să se descotorosească de ei într-un azil de bătrîni, unde singura companie disponibilă și suportabilă le va fi defibrilatorul și dezcivilatorul internet.

privilegiul frumuseții

Ce privilegiu, să fii atrăgătoare! Să accepți, să refuzi, ori, mai ales, să confuzezi bărbații. Să le transformi dorința în jucărie, în posesie, în sevraj, în creație, în distrugere, în masochism, în sadism, în milă, în dispreț, în cruzime, în neliniște, în fericire, în panică, în terapie, în inteligență, în prostie, în iubire ori în ură. Și un bărbat chipeș, deștept, nu neapărat sărac se poate juca cu psihicul femeilor, însă doar cu al celor foarte proaste. De aia pe cele deștepte nu le compătimește nimeni.

formatare

La sfîrșitul anilor ”70, din curtea grădiniței, visam să zbor și eu cu unul din avioanele ce aveau culoar aerian peste Retezat, în timp ce le cîntam:
”Avion cu motor /
Ia-mă și pe mine-n zbor!”.
În acte eram „Șoim al Patriei”, în realitate pui de Gostat, hărăzit să-i cînt doar Partidului, mulțumindu-i că mi-a tăiat aripile.

omonimie amoroasă

Numai în românește „mîndră” mai înseamnă și „iubită”. Deși România e numărul unu în Europa la cele care-și fac o profesie din a fi iubite nedemn, contracost, fiind considerate drept lipsite de mîndrie, taman de ăia care se/le înjosesc plătind.

tinder

Instructiv datingul prin București. M-o lecuit de prejudecata că femeia modernă ar fi materialistă, ori de aia că, dacă n-am avere, job sau măcar mașină, n-aș avea succes la cele frumoase. Bucureștencele nu vor decît să li te dedici cu toată ființa ta, iar, cînd au vreme de tine, ori cînd îți vine rîndul, îți vei primi și răsplata.

profit

Se fac bani pe spinarea celui: deștept, prost, sărac, bogat, sănătos, bolnav, urît, frumos, fricos, curajos, ticălos, drept, hot, cinstit, copil, adult, leneș, harnic, viu, mort, real sau imaginar, etc. Se pot exploata financiar orice resurse umane, materiale, culturale, floră, faună. Pînă la epuizarea temporară, definitivă ori pînă la extincție . Se cheamă iluzoriu și sarcastic „economie”, pornind de la credința că individul își poate economisi resursele proprii, prăduindu-le pe cele ale tuturor celorlalți. Good luck with that thing called future!

democrație

Doar încă 10 zile și cei mai proști, fiind și cei mai mulți, își vor alege iar rebuturile. Logic, cele mai penale dintre rebuturile oricum deja preselectate de către cea mai coruptă și mai infectă formă de asociere: partidul. E firesc ca dictaturii proletariatului să- i urmeze cea a idi(h)oților, progresul evident fiind lipsa muncii.

infantilizare

Cei care te îndeamnă să mergi la vot presupun că ești prea retardat, infantil sau iresponsabil, încît să fii în stare să hotărăști cu capul tău dacă să participi, să le confirmi sistemul sau nu. Adică un manipulabil. Tocmai de aia logic ar fi să te îndemne să nu votezi,dacă tot bănuiesc ei că n-ai discernămînt. Păi cum să nu te distrezi, cu asemenea elite?

sindrom Stockholm

Azi mă interpelă în sat un turist bătrîn, interesîndu-se de o fată – Marcela – care avea doi frați gemeni. Prin anii ”90 fata, studentă, îi stătuse în gazdă, în Timișoara. Era curios ce s-a ales din ea, după ce se mutase din cămin, la el, ca să scape de un iubit ce o învinețea și o teroriza în Complex. L-am asigurat hohotind, că fata e soră-mea, iar violentul ei amorez îi este în continuare cel mai apropiat dușman, și de atunci și soț.

stăpîni

Preferința bărbaților parveniți sau pe aproape pentru păguboase sexy și bitchy e dată de neputința de a domina pe cineva altfel decît material. În loc să-și trateze nevoia perversă de a domina, își trag cîte o perversă, care le va face și mai varză necălita minte.

chipeșii

Mă uitai la topul celor mai frumoși actori bărbați din lume: toți albi, cu figuri blajine, de om bun, pe cale de a se buhăi ori deja fleșcăite de vicii ori de traiul prea bun. Niciunul bătut de ploaie, de vînt, de furtuni ori de străfulgerarea vreunui gînd, profund ori crunt. Femei urîte cu coaie…

toleranță maritală

Caracterial oamenii se împart în cei care-ți împărtășesc pasiunile ori ți le încurajează și cei care ți le detestă ori ți le omoară. Piatra de încercare a toleranței cuiva e drumul lung, sărăcia ori căsătoria. Cele mai bune și tolerante sînt nevestele de muieratici, alcoolici și de împătimiți ai jocurilor de noroc. Dintre ele o să-mi aleg amanta, dacă nu mă mai alege niciuna liberă.

mușcă și latră

Cînd li se trage clapa, oamenii ori fac circ, ori amuțesc și se retrag discret. Mai sînt și din ăia care-ți și trag clapa, făcîndu-ți și circ sau istericale. De ăștia e obosită pînă și doamna Infamie, ba chiar și ștreangurile își deznoadă lațul, să nu cumva să le dezonoreze vreunul accidental și eșafodul.

bărbi

Tot mai mulți îmblăniți facial, de la simpli nebărbieriți la bărboși stufoși. Majoritatea ascunzîndu-și defecte faciale, ori complexe de inferioritate: figură puerilă, inofensivă, fălci și bărbie feminine. Vor să pară serioși, maturi , stăpîni pe ei, ba chiar periculoși. Ignoră faptul că orice podoabe capilare, bărbi, mustăți, piercing, tatuaje ori alte zorzoane exterioare trădează vidul existențial ori viața seacă, lașitatea și conformismul.

erectile

Uneori femeia are noroc de o pleașcă de bărbat, unul care nu se mai termină, cu erecție constantă, în partide succesive. După plăcuta surpriză inițială, o bănuială îi întunecă satisfacția: dacă ea-însăși o fi pricina, n-o fi fiind suficient de excitantă, încît să-l facă pe neslobozit mai puțin plin și de el și la ouțe? Femeia cu experiență nu se impacientează. Știe că bărbatul se poate gîndi la altele, care l-au refuzat, și are orgasm instantaneu.

sadism electoral

Bucuria comună tuturor românilor e pușcăria. Să intre în ea cel pe care l-au votat. O altă plăcere comună, dar de mai mică intensitate, e să-l ierte, ba chiar să-l voteze din nou. Evident, doar ca să aibă iar parte de bucuria cea mare.

wild wild east

Asemănarea dintre România și America e că în ambele lumea interlopă și bagabonțeala sînt tolerate la nivel declarativ, ba chiar lăudate în melodii ori în filme. Asta pentru că omului de rînd, îndobitocit de rutina vieții, i se par chiar pitorești ori dintr-o altă lume, preferabilă traiului său de robot… Îmi cer scuze, dacă roboții se simt jigniți de comparație.

alegeri

Mă tot întreabă consătenii cu cine voi vota, și-mi confesează pe cine vor alege ei. Nu votez niciodată , dar pot divulga niște trucuri:
Întotdeauna cei mai proști vor fi cei mai mulți, așadar va ieși cel mai prost candidat.
Nu contează cine e ales, fiind oricum prin definiție cel mai dăunător, contează doar să nu fie reales.
În alegeri nu există altceva decît sado-masochism. Dacă nu ești sadicul, adică candidatul, atunci ești masochistul – adică alegătorul. Participarea ta în orice tabără , consfințește jocul și confirmă că-ți meriți soarta.

incurabila credință

Mințile pierdute în religie ori în credințe suferă și de sindromul Stockholm, ce le face răpirea inițial mai suportabilă, iar în extrem indispensabilă, confundîndu-se cu iubirea. De iubire te mai lecuiești, cînd e unilaterală ori neîmpărtășită, nu și de dragostea față de concepte, care n-au cum să-ți dea peste bot. Orice încercare de a vindeca pe cineva de vreo credință e pură pierdere de vreme.

dominare

În cuplu, femeia deșteaptă poate stăpîni un bărbat mai inteligent decît ea doar prin tupeu și lipsă de scrupule. Asta fiind și suficient atrăgătoare și de pasională. Evident profitînd de start, presupunînd că el ar fi mai abitir îndrăgostit, iar ea mai puțin înfierbîntată decît el. Deci o bitch și un delfin.

libertate

Cu munca de acasă și cu școlarizarea on line se sapă la temelia ierarhiei, a supunerii și a spălării de creier. Rezultatul e o lume vizibil mai anarhică, deci mai liberă. Generația covid va fi cea mai inventivă, cea mai creativă și cea mai tehnico-științifică din istoria lumii, asigurînd bătrîneți de lux celor imbecili, cărora le e frică că n-o să-și încaseze nici măcar pensia în deceniile următoare.

trening de zi

Vedetelor noastre le place în trening. Nu că s-ar omorî zilnic cu alergatul, nici cu sala, ci ca să pară fit și sportive. În van. Nici un echipament, nici o bicicletă, nici o motocicletă și nici o mașină sport nu poate ascunde fața buhăită sau sleită de traiul bun și de incultura culinară. Noroc cu masca, ce suplinește voalul, altă șmecherie aristrocrată medievală.

help the rich

De vreo lună mă tot pistonează Feisbuku, cum că vine ziua mea, deci ar fi bine să-i fac pe cei din lista mea să doneze bani pentru cauze alese discreționar și ilogic de el, majoritar din țările putred de bogate, cu asistență socială de stat automată și completă . Nu cumva să fie din cele sărace, ce chiar ar avea nevoie mai mare de ajutor. Nu pot să cer donații prin facebook pentru cauza proprie, a cazării gratuite, pentru că e în România, țară care nu se califică decît la a dona , nu și la a primi. Trăznite-ar ”mniezău să te trăznească, țucărberg!

(de*)generațiile dragostei

Cînd ești tînăr îndrăgostit, iubirea ți se pare ceva pur, frumos, incoruptibil, excluzînd complet compromisurile, umilințele, ticăloșia, lașitatea, calculele și meschinăria. După vîrsta a doua, iubești doar dacă mai ai stomac de perversiuni, sadism, masochism, compromisuri, umilințe, ticăloșie, lașitate, calcule și meschinărie. Și oricum ai, că ăsta-i aluatul din care sîntem făcuți, vizibil chiar și în ciuda măștilor, acum obligatorii.

limbaj de lemn ecologic

Fusăi la Ziua Porților Deschise la sediul parcului Retezat. Un Centru de Vizitare deschis doar celor angajați, atent selecționați pe pile, ce ar fi trebuit să fie deschis zilnic turiștilor, de care se smiorcăiau organizatorii c-ar fi prea „puhoi” anul ăsta, în ciuda evidenței că puteau fi numărați pe degetele de la o mînă, chiar și la trîmbițatul eveniment. Lăfăitorii pe bani publici se mai văitară și de „ ecologiștii mîhniți ”, atît de nesuferiți probabil prin comparație cu cei „mînjiți”, adepții compromisurilor salutare.

longevitatea mărinimiei

Studiile confirmă că oamenii trăiesc cu atît mai mult cu cît sînt mai generoși. Logic: dacă dai, n-ai ! Cînd n-ai ce mînca la bătrînețe, organismul se regenerează. Postul lungește viața și vindecă benignul, mai ales postitul involuntar, că de ăla se poate ține toată lumea.

indiferență

Nimănui nu-i pasă cu adevărat de tine, indiferent ce-ți debitează. Și nici ție nu-ți pasă realmente de nimeni, indiferent cum te minți. Poate cu excepția lu mă-ta, curioasă să vadă cu ce-ți îmbunătățești sau cu ce-ți fuți setările din fabrică. Dar hei, se infestă acu feisbuku de cerșetori de primari, votează-i pe toți, că ei zic că le pasă!

mitici țiganofobi

Nu există oameni pe lumea asta să urască mai mult țiganii decît bucureștenii. Cîtă nerecunoștință! Tocmai de la ei au învățat toate șmecheriile.

arierat masculin

Bărbații au pierdut teren în fața femeilor în ultima jumătate de secol, cît n-au pierdut în 4 milioane de ani, de cînd acestea îi nășteau cu blană, și pînă-n modernitate. Mai au însă o șansă să le egaleze: schimbîndu-și și ei îmbrăcămintea de două ori pe seară la ospețe.

Sfîrșitul muncii

De cînd cu munca de acasă, patronii vor s-o permanentizeze, fiindu-le neașteptat de profitabilă. Dacă pînă acum locurile noi de muncă erau un fake-news recurent în campaniile electorale, în anii ce vor urma, job-creatorii vor deveni un mit. Nu doar că vor dispărea masiv angajații, ba vor fi surclasați de demisiile celor ce vor fi înnebunit de prea mult timp petrecut la domiciliu. Era și singura soluție pentru stîrpirea definitivă a muncii în prostie. That’s what I call good-news.

resetare afectivă

Avantajul de a fi fost sezonier ori emigrant de medie ori de scurtă durată de-a lungul a peste 20 de ani în toată Europa e că te vindecă de narcisism, de trufie, de ignoranță și de rigiditate mentală. Dar adaptările nu te tăbăcesc atît de tare, încît să nu mai sesizezi hibele la alții. Cînd tarele astea ale privilegiaților îmi sînt servite recurent și prea personal de către ființe dragi, mă trece un val de furie mocnită, amintindu-mi de toate datoriile. Valul îmi stinge și focul atașamentului pentru ele, lăsîndu-mi în vidul creat astfel, o luciditate și o resetare mai critică decît o insomnie pe stomacul prea adesea și demult gol.

protecție socială

Săptămîna de lucru de patru zile și venitul universal garantat sînt discutate și testate acum în Germania: muncă doar de lunea pînă joia după-amiaza, cînd va începe noul weekend, și
1200 euro/ lună / pe viață pentru cei care nu vor să muncească, indiferent de motive. În România chiar și potențialii beneficiari s-ar opune, făcînd spume de ciudă, că toată străfocarea lor de pînă atunci va fi fost anulată, apărînd celor mai vizionari și mai relaxați drept un chin prostesc, auto-destructiv și absurd cerc vicios.

presiuni sexuale

Femeia atrăgătoare, liberă sau nu, dacă e atentă la dorințele celor din jur, sesizează și e copleșită de semnalele sexuale ale pofticioșilor: atenții, flirtări, avansuri, galanterii, apropouri, propuneri, invitații. Toată gama de presiuni și reacții ce le poate stîrni acestora prin acceptare, tolerare, cedare, refuz, jocuri, manipulări, feedback-uri pozitive, neutre, negative constituie tot atîtea motive de progres sau de cădere psihică de-a lungul vieții. Scutite sînt doar cele ce practică izolarea ori autismul. Și bărbații cunosc stresul ăsta motivant / demotivant, dacă-s frumoși, tineri, energici, spirituali, bogați, buni sau măcar perfecți. Restul fiind doar cerșetori, crezînd că păcălesc prințesele, și pe ei înșiși, dacă se dau cocoși. Cei mai demni le preferă pe urîte.

post-modernism

Fuseserăm moderni, acum sîntem post-moderni. Cam repede se gătă modernitatea. Ălora de mîine, ce le mai rămîne? Că în trecut nu se mai pot întoarce, nici progresul nu mai poate fi oprit. Noroc cu grosul contemporanilor noștri cu mental mai apropiat de Ev Mediu: doar ei vor mai cunoaște plăcerea saltului înainte.

prelungirea copilăriei

Copilăria ori imaturitatea prelungită sînt reacțiile biologicului la schimbările mediului prea bruște. Azi geneticul nemai-ținînd pasul cu tehnologicul și culturalul, creierul își prelungește perioada de absorbție maximă, ca singură metodă epigenetică de adaptare rapidă, din mers. De aia par și sînt noile generații de adulți mai infantile, mai capricioase, mai rîzgîiate, mai arogante, mai mofturoase, mai narcisiste, mai beizadele, cu apucături puerile pînă și-n prag de 35 de ani. Și ăsta-i doar începutul minunatei lumi noi.

relația fricii

Relațiile de lungă durată nu-s pentru oamenii curajoși. Cuplul se sudează între cei cu frici comune: de trecut, prezent și mai ales de viitor; frici de lipsuri, de singurătate, de boli, de ce zic ceilalți, de a nu fi obiect sexual de unică folosință.
Dorința e un liant efemer. Odată satisfăcută induce curiozitatea pentru altceva și pofta de explorare a noului. Cînd are de-a face cu un bărbat curajos, femeia deșteaptă știe că încercarea de a-l priponi e pură pierdere de vreme.

zoomenirea

Gătai „Zoomenirea” lui Desmond Morris / „The Human Zoo”, captivantă pură psihologie evoluționistă, cu argumente bine închegate și cu exemplificări edificatoare. O perlă rară în oceanul de speculații și de extrapolări debile. Materia asta va fi predată în toate școlile serioase. Nu la noi, că noi încă n-avem așa ceva, decît pe frontispicii, pînă nu se ajunge la personal.

curiozitate

O studiam pe Una cu interesul entomologului pentru insecte atipice. Nu părea încă tulburată mintal, ceea ce-mi provoca plăcerea pionieratului. O gratulasem cu complimente, ce se izbeau de ea ca de o crustă cheratinoasă a unei gîngănii imperturbabile. Tot de o carapace mi se izbea și curiozitatea-mi științifică, însă stîrnindu-i semne vădite de iritare. Disimularea și secretul fiind armele de predilecție ale femeilor ratate, dar încă luptătoare. Și eu o interesam. Îi predasem însă armele din prima, reușind să o scot din sărite, văduvind-o de plăcerea descoperirii și cea a cuceririi printr-un asediu prelungit, meticulos și implacabil.

suprapopulare

Anual crește populația lumii cu 80 de milioane. Extincția și suprapopularea sînt problemele majore ale regnului animal și vegetal. Soarta planetei, a tuturor formelor de viață, stă în refuzul femeii de a mai suprapopula. Și se pare că le-a condamnat. Vizionară maneaua aia cu: „femeia te ridică, femeia te doboară!”

cannabis salutar

Consumul de cannabis amplifică egoismul, miserupismul, autonomia mentală, respingerea autorității, a ierarhiei, a obedienței. Te poți baza pe un consumator de iarbă, tot atît cît pe o mînă ruptă. E singura soluție ca sistemul actual grotesc să facă implozie. Deci pașteți pînă vă prăjiți, că de nu, oricum vă arde societatea și mai rău. Astfel, pînă și ultimul retardat fan Bob Marley, ori rocker elitist, poate deveni agent al schimbării benefice.

verzișorii

Vînătorii-culegătorii dădură peste smocuri de grîu și de orz sălbatic peste care dăduseră și caprele, oile, vitele sălbatice, că de aia se învîrteau cu predilecție pe acolo. Sălbaticii noștri se apucară să le cultive în jurul casei, din lene, ca să nu mai alerge brambura, cel mai adesea fără rost. Vitele sălbatice prăduindu-le culturile, se văzură nevoiți să le ucidă preventiv, trezindu-se și cu puii lor pe care-i luară în captivitate, ca să-i mînce mai tîrziu, că nu aveau încă lăzi frigorifice. Astfel domesticiră involuntar și șeptelurile. Învățîndu-se cu trîndăveala, folosiră armele de vînătoare să captureze și puii altor oameni, ca să aibă sclavi, adică și mai mult timp liber. Tot din puturoșenie inventară și sclavii de hîrtie – banii- ceea ce le ușură la maxim trîntoreala. Cum auzeau de muncă se înverzeau, de acolo venind și denumirea verzișorilor.

lectura devoratoare

Mi se întîmplă ceva extraordinar și neașteptat: resuscitarea poftei de citit de neostoit din copilărie. Termin cam o carte la două zile. Motivul fu tipa de pe tinder. Cînd ne vedem, citim împreună ca doi bătrîni aproape inocenți, gimnastică mentală profilactică nu pentru a nu da în mintea copiilor, ci pentru a lua ce e mai bun din ea.

despre scris

Gătai „Misterul regelui / Despre scris” al lui Stephen King. Acesta îi sfătuiește pe cei care vor să devină scriitori să fie succinți. Îndemnul la concizie, la evitarea adverbelor, a adjectivelor, a atributelor, ori a ornamentelor redundante nu e nimic nou, vezi latinescul, „multa paucis” – mult în puține (cuvinte). Păcat că S K s-a întins la aproape 300 de pagini, practic contrazicîndu-și teoria pe buzunarul și răbdarea noastră.

distopie paradisiacă

Noul corona virus e altoit bine, față de soiurile mai vechi din anii *70, iar în timp îl vom lua toți inevitabil. Să presupunem că, dintr-un alt liliac și mai ecologic, mai apare un covid și mai cu super-puteri, a cărui tulpină să radă 99, 99% din omenire, ca-n distopiile SF. Vă dați seama că planeta ar înflori, cu floră, cu faună, cu de toate, iar pentru cei care o vor repopula va fi paradisul. Le vor ajunge resursele pentru sute de ani, fără să mai miște un deget. Fără program de muncă, fără șefi, fără foamete, fără războaie, fără poluare, fără granițe, ambasade ori concedii? Doamne-ajută!

killing love softly

În Occident, obligația de a sta în casă în pandemie s-a izbit de considerentele legate de subminarea cuplului, considerîndu-se că lunile de zile petrecute exclusiv cu perechea ar duce la separare, la divorț, la păruială sau chiar la boli psihice ireversibile. Nici iubirea n-are imunitate la covid, dar nici scăpare prin intubare. Acu pricepui de ce nu mi-a ținut nici o relație.

subtitrare TVR

Mă uit acu la un documentar în franceză pe TVR. Mă îngrozii cînd văzui ce aberații traduc în română profesioniștii lor în subtitrare: nonsensuri, contrasensuri, nume inventate, anacronisme flagrante. Pînă și cu cele mai elementare echivalări, sau calchieri o dau în bară, delirînd ceva ce se bate cap în cap cu imaginile, cu contextul și cu logica. Le-aș fi tradus chiar și în interpretare simultană, la prima vedere, atît îs de simple. Dar na, tre să muncesc cu cîrca pe unde și-a înțărcat dracu copiii, dacă vreau să am bani de abonament TV.

efect tv

Mă mutai din centru, de la intersecția bulevardului Moșilor cu Carol I, la loc cu verdeață și cu lac: la parcul IOR, între Dristor și Vitan (sau Titan?). Deja mă simt mai deștept, mai integru și mai complex. Și nu pentru că dădui de o palidă reproducere a naturii din Retezat, ci fiindcă am televizor.

distanțare socială

Bieții copii care n-au cunoscut decît distanțare socială: de la computere, pokemoni, telefoane cu touch-screen, iar acu de la covid. Nu mai pot trăi decît aventura umană virtuală. Spre deosebire de noi ăștia, „decrețeii”, care am prins cel puțin un cincinal în Epoca de Aur, uniți în cuget și-n simțiri tactile, la cozile în care adăstam cîte juma de zi, striviți de atîta apropiere și de pasiunea furibundă cu care ne împingeam să mai prindem un ou la aprozar, vreun bilet la „Pe aripile vîntului”, sau măcar un volum din „Shogun”. De două ori era să mor ghilotinat, împins de puhoiul din spate direct cu capul prin geamurile nesecurit ale templelor foametei zilnice de rarități. Bine că măcar nu m-au pus să le și plătesc, că bătaie îmi luam oricum de la părinți. Statul dictatorial nu se mai încurca cu fleacuri.

Superman de baraj

Crescînd cu Superman și cu salba de baraje de pe Rîul Mare, cu mintea mea de copil inocent, nădăjduiam să se fisureze digul cel mai de sus, iar prin reacția în lanț să facă din Hațeg, măcar pentru cîteva ore, un adevărat lac de acumulare, numa bun să-mi pună eroul la încercare. Și fără Supermanul american, sigur orășelul ar fi renăscut din propriul nămol, cu noul decor cel puțin stimulînd simbolica industrie cinematografică românească la vreun SuperDracula Jurassic Park.

tirania supușilor

Dacă vrei să afli cu ce se mănîncă femeia clasică și în ce constă esența ei, studiază viața unei soții de dictator. Ca să afli din ce aluat e făcut bărbatul modern, cercetează soțul unei dictatoare. Ori în lipsă de ele, merge și cel al unei scorpii.

optimism congenital

Mă îndemnaseră niște prietene să fac copii, că prea mulți idioți se reproduc. Statistic, progeniturile deștepților sînt în cea mai mare parte niște handicapați. Mai nocivi și mai canalii decît odrasele nătărăilor sadea. De aia îmi plac femeile, că între fapte și optimism, mizează pe optimism.

rebeliune

Ce-mi place la valul doi al pandemiei e că în sfîrșit există mase de oameni peste tot în lume care se opun legilor. Chiar dacă unii dintre ei o fac din ignoranță. Și revoluția română a început cu niște imbecili care susțineau un popă beat. Nimeni nu-i perfect. Sper ca valurile succesive de covid să ducă la singura boală la care ne rezistă imunitatea: libertatea.

dictatura servililor

Odraslele servile toată viața cu părinții n-ar trebui să aibă copii. I-ar violenta cel puțin psihic, dacă aceștia ar manifesta vreo formă de rezistență la obediența filială. Pe de altă parte, asta-i una din procedurile prin care se călește timpuriu oțelul celor de valoare.

oportunism revoluționar

În 1989, Gorbaciov recunoaște că a pierdut Războiul Rece, făcînd să cadă zidul Berlinului, dictatura est-germană, dictatura ceaușistă, apoi toată sfera sovietică. Farsa revoluției spontane la etern oportuniștii de români.

declin sms

În 1992 se trimitea primul SMS din lume. Acum mesageria telefonică e surclasată de cea de pe internet: mess, what”s up, etc. Mai puțin la troglodiții voluntari, care umblă fără touchscreen ori fără date mobile. Sper ca ultimul sms din lume să-l trimit eu. Măcar la dracu.

pseudo fiasco

Pierzînd ori ratînd, omul de valoare își pierde din rădăcini, făcînd aripi. Eșecul e mama libertății.

rectitudinea oboselii

Cei trecuți de 40/45 de ani sînt totuși mai dintr-o bucată și mai principiali, fiind prea obosiți psihic, și fizic, ca să mai poată face ori să mai poată răbda orice, indiferent de miză. Cum fusese și Rosa Parks, cînd refuzase să se scoale de pe locul destinat albilor, deși pînă atunci se conformase toată viața.

caracter imaterial

Fui complimentat ca fiind om simplu, de la țară, inocent, ca toți cei aterizați din provincie. Și mie îmi place „imaterialitatea” miticelor, mult mai pregnantă decît la provincialele mele visătoare. Conștiente că cei cu avere mare nu-s prea disponibili, nici nu le garantează altceva decît perpetuarea genelor degenerației, bucureștencele dau prioritate mentalului și fizicului bărbătesc. Vorba lu hăl de-o zîs , Moravia: « Caracterul se formează din ceea ce eşti silit să faci, nu din ce faci de bună voie. »

Arca lui Lae

Alonjînd sprințar interminabilul Palat al Parlamentului, realizai cît de cuprinzător e și cît de puțin diversificată e fauna ce-l populează. Ar putea încăpea toată paleta caracterelor și a inteligenței, o adevărată arcă a lui Noe, din care lumea să-și se refacă patrimoniul genetic, în caz c-o potopesc prea mortal mareele pandemiei. Oricum fiind rău famat, numai cu corupți, corupători, pești și curve, e de așteptat că și covidul îl cam va scuti: are și ăla onoarea lui.

tinder

Prin capitală, o caut cu lumînarea, a cărei lumină chioară face ca orice să pară romantic sau afrodisiac. Toate de pe tinder și de pe facebook cu care m-am întîlnit mi-au plăcut. Mă simt ca acasă în Ardeal, că niciuna nu se grăbi să spună da sau nu interesului meu prea fățiș, preferînd de departe lentoarea. Ori chiar ambiguitatea asta o fi aci răspunsul fără echivoc.

Jandarmul

Jandarmul se trezi cu gust de sînge, în gură. De data aceasta îl învîrtiseră şi mai bine: unul din arcurile de oţel ce-i întăreau priciul îi spintecase buzele. Datul țambalelor, nefiind interzis în mod expres de Regulamentul de Ordine Interioară, era tacit încurajat.

Îşi vărsă năduful pe colocatarii cu pricina, pomenindu-le toţi cristoşii, dumnezeii şi morţii familiei , căutînd să vadă în obscuritate care din cei patruzeci de jăndari în termen din dormitorul comun mişcă cumva, însă niciunul nu părea că suflă. Încă nu se făcuse ziuă, spera să-i mai rămînă vreo oră , două de somn.

În noaptea precedentă reuşiseră să-i ardă şi tălpile, strecurîndu-i, apoi aprinzîndu-i bucăţi de carton între degetele de la picioare. Frînt de oboseală de la privarea de somn şi de la instrucţie, se dezmeticise prea tîrziu, pielea-i era deja arsă. Acum de-abia mai călca pe rănile-i deschise. Cu două nopţi în urmă fusese şi trimis la arest, mai înainte tuns chilug, apoi pus planton schimbul 2 şi 3 ca pedeapsă pentru că-l salutase involuntar, avînd capul descoperit, pe căpitanul companiei– gest militar neregulamentar, echivalent cu „te bag în pizda mă-tii!”.

Eroul nostru era bucuros, cel puţin, că nu sforăia. În săptămîna ce trecuse, îl săltase ambulanţa pe unul ce horcăia noaptea ca un tractor. Tovarăşii lui de cameră încercaseră în prealabil să-l vindece, punîndu-i pătura-n cap, bătucindu-l la grămadă cu băncuţele. Posibil să-l fi lecuit de tot. De adus înapoi, nu l-a mai adus nimeni.

Alt ghinionist fu unul ce nu reuşise suficient de repede să înveţe să se spele cu apa rece de la chiuvetă în cele 3 minute alocate zilnic, seara, fiecărei serii, pentru igiena personală. Acesta fusese scufundat de ingenioşii lui tovarăşi de suferinţă în apa rece a unui butoi golit de varza lor cea de toate zilele şi ţinut un picuţ cam prea mult pentru sterilizarea la rece. Salvarea l-a luat şi pe cel murat şi vînăt, iar în locul lui a venit altul prin transfer.

Ofiţerii îi preveniseră pe toţi recruţii că o să le dea omor, dacă scade calificativul unităţii din pricina incidentelor de mai sus. Şi asta nu se poate întîmpla, decît dacă o să dea careva cu ciocul la civili, şi o să ajungă tărăşeniile cu pricina la o anumită parte a presei. Pe plan intern, de pe partea lor, ne asigurau că nu-i nici un pericol, toate fiind muşamalizabile.

Nu există creaturi care-se deteste între ele mai mult decît militarii între ei, singurul lucru care i-ar putea uni şi care de altfel nu o şi face e ura comună a celor care primesc ordine faţă de cei care le dau: gradaţi, subofiţeri sau ofiţeri. Relaţia subaltern – şef din civilie e doar o palidă reproducere prin comparaţie.

Soldatul nostru fript învăţase pe de rost RG1 şi Uzul de Armă, în timpul plantoanelor punitive, ca să-i treacă noaptea mai repede. Din culegerile astea de reguli şi legi erau ascultaţi militarii picaţi în colimatorul gradaţilor, iar necunoaşterea acestor evanghelii era pretextul pentru futaiurile la care urmau să fie supuşi. În unitate, de pe atunci, pe recrut îl porecleau în batjocură „Eminescu” – acela fiind, după ei, cel mai deştept om, şi singurul de care chiar toţi din leat auziseră.

Atunci însă, proaspăt botezatului Eminescu, puţin îi păsa de batjocuri. Îşi storcea creierii cum să facă să reuşească să doarmă destul, fie și iepureşte, să scape, măcar parţial, de caznele, de care bănuia că nu va fi scutit nici în continuare.

Spera şi s-ar fi rugat, de ar fi crezut în ceva, să dea dracu’ sau Domnu’ cît mai mulţi manifestanţi, mitinguri şi demonstraţii anti-putere. Ar fi fost soluţia ideală, fiind înregimentat în capitală. Unitatea ar fi ţinută asfel într-o stare de alarmă continuă. Iar ei, ca scutieri şi pluton de intervenţie, ar mînca mai puţină instrucţie de front, deci ar fi şi mai hodiniţi.

Cu odihnă ziua, n-ai nevoie de mult somn noaptea. Chestie verificată la ultimele mitinguri studenţeşti, cînd executarea de manevre de intimidare preventivă a demonstranţilor, prin tropăieli şi bătăi în scut cu bulanul prin faţa clădirii Guvernului, se dovedise a fi vacanţă curată. Başca nopţile dormite pe scut, în subsolul clădirilor guvernamentale, cînd nici dracu’ nu-ţi mai dă foc sau ţambal în somn, iar băncuţe de cazarmament şi butoaiele de varză nu-s.

Ofiţerii îşi încredinţau plutoanele că o să mai petreacă multe nopţi d-astea pentru că guvernanţii se cacă pe ei de frică la cele mai mici mişcări ale populaţiei.

Lucru ce s-a şi întîmplat. Era 13 aprilie 1995. Plutonul lui Eminescu s-a trezit în mod nesperat şi salutar în ariergarda trupelor speciale USLA, încălţat cu scut, bulan, Kalaşnikov, baionetă şi cu două încărcătoare cu gloanţe oarbe de căciulă.

Studenţii nu se lăsau. Întunericul însă da. Subţirea linie întîi a trupelor speciale suferise o spărtură şi acum civilii asediau dispozitivul carapace al jandarmilor cu bucăţi de caldarîm, bîte şi lanţuri. Ici, colo, cîte un Molotov prost făcut şi fără prea mare efect. Carapacea cedă şi ea, iar jandarmii profesionişti, uslaşii şi plutoanele de recruţi rupseră rîndurile înapoi spre clădirea Guvernului, căutînd adăpostul zidurilor.

Căpitanul companiei, poreclit de superiori Adolfică, iar de subalterni Jupînu, se încăpăţîna să nu bată-n retragere, ci cu sete într-un civil deja plin de sînge şi căzut la pămînt. O tînără, cu pălmile strînse ca într-o rugăciune îl implora probabil să se oprească din ploaia de lovituri aplicate celui doborît. Cu aceiaşi sete Adolfică o izbi şi pe ea cu bulanul. Ofiţerul, rămas asfel în urmă, era depăşit de civili, care continuau urmărirea grosului jandarmilor, dar din care cîţiva începuseră să-şi îndrepte atenţia asupra lui.

Văzîndu-şi de departe ofiţerul şi evaluînd toată scena, Eminescu ezită cîteva secunde, dar se hotărî pînă la urmă să facă stînga-mprejur a doua oară, deşi rămăsese fără scutul şi bulanul de care i se agăţaseră urmăritorii. Îşi aruncă şi casca de protecţie, ca să nu atragă şi mai mult atenţia, din fugă scoţîndu-şi Kalaşnikov-ul din spinare. Ajuns în spatele Jupînului, flexă genunchii, coborî arma în dreptul lor, şi, din poziţia atît de des exersată, izbi doar odată, cu patul armei de jos în sus. Fără să vadă ce l-a lovit, ofiţerul se prăbuşi ca un sac de nisip.

Scandinave

A fost odată ca niciodată, cam pe unde s-ar pune–n cui harta Europei Centrale şi pofta migratorului cu talpa, o Scandinavie, cea care de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit de modelul de Dumnezeu etatist făcut după chipul şi asemănarea danezilor, a norvegienilor, a suedezilor, a finlandezilor şi a islandezilor, la grămadă aruncaţi de restul lumii în aceiaşi groapă comună, groapa cu Vikingi, cei mai notorii pui ai Nordului, după urşii polari.

Nici de vikingi, nici de alţi nordici sălbatici n-aş băga mîna-n foc c-a auzit grosul norodului pămîntesc, mult mai preocupat cu învîrtitul în jurul cozii decît s-ar crede.

Totuşi, pe lîngă atarcţia cozii, omul de rînd şi de peste rînd mai e atras invariabil de bani, cu precădere cei ai altora.

Au scandinavii bani? Au, chiar şi gheaţă! Şi ăsta-i cam principalul mobil perpetuu al exploratorilor în masă de azi, oricît ar camufla ei goana după aur sub masca atractivităţii aventurii, a culturii şi a civilizaţiei, a naturii sau a altor mărunţişuri locale.

Hoţii de rai şi urmaşii mai pribegi ai lui Vodă Lăpuşneanu ştiu bine despre ce e vorba, fiind şi campionii Europei la a fi ţinuţi la poartă, a sări gardul, a fi daţi afară pe usă şi a intra înapoi pe geam.

Nordicii au porţile încă deschise pentru turiştii ce par cu dare de mînă, iar azi au şi fereastra mai mare decît uşa, da’ ambele-s bine ferecate.

Nesătul de pomul lăudat, mi-am luat sacu’, izoprenu’ şi tălpăşiţa aco unde se-ntunecă în plină zi, şi nu pentru că mi-am pus ochelari de soare.

Îngînîndu-se cu întunericul, Norvegia şi Danemarca se văd prost de departe, dar şi mai prost de aproape, lumina confuză a scurtelor lor zile purtînd doar o parte din vină.

Generalizarea descrierii ăstor două tărişoare şi extrapolarea la toată peninsula, başca la sateliţii ei insulari se înţelege de la sine că e mai bună decît risipa, fiind un lucru mult mai la îndemînă decît a face praf atîta putere de muncă, de bani, de energie sau de nervi, cît ar fi necesară studierii în parte a fiecărui clan din La Famiglia Borealis. Curată trădare a corectitudinii politice şi a unicităţii identităţii naţiunilor ăstora mărunte cu egou exacerbat, din fericire condamnate irevocabil la dispatiţie.

Conform uneia care n-ar şti nici de şagă, nici de şpagă, şi anume Statistica Globală – o culegere de date nu cu mult mai exactă decît ştiinţa din Vechiul Testament – Norvegia e considerată Raiul pe pămînt, fiind în mod repetat campioana probelor de fericire şi de nivel de trai, adică la social, la ecologie, la economie.

Conform statisticii personale, rod al periplului meu de ani de zile în Nord, Ţara lui Moş Crăciun e premiantă la lipsa de ospitalitate cu care-i întîmpină pînă şi pe veneticii albi, ca să nu mai vorbesc de etern indezirabili străini de altă culoare decît cea locală. Figurează pe podium şi la prea-plinul de sine şi autosuficienţa cu care băştinaşii se încredinţează reciproc că-s cei mai buni din lume şi mai bine ca la ei nu se poate. Atitudini păsămite perfect normale din moment ce-s legiferate de Statul lor providenţial prin măsuri anti-imigraţie şi pro-şovinism. În ciuda concurenţei acerbe, a tentativelor şi altor puteri de a spăla creierii propriilor supuşi în vederea obţinerii unei majorităţi de indivizi suficient de cretini ca să se identifice cu Statul, rezultate record în materie care să le depăşească pe cele norvegiene nu mai dă decît Danemarca, şi, eventual, Coasta de Fildeş, unde, într-o vreme riscai să fii omorît cu pietre de erai vinitură sau, doamne fereşte, chiar alb – postură pe care angelicii indigeni o identificau îndeobşte cu dracu.

Homo Nordicus de jos nu prea mai îşi colorează imaginarul cu Michiduţă, prin urmare n-are nici ochi să-i vadă pe străini, tratîndu-i cu o indiferenţă aparent neostilă atîta vreme cît aceştia nu-i atenteză la ochelarii de cal tăindu-i făţiş calea sau veniturile garantate. Un latino-balcanic stabilit pe tărîmuri scandinave ajunge să se creadă în Ţara Morţilor Vii de n-ar fi Mădularul Invizibil al Statului care să-i se mai strecoare din cînd în cînd în cur amintindu-i că şi Zombi-ul Suprem poate fi pasional.

Precum icebergul, apa sărată şi uleiul, tot asfel Statul, scandinavul şi străinul şi-au întemeiat un interesant menage a trois în care o să trăiască fericiţi pîn’ la adînci bătrîneţi atunci cînd s-a ciorboli şi legea firii după cea a banului. Ş-am încălecat p-o şa…

Voluntariat

„– Europa unită începe prin a împărți frățește chiar și mîncarea, Mihai!”
mă certa Ton Vink –capul asociației Festival Est-Vest, ONG promovînd patrimoniul est-european. Asta din pricină că numai eu mă opusesem cumpărăturilor în comun la apartamentul din sub-Alpi pus la dispoziția noastră, a stagiarilor francezi, georgieni și români.
Francezii se instalaseră înaintea noastră, ne așteptaseră cu un coșuleț de fructe exotice pe masă din care ne-au îmbiat să-mbucăm. Nu m-am lăsat rugat de două ori, eram rupt de foame după trei zile pe drum. Apoi ne-au cerut să le cotizăm ceva franci, că, de, fructele le luaseră pe banii lor.
Nu le-am dat un sfanț și nici la presiunile membriilor asociației n-am cedat. Insistau ca măcar pîinea s-o cumpărăm la un loc.
N-aveam nici un chef să-mi pape alții banii de hrană și de buzunar care costituiau plata pentru munca de om bun la toate în cadrul ONG-ului.
Eram scîrțan rău de tot. Adunam fiecare cent și mîncam ce era mai ieftin, adică junk food: des frites, des biscotes…
Intenționam la sfîrșitul voluntariatului să-mi cadorisesc tatăl fierar cu o sculă profesionistă de decupat fierotăniile, iar mama cu un robot de bucătărie profi. Astea erau în ochii sălășenilor simbolul bunăstării, surclasate doar de armele de distrugere în masă lemnoasă: drujbele Sthil\Husqvarna –pe care nu riscam să le achiziționez, nu din motive de ecologie, ci pentru că n-ar fi ajuns banii. Voluntarii nu cîștigau nici măcar cît o Au Pair- cea mai slabă simbrie pentru slugi- alea aveau măcar 300-400 euro, cu masa-casa bonus.
Asociația franțuzească prefera români, desigur nu fete, să știe vreo două boabe de franceză, să șofeze, și buni de hămălit. Mereu fuseseră mulțumiți de studenții timișoreni pîrliți, fără mofturi și care nici măcar nu se legau de catarg, cînd erau momiți și prostiți cu deloc originalele sirene culturalo-caritabile din marea farsă a non-profitului.
Cum la facultă eram singurul băiat din grupa de translatori franceză-engleză, a dat norocul peste mine să ies în lume, de data asta legal, cu viză și cu promisiunea rambursării transportului.
Am semnat orbește toate hîrtiile posibile ale acestui ONG francez de harponat bani publici sau privați ale diverselor fundații franțuzești sau europene. Scoteau cel puțin cam vreo sută , două de euro pe zi de fiecare voluntar sau stagiar, pe lîngă bugetul de cîteva milioane de franci supt de la județ.
Curat non-profit: numai bani aveau în cap. M-au prevenit să nu spun la nimeni că am semnat două cereri de sponsorizare pentru ei, cu aceeați destinație, deci ilegal, ambele aprobate. Una la Consiliul Europei, alta la o fundație tot europeană – Richter – parcă-i zicea. Asta cică ca să vadă dacă-mi pot deconta biletele de întors, luate de mine cu bani de împrumut, ulterior decontate și de Fundația Soroș.
Șeful ONG-ului, olandez, avea damblaua să facă profilul psihologic și comportamental al fiecărui stagiar care i-a trecut pragul. Mi-am descoperit dosarul și alte hîrtii la un an după, ca vizitator, cotrobăind din întîmplare prin arhiva lor ca să-mi actualizez adresele cunoștințelor făcute. Printre o droaie de alte caracterizări debile, ceea ce m-a scos din pepeni a fost că eram catalogat drept un tip necerebral, fără tăgadă manual. Colegul timișorean era etichetat drept un individ flegmatic, lent și la minte și-n reacții, dar profund.
Olandezul se lăuda că-i prieten cu Catrinel și Andrei Pleșu, care participaseră cu alți invitați la bîlciul său, la ediția dedicată României: cu Mircea Dinescu, Mircea Stănescu, Paul Goma , Ileana Mălăncioiu, etc.
Și eu mă împrietenisem în tura asta cu Radu Anton Roman și dădusem mîna cu Matei Vișniec, Veran Matic și Adam Michnik, bașca toată elita Georgiei-țara invitată de care ne ocupam. Ce mai, riscam să mă contaminez de cerebralism!

Am petrecut per ansamblu multe momente de complicitate cu est-europenii și de neînțelegeri amuzante cu vesticii. Un exemplu: la mesele festive, noi, esticii, ne formam bisericuțele noastre, care mai erau asediate de către vreun franțuz curios, care de obicei începea cam așa:
„– De unde sînteți, Monsieur?
– Eu, din România, din Transilvania, ceilalți de mai departe un pic.
– România, ce frumos! Să știți că și eu am niște prieteni acolo, la Odessa.”

Astfel prinsei gustul călătoriilor confortabile, sigure, al descoperirilor, al întîlnirilor și al prieteniilor facile, care nu obligă la nimic, ba chiar îs premiate cu dublul salariului minim mioritic.
La întoarcerea în țară cumpărasem cele două trofee pentru părinți, ba mai îmi rămăseseră și bani să huzuresc ca student vreo juma de an. La franci a trebuit să renunț în favoarea inspectorului de la Renel, care, însoțit de Poliție, era hotărît să-l bage la zdup pe babacu, practicant fervent al sporturilor favorite ale vieții la țară: printre care și furtul de curent.
În satul natal, oamenii nu făceau decît să muncească toată viața, cu sau fără rost. Cine se oprea era privit chiorîș, luat în derîdere, catalogat rapid de putoare și parazit.
Elev, venind de la școală de la Hațeg, îi observam pe navetiști cum ațipesc, cucuiind, dînd cu capul de geamul sau de scaunele autobuzului rîmă. Mă apuca groaza știind ce mă paște odată intrat în viața adultă.
Azi, cartea mea de muncă e aproape virgină, n-am reușit să muncesc mai mult de două , trei luni pe an, sezonier în Est, în Vest, în Nord, în Europa, în cea mai mare parte la negru, că la alb fusese ilegal. Sînt sigur că toate generațiile de workaholici din neamul meu, dacă m-ar putea vedea, s-ar întoarce –n groapă, satisfăcuți că în sfîrșit cineva i-a răzbunat puțin.

Unind Europa

Lucrai o săptămînă în Jardin des Sens și nu mai rezistai. Chiar că-și merita numele. Toate cele cinci simțuri îmi cedau acolo, pînă la sfîrșitul zilei, unul cîte unul. Și mîncarea îmi stătea-n gît. O fi fost raiul simțurilor celor ce plăteau o sută de euro pentru un rondel de morocov și o frunză de izmă călare pe un desen din sos lăbărțat, dar, pentru cărăușul din bucătărie și din sala de mese, era iadul.

Dezertînd, n-am primit nici un sfanț, nici pe hei-rupismul prestat deja, nici pe cheltuielile cu transportul, echiparea și instalarea după normele luxosului restaurant, ce nu mi-a decontat nimic. Mă alesesem cu peste 700 euro datorii la Cosmin, care m-a condus pînă la primul péage, la ieșire din Montpellier, să fac stopul spre Nancy unde mă aștepta Dorin.

N-am vînturat cartonul nici măcar zece minute că m-am și îmbarcat într-un camion cu numere de Suedia. După o scurtă tăcere, am stabilit să vorbim în engleză. M-am prezentat, și într-o oră deja știam cîte ceva unul despre altul. I-am spus cum am ajuns pe acolo, unde mă duc, și că n-am nici un plan. Mi-a zis că ia autostopiști ca să mai omoare din rutina drumului de un plictis inimaginabil. Dar nici nu prea mai sînt oameni la ocazie pe distanțe lungi.

Îl chema Zlatko, croat, emigrat în Scandinavia la începutul războiului iugoslav. Am descoperit că eram născuți în același an, în aceeași lună și-n aceeași zi. Zlatko avea planuri limpezi: făcea săptămînal Stockholm –Lisabona și retur contra la 2.500-3.000 de euro pe lună, pe care-i drămuia cu grijă, ca în cel mult trei ani să se întoarcă definitiv în Croația, cu bani destui ca să-și clădească o casă.

Am tras un pui de somn de vreo două ore pe patul din cabină. M-a trezit la pauza obligtorie într-o benzinărie și m-a invitat la masă. Gătea în parcarea de tiruri. Avea o mică bucătărie de campanie cu el:

– Mihai, eu de la hoții ăștia de francezi nu cumpăr nimic, nici măcar apă minerală. Ai văzut ce prețuri au? Jaf curat! Numai de la nemți mai iau una alta, așa, de depanare.

– Hai că dau eu o băutură caldă, după masă, Zlatko!

Îl văd cum îi piere zîmbetul de pe buze și se întunecă la față. Mă uit în spate. Tocmai trecuse unul, un alt tirist probabil, care se făcea că se uită în altă parte.

– Îl cunoști? Întreb eu.

– Nu, dar e sîrb.

– De unde știi?

– Nu știu, simt. Și m-a simțit și el, că s-a schimbat la față. Rănile conflictului încă nu s-au vindecat și n-o să se vindece cît trăim noi.

Am mai dormit un ceas. Eram în formă, îmi încărcasem iar bateriile. Zlatko îmi recomanda să nu-mi mai pierd vremea prin Vest sau prin România, ci să o tai în Nord, în Scandinavia. Ăla e locul pentru băieți ca mine. Mi-a lăsat numărul de mobil și mi-a zis să-l sun din timp dacă mai fac stopul pe distanțe lungi, că cine știe, poate e în drumul lui.

Se înserase și a ratat ieșirea de pe autostradă pentru Nancy. M-am dat jos cu aproape un kilometru mai departe și am luat-o înapoi la pas pe banda de urgență, pe contrasens, într-o simfonie de claxoane și o explozie de faruri. Am ajuns la ieșire simultan cu duba poliției care m-a și săltat:

– Vorbiți franceza, domnule? Actele, vă rog! Unde mergeți? Cum ați ajuns pe autostradă pe jos?

– Merg la Nancy, 32, rue Poincaré.

– Dar ce crezi că sîntem taxi? Nu știai că-i ilegal pe jos sau la autostop pe autostradă? Numai voi, românii, faceți d-astea. Gata, am ajuns în oraș. Poftim actele! Nu-ți dăm amendă. Dă-te jos și să nu se mai repete!

La Nancy, cu ajutorul lui Dorin și al unui mare proprietar de terenuri și de blocuri care ne-a dat să zugrăvim o scară de bloc contra la 2500 euro la amîndoi, am reușit să-mi achit datoria de 700.

După două săptămîni, un alt prieten comun- Piticu – a venit cu mașina după noi în Franța ca să facem sărbătorile de iarnă cu el și familia, în Alcala de Henares, principala colonie românească de lîngă Madrid.

Eu am mai stat la Piticu încă o lună să caut de lucru și nimic. Am plecat la țanc, taman cu cîteva săptămîni înainte de atentatele care au aruncat în aer trenurile cu navetiști români de pe ruta Alcala-Madrid cu care mai făceam naveta și eu. Cîțiva cunoscuți au și murit atunci, iar statul spaniol le-a despăgubit rudele de gradul întîi cu 50.000 euro și o rentă viageră de 2.500 euro pe lună.

M-am pus la autostop la ieșire din Madrid, la 7 dimineața. Se făcuse deja ora 13 și nimeni nu catadicsise nici măcar să încetinească la semnele mele, completate de cartonul pe care scrisesem cu majuscule: Barcelona.

Eram pe cale de a abandona și de a reîncerca iar a doua zi, cînd văd că încetinește un tir cu numere de Italia, iar prin geamul întredeschis se aude în românește:

– Unde mergi, bă? La Barcelona? –
– Cam pe acolo. Mă luați și pe mine?

– Drace! Doar nu ești român?

– Nuu! Îs sîrb! Glumii eu.

– Urcă! Dar vezi că eu mai opresc pe drum ca să-mi iau de mîncare și mai am și o încărcare undeva la țară.

Îl chema Cristi, bucureștean, stabilit de un an în Madrid. L-am pus în temă cu intenția mea de a vizita niște consăteni stabiliți pe lîngă Barcelona, ocazie cu care s-o și vizitez și eu pe îndelete.

Aveam vreo 600 de kilometri de parcurs. După o oră a oprit la un Mercado să-și ia mîncare. Ne-am regăsit la casă, eu cu un film foto, el cu un chorizo, un cașcaval și o chiflă, toate minuscule. Odată ajunși în cabină m-a întrebat dacă mi-e foame. Am zis că nu, că nu prea avea ce împărți și cu mine. Începu să rîdă, scoțînd de prin haină, de prin buzunare, tot felul de bunătăți. Cred că furase vreo 3-4 kile de alimente, tot ce era mai scump.

– Ia și mănîncă ce-ți poftește inima, că e de unde!

– Nu vă prea plătesc ăștia cu tirurile, nu?

– Ba plătesc și încă foarte bine! Fac 2000 de euro pe lună și nici n-am unde să-i cheltuiesc că-s tot în cursă. Eu nu fur de nevoie, ci din pasiune.

– Apăi dacă te prind? De unde pasiunea asta?

– N-au ce să-mi facă dacă fur sub 300 de euro, înainte era 500. Și spaniolii ăștia–s în urmă rău cu gineala, sînt în Lumea a Treia.

– În București ai învățat?

– Nu, acolo huzuream. Aveam tot ce-mi trebuie, că părinții au un magazin în Pantelimon care merge foarte bine. Am plecat în Germania acu trei ani cu tovarășii mei și acolo am învățat meserie. Dar nemții prind și ei repede, deci ne-au învățat și ei trucurile. Nici cu folia de aluminiu nu mai mergea. Nu mai aveam cui să-i vînd ce furam, crescuse concurența. Mai mult de 60 de euro pe zi nu scoteam.

– Am trimis acasă baloți întregi de haine nou-nouțe și colete cu electronice, la ai mei, să le vîndă. Ei credeau că-s businessman. De ar fi știut de unde-i marfa, cred că ar fi venit ei cu poliția ca să mă aducă acasă. Am fost și prins de cîteva ori , dar mi-au dat drumul că eram sub cota permisă.

Tot după tovarășii mei am ajuns tirist și aici. Se săturaseră de furat și și-au găsit job la Dekra- ăștia angajau camionagii cu zecile, majoritatea români. Nici măcar nu te testau la șoferie. Eu aveam carnetul din armată și experiență nada: La prima cursă m-am învărtit o zi întreagă prin parcări și drumuri lăturalnice ca să mă învăț.

După un timp am părăsit autostrada ca să încarce niște paie de la o fermă. Peisajul era sinistru: nu tu verdeață, nu tu copaci, nu tu ape curgătoare, numai lut galben, grohotiș și stînci. Deșert. După 400 de km am făcut iar pauză de alimentare, ocazie cu care Cristi a realizat că-și pierduse cardul de motorină. Am staționat pînă ne-a găsit un coleg de al lui, ce ne-a alimentat cu cardul său.

Se făcuse întuneric. Șoferul m-a liniștit, că n-are rost să mă debarce în Barcelona după miezul nopții, că nu mai prind nici un transport public, însă o să mă ducă el direct în localitatea unde mă așteptau sălășenii. Ne-am rătăcit de cîteva ori, ba chiar ne-am înțepenit sub un pod de sub care am ieșit, cu chiu cu vai, dar pînă la urmă m-a lăsat la destinație, nu înainte de a se oferi să mă ducă pînă în Franța sau Italia.

Am rămas cîteva zile la prieteni și să explorez metropola, apoi am ieșit iar la autostop spre Franța. Nu m-a luat nici dracu. Doar spre seară m-a avansat cu 30 de km un ofițer de poliție spaniol care zicea că a oprit din curiozitate să vadă cine face stopu într-o țară în care nu se ia la autostop. M-a lăsat într-o haltă mîncată de buruieni, de unde am urcat în primul tren. Nașul mi-a tăiat un bilet de 4 euro pentru stația terminus: Port Bou –pe graniță cu Franța. Din goana personalului de-a lungul coastei Mediteranei, am asistat la cel mai spectaculos apus de soare pe care l-am văzut vreodată.

După controlul de frontieră am luat al tren direct la Montpellier, cu 24 de euro, iar peste noapte am rămas la Cosmin , care mă aștepta în gară.

Dimineața m-a condus iar la peage la autostop. După 5 minute de așteptare, un tir încetinește și oprește în fața mea. Șoferul deschizînd portiera:

– Mihai, ce dracu faci iar aici? Ăsta trebuie să fie un semn!

Era Zlatko, croatul care cu două luni în urmă mă luase din același loc.

Călăuza clandestinului amator

De prin anii ‘90, aflînd despre lumea de dincolo prin viu grai de la martori oculari, am început să am reverii cu the European Dream timp de ani de zile. Pînă atunci îmi fuseseră jinduirile setate exclusiv pe Raiul Sovietic datorită mărturiilor depuse de « Timur si baieţii săi » , „Tînăra gardă”, „Povestea unui om adevarat”, « Pe Donul liniştit şi de „Aşa s-a călit oţelul”. În mai puţin de cîteva luni, cîinii de pază ai democraţiei originale mi-au făcut praf lecturile şi tînjeala de a emigra în Rusia, ce rezistase pînă şi muşcăturilor date de Europa Liberă şi de Vocea Americii.

Pe aceea vreme de veselă amintire şi de proaspătă libertate visul european al omului de rînd nu evoluase încă la stadiul de căpşuniadă.

Aveam două opţiuni:

un obositor drum din provincie în înfricoşătorul Bucureşti, o noapte nedormită şi de coadă la intrările de tip abator în ambasadele Uniunii Europene, denumite popular şi „magazinele de vize”, unde atentai la dreptul de liberă circulatie, de regulă după ce mai înainte dădeai dreptul: între1.000 şi 3. 000 USD pentru ciozvîrta de viză Schengen – de turist sau în cazuri şi mai costisitoare şi mai rare chiar şi una de muncă. Mai lesna era şă mergi pe mîna intermediarilor de „chemări” cu 300 sau 400 USD una, tot prin presă şi tot la negru, însă şi cu mai puţine garanţii că ţi se va acorda viza. Patronii reali sau fictivi mai puteau solicita şi Paşapoarte de Serviciu.
un şi mai extenuant drum la frontiera Vestului cu una din ţările Estului şi apoi tot o noapte nedormită, totuşi una în care nu mai trebuia să stai la coadă cu durere în picioare prin labirintul de oţel, ci să ţi le iei la spinare prin păduri sau hăţişuri pînă traversai zona de tampon de 60-100 de km în care ospitalitatea era inexistentă şi în care erai returnat statului vecin înainte de perorarea mioritică a tradiţionalei cereri de azil fluierată la urechile surde ale însoţitorilor ciobăneştilor germani.
Opţiunea a doua, fiind mai puţin arzătoare la buzunar devenise sport naţional, un club de performanţă ce surclasa în rezultate pozitive şi în recrutări de ordinul zecilor de mii orice alt club de maraton internaţional, mai puţin pe cel mexican.

Ca orice tînăr sănătos la minte, care nu vroia să dea banul făcut pe altul nefăcut, am sărit peste prima opţiune. Nici nu ştiam cum e aia să faci bani, nici nu intenţionam să aflu. M-aş fi mulţumit cu venitul minim garantat de statul gazdă unui azilant, lăsînd munca pe seama şomerilor lacomi să facă mai multe parale.

Sărind aşadar peste birocraţie, am iesit la autostop într-o iarnă cu un metru de zăpadă, îmbrăcat în costum şi pantofi de nuntă, că de altceva mai bun nu dispuneam pentru prima ieşire din ţară. Cu noţiuni de germană de parabolică ca bagaj, considerînd că era şi prea de ajuns ca să mă descurc odată ce mă voi fi predat austriecilor.

Înainte de a ieşi din ţară, prin intermediul cumnatului, ce cocheta cu lumea interlopă a Timişoarei, am consultat o călăuză profesionistă, ce a binevoit pro bono chiar să-mi deseneze pe o schiţă amplasamentul grănicerilor unguri ce păzeau frontiera şi pentru austrieci, felul cum să ies din oraş pe lîngă o fabrică, direct în Austria, fără să mă rătăcesc prin hăţişuri în miez de noapte, plus alte detalii verbale.

La Nădlac, vameşul mi-a interzis să trec pe jos, iar ca să mă ajute ori/şi ca să se scape de mine m-a pus pe un autocar direcţia Budapesta. Şoferul român n-a îndrăznit să-mi ceară bani, probabil cu gîndul la vameş.

Bucuros că nu cheltuisem nici un sfanţ pînă la Budapest Nyugati, m-am interesat la gară cît costă şi am luat un bilet pentru Sopron –oraş la graniţă cu Austria. Forinţii primiţi rest i-am lăsat fără să vreau unor hoţi de buzunare care se aşezaseră cu mine pe bancă în timp ce aşteptam trenul. Mai rămăsesem doar cu cele 10 mărci germane din paşaportul pitit bine în ascunzătoarea din căptuşeala sacoului.

Pe trenul aproape gol erau doi naşi care mi-au ignorat biletul, şi, deşi nu scosesem o vorbuliţă, mi-au cerut actele : « – Papiren, papiren ! » Am scobăit după proaspăt dezvirginatul paşaport verde cu însemnele socialiste, palmînd şi bacnota din el. L-au întors pe toate părţile, s-au apucat să studieze poza alb–negru, au început să tremure, apoi au izbucnit amîndoi în hohote nestăpînite de rîs. Ce-i drept, nici eu nu m-aş fi recunoscut în poză. Mi-am adus aminte de vorba aia: « Cînd începi să semeni cu poza din paşaport, e momentul să te întorci acasă ». Poate o ştiau şi naşii.

Am ajuns pe la miezul nopţii într-un Sopron congelat de gheaţă şi zăpadă. Ieşirea din gară avea senzori la uşile de sticlă electrice ce glisau la apropierea mea. M-au fascinat, fiind o premieră pentru mine, dar am stat prea puţin locului, ca să nu mă dau de gol. Drîmboneam de frig în timp ce încercam să mă refugiez într-o scară de bloc timp de vreo două ore. Vezi să nu ! Toate erau codate. Nu mai văzusem nici aşa ceva vreodată. Călăuza mă sfătuise să nu mă-nvîrt prin locuri publice că-i plin de ginitori, de poliţie de frontieră în civil, care mă vor aresta.

Se făcuse ora două noaptea, clănţăneam într-una, am trecut la salt înainte şi am uitat de frig. Aveam drept repere luminile albe ale vămii în dreapta şi luminile galbene ale unităţii militare în stînga, în depărtare,. Am înotat cîteva zeci de minute prin zăpadă înainte de a fi orbit de un trasor apoi de proiectoare. Am fugit cît am putut dar m-au prins din faţă şi din spate. Cătuşe, percheziţie sumară, mă întrebau ce naţie sînt şi unde mi-s actele, dar n-am scos un cuvînt. La arest mi-au luat hainele de pe mine la puricat, în căptuşeală au dat peste harta desenată de mînă de călăuză, peste paşaport şi cele zece mărci. Ultimele i-au distrat la culme. Engleză nu ştiau, dar m-au întrebat în germană unde aveam de gînd să fug cu atîta bănet. Le-a pierit zîmbetul de pe buze cînd s-au uitat mai bine la schiţele de pe hîrtie. S-au apucat de dat telefoane, m-au băgat într-un birou, unde m-au ţinut în picioare, iar ei pe scaune după o masă pe care trona o lampă ce au fixat-o pe mine fumînd nervoşi. După o oră a venit unul, ce ştia engleză şi zicea că e ofiţer de la securitatea Ungariei, ca să-i relatez cum am aflat eu de amplasamentul soldăţeilor de pe frontieră. I-am cerut un scaun şi m-a refuzat, nu înainte de a-mi sufla fumul în nas în timp ce se chinuia să-mi bage şi lampa în ochi. Le-am spus că harta desenată am găşit-o pe jos în România. Au început toţi să rîdă. M-au pus să desenez şi eu o copie, şi mi-au comparat şi scrisul. Au admis că n-am desenat-o eu şi m-au rugat să inventez totuşi o altă poveste pînă dimineaţă. Un soldat m-a escortat pe hol, înghiontindu-mă cu arma de cîte ori nu ţineam mîinile sus cum mă puseseră să stau în faţa unui perete alb. După o oră m-au băgat într-un dormitor cu multe priciuri, după nişte gratii păzite de o santinelă. Am adormit instantaneu.

M-au trezit doi tineri colocatari ca să merg la micul dejun cu ei dacă vreau, dacă nu, să le fac paturile, pînă se-ntorc. M-a pufnit rîsul după ce le-am scanat fizicul şi am abordat santinela : «Do you speak English?» tocmai cînd îi venea schimbul care auzindu-mă a început să mă maimuţărească rîzînd şi repetîndu-i celuilalt de vreo cinci ori : «Do you speak English?»-ul meu. Ne-au escortat la cantină, unde niste bucătărese grase şi încruntate ne-au servit cu gulaş şi salată de varză. Am păpat tot şi am curăţat farfuria cu un coltuc de pîine, mulţumindu-le frumos în ungureşte. S-au luminat a faţă şi m-au îmbiat cu încă o porţie pe care am halit-o mai pe răsuflate.

Am fost chemat iar la interogatoriu de data asta cu un translator, un secui ce stîlea româna, dar într-o atmosferă mult mai relaxată, puteam sta jos, iar anchetatorul era în civil.. M-a întrebat cu simpatie printre altele ce studii am, cît costă un ou în România, şi ce aveam de gînd să fac în Austria fără nici un ban. Apoi mi-a adus la cunoştiinţă că, după lege, am afectat securitatea frontierelor Ungariei cu hîrtiuţa mea cu soldăţeii desenaţi şi drept urmare voi fi judecat şi risc să petrec minim trei luni la zdup. Dar dacă le spun cine a desenat-o scap cu mai puţin, doar o interdicţie de călătorie de cîteva zile pe paşaport. Mi-au spus că au o colaborare strînsă cu Poliţia Română, iar aceasta îmi poate asigura protecţia dacă mi-e frică de autorul hărţii. Mi-a zburat mintea imediat la programul american de protecţia martorilor şi am zîmbit larg. Mi-au adus un catalog cu poze de traficanţi de persoane. Am răsfoit cîteva pagini. Călăuza pe care o consultasem figura chiar pe a doua pagină.

Uite cum am făcut rost de hartă îi zic închizînd catalogul : « Eram într-un bar în Timişoara, iar la masa vecină un grup de bărbaţi se ridică şi pleacă, în urma lor rămânînd o hîrtie pe jos. Am luat-o şi am băgat-o-n buzunar. “

“- Cum îi zice la bar?”

“-Nu-mi aduc aminte că eram beat”

« – Cu cine ai băut ? »

« -Singur . »

« – La noi, înUngaria, numai boul se adapă singur! Aşadar ai găşit întîmplător o hartă de mînă şi drept urmare te-ai hotărît să treci clandestin în Austria, ca tot românul ? »

Translatorul m-a întrebat dacă am auzit de Fraţii Grimm şi dacă mă cred unul din ei. Eu i-am răspuns că am auzit de ei, dar că mi-e greu să-mi imaginez cum ar putea dovedi cineva că povestea mea nu e adevărată.

După două zile am prins o santinelă care avea ceva rudimente de germanogleză care mi-a dezvăluit că o să fim expulzaţi spre seară pentru că în celelalte unităţi militare de-a lungul graniţelor Magyarorsag-ului cu Schengen-ul austriac se capturaseră destui români ca să umple autobuzul puşcăriei.

Autobuzul ajunsese deja să fie ticsit după Hegyeshalom. Era unul destul de uzat, similar cu cel din “Con Air” şi “Alte 48 de ore”, tot din metal şi zăbrelit. Şoferul şi cei patru jandarmi erau despărţiţi de restul autobuzului de alt rînd de gratii prin care aceştia din urmă îşi strecurau bulanele ca să-i izbească cu sete pe cei care nu respectau consemnul de a nu se aşeza pe primele patru locuri din faţă. Treaba asta au făcut-o toată noaptea pentru că românii se aşezau pe scaunele cu pricina numai de-a dracului. N-am putut să-nchid un ochi din cauza urletelor, a zăngănelilor şi a zgomotului loviturilor. Nu ştiu cum de au rezistat jandarmii atîtea ore de hîrîială. Arestaţii o făceau cu schimbul, prin rotaţie. Am încercat să admir frumuseţile Panoniei printre zăbrele, dar nu prea se vedea în noapte mai nimic, iar pe ziuă nu mai era mare lucru de văzut. M-am concentrat pe studiul fizionomiei tovarăşilor mei descătuşaţi. Asemenea faună nu mai văzusem niciodată. Zdrahoni sau aşchliopantere, dar cu feţe crunte, cicatrici şi majoritatea cu dinţii din faţă lipsă. Cam 50 să fi fost. Aveau toţi un numitor comun : nu era niciunul gras sau blond. Păreau aproape toţi să se cunoască între ei. Nici unul nu m-a băgat în seamă. Aveam impresia că se uită prin mine sau că-s invizibil. E drept că nici eu n-am abordat pe nici unul din ei.

Odată ajunşi şi debarcaţi pe „No Man’s Land”-ul dintre Nagylak şi Nădlac, înainte de a fi predaţi Poliţiei de Frontieră mioritice, cvasitotalitatea pasagerilor, neavînd cătuşe, au tăbărît cu pumnii şi picioarele pe cei patru jăndari unguri, nu şi pe şofer, în urletele generale de întărîtare şi sub fluieraturile admirative ale vameşilor de pe partea română care n-au schiţat nici cel mai mic gest că ar dori să intervină. Busculada s-a încheiat la fel rapid cum a început.

Aceşti „Clandestins Sans Frontieres” s-au aşezat frumos la coadă in vama românească ca să-şi primească înapoi lucrurile confiscate şi paşapoartele, ştampilate cu cu interdicţiile de călătorie de rigoare. La coadă auzeam vameşul cum îi încuraja pe cei cărora le preda documentele : « -Lasă, bă,că nu-i nimic ! Mai încercaţi şi mîine. »

Cînd mi-a venit rîndul la ghişeu, ofiţerul mi-a înmînat plasa de un leu cu borcanul de nuci în miere şi sîngeretele, chiar şi bacnota de zece mărci germane. Lipsea doar schiţa călăuzei. Apoi mi-a răsfoit paşaportul şi m-a întrebat cu mirare : « – Tu ce dracu ai mai făcut ? Toată lumea are interdicţii de 24 sau de 48 de ore, numai a ta e de un an. Las’că mai poţi încerca şi prin Ucraina, apoi la polonezi…la nemţi e vraişte, pe aco’ chiar trece oricine vrea. »

Am ieşit la autostop către casă, consolat la gîndul că acasă mă aştepta un paşaport virgin, cel al fratelui meu geamăn, care n-a avut chef să mă însoţească, dar al cărui document de călătorie eram hotărît să–l botez sau deflorez în Vaterland. Dar asta-i altă poveste.

Incest – Anais Nin

Jurnalul autoarei e captivant pentru un bărbat care încă nu e lămurit cu ce se mănîncă femeia. Imboldul ce i-l dau primele pagini e să descotorosească de tomul destul de gros, făcîndu-l cadou cu o dedicație deșteaptă vreunei pipițe veleitare, sau măcar uneia cu stomac destul de tare ca să digere orice fușereală, devoratoare de telenovele ori de seriale gen Gossip Girl. Asta aş fi făcut dacă nu m-ar fi temperat ştampila bibliotecii orășenești Hațeg.

Anais îşi inventariază prada ultimilor ani. În ciuda faptului că-i recrutase după criterii precise, de pildă aparenţa unui grad înalt de inteligenţă, loialitate, de transparenţă , de romantism, împănate cu un grad scăzut de susceptibilitate, simţea că-i scăpaseră, pe rînd, cum se scurg firele de nisip dintr-o clepsidră, una însă tot mai greu de întors cu curu-n sus. Să găsească alţi patru, cinci, care să se cunoască unii pe alţii, să interacţioneze şi să rivalizeze la cucerirea ei nu era uşor, strămutată într-o metropolă, un cuib de oameni cronofagi, indisponibili şi mai ales fără atributele celor de mai sus, deloc citadine.

Simte gustul amar al jucătorului împătimit care pierde pe mîna lui, deşi avea cărţile măsluite. Încercă să se autoconvingă că oricum se săturase de mofturile lor. După cîte omisiuni, jumătăţi de adevăr amestecate cu confesiuni şi sincerităţi dezarmante le servise, obosise şi ea să le alunge umbrele scepticismului, rezultat direct al soarelui, ce-i drept cu dinţi, care ar fi vrut să le fie ea.

Autoarea bovarică se crede generoasă şi afectuoasă cu Henry, Hugh, Allendy, Otto, şi tatăl ei, toţi amanți şi iubiţi de aceasta simultan, acordîndu-i fiecăruia pe rînd locul fruntaş în inima ei, convinsă că ea însăşi e pe primul loc în inimile lor.

Cum gradul de sinceritate al unui om n-are nici o treabă cu adevărul spuselor lui îţi doresc să te distrezi copios cu umorul involuntar al acestei curvuştine ataşante care confundă psihanaliza cu hormonii în voia cărora se şi lasă.

conace abandonate

Se crăpă de ziuă caniculară-n capitală. În nici o altă metropolă nu se găsesc în centru sute de conace abandonate, năpădite de iederă, de arbuști, de copaci, și de verdeață. Cum de nu și le-au adjudecat borfașii primăriilor în 30 de ani rămîne un mister. Timpul secerînd oricum proprietarii, vestea bună e că boiereștile case vor rămîne la fel de pitorești, nemairiscînd nici o naționalizare.

dializa economică

Imigrația e doza de sînge proaspăt al oricărei economii pe dializă. Aia nord americană s-ar însănătoși complet dacă ar da Alaska înapoi Rusiei, pe care a păcălit-o cu 4 $/km². Eventual și la pachet cu etern plictisitoarea Canadă. Perfuzia de sînge rus ce-ar urma, i-ar scoate lui Trump din cap zidul cu Mexicul, că din unul potențial cu Alaska, n-ar mai rămîne peste noapte, nici măcar ce a mai rămas din CAP-euri.

importanță locală

Nicăieri nu-i ca acasă, și pentru că, acasă, cunoscuții îți dau mai multă importanță, decît străinii în altă parte. Ca să-mi pot oferi casa cu necunoscuților, a trebuit să învăț să nu-i prea mai bag în seamă, ceea ce mi-a luat ani de zile. Dar am reușit. Cu unii m-am întîlnit și prin periplurile mele de căpșunar în străinătate, și atunci nu prea m-au băgat ei în seamă. Atît de bine am învățat, că nici nu băgam de seamă pînă ajungeam acasă.

monogamie

Toată loialitatea și fidelitatea monogamă a bărbaților ce se dedică unei singure femei se poate explica prin faptul că nu-i mai vrea niciuna mai acătării. Inexplicabilă e doar abstinența de la tentații a celor cu bani sau cu poziție, vînați de cele cu vînă de vînzare.

2020 party breaker

2020 e un an ratat în ce privește distracția: nu tu înmormîntări, nu tu nunți, nu botezuri, nu nedei, nu tîrguri, nici măcar măscăricii de turiști. Parcă văd că și de circul electoral din toamnă o să fim văduviți, prin altă amînare. Aproape ne-am occidentalizat. Nu m-am gîndit niciodată că românii mai pot fi atît de ușor de speriat, după ce au supraviețuit dictaturilor monarhice, comuniste, capitaliste, și multor altor tradiții și datini demențiale. S-au înmuiat și bărbații, și femeile, din ce în ce mai gelatinoase.

nașii

O vreme, cei proaspăt căsătoriți își mai frecventează nașii. Cei care și-au luat cîte două perechi o lasă mai moale din prima cu recunoștința pentru zecile de milioane, împărțind colacii cel puțin cu una din perechile de nași, prin discriminare pe față, în raport cu cealaltă. Apoi le lasă dracu de tot pe amîndouă, crucindu-se cum de au putut alege asemenea cretini, dintre toți nătărăii cu dare de mînă.

fală

Deschide parada nupțială mașina cea mai de lux pe care o pot lua cu împrumut mirii, că doar n-o să rupă gura tîrgului cu rabla lor proprie de schrott. Mai există și nesimțiți de invitați care se întîmplă să aibă pe nepusă masă o mașină și mai bengoasă decît cea mișculată pentru vîrful făloșeniei motorizate. Ăia nu numai că dau darul cel mai mic, de 3- 4 milioane, dar și acaparează ultimele femei disponibile in derivă pretins nematerialistă, semănînd ura între ele și stîrnind-o pe cea a disperaților holtei.

talent genetic

În materie de scris îl moștenesc pe tatăl meu, un semi- analfabet și mediocru fierar/ sudor. Tastez cu un deget, cu viteza unui retardat mintal.

sevraj de nuntă

Mi-e atît de dor de o nuntă, că am început să dau like la paginile sălilor de ospăț și la cele de decorațiuni nupțiale.

stiletto

pantofi cu toc ascuțit am văzut prima dată la maică-mea, pe cînd încercam să ies din pruncie. Atît de tare m-am speriat de tălpile-i cabrate, de degetele-i frînte de la picioare, de bătăturile-i cu leucoplast ce nu se mai dezlipea, că m-a luat groaza la gîndul că în viitor o să intru și eu în lumea adulților, adică la nebuni.

tupeu amical

Fiind sincer, transparent , dînd totul din casă pe facebook, se găsesc întodeauna cîțiva cvasi necunoscuți să mă anunțe entuziaști, că, după îndelungi căutări, în sfîrșit au găsit și ei pe cineva care să gîndească ca ei, în speță pe mine. Drept urmare mă tratează de parcă am fi fost prieteni intimi de o viață, iar pe măsură ce aflu cîte ceva despre ei, mă ia cu o mînie mocnită: cum de îndrăznesc imbecilii ăștia să mă coboare la nivelul lor?

adulter

Chiar și cea mai iubitoare și mai fidelă nevestă, la 35-40 de ani începe să caute alți bărbați. Nu-l lasă încă pe cel cu care a petrecut 10-15 ani de căsnicie, chit că nu-l mai iubește de hă hă. Și el știe asta, dar, fiind un bărbat de paie, încearcă s-o cumpere cu partea lui din averea comună, adesea cea mai consistentă. Operațiune ce nu-i aduce decît încă un plus de ridicol, din moment ce, soțioara-i oricum exclusiv pentru confortul material îl mai rabda de ani de zile, chiar și de dinainte ca soțiorul să se prindă că a devenit doar o asigurare de trai bun. De regulă promiscuitatea asta de suflete de slugă se rezolvă de la sine: pe el îl prostește o păguboasă mai tînără, iar ea tîmpește pe altul cu o sursă de venit similară sau mai mare. Fiecare se va da victimă a caracterului infect și viciat al celuilalt. Happy end!

zîmbete

Cel mai frumos zîmbet de regulă îl au persoanele cu trăsături dure sau triste. Prin natura lor, din păcate , nu toate au și toți dinții-n gură.

moda

Derulînd prin ultimele trenduri românești pe you tube, mă îmbogății din fizionomia vedetelor ce se voia perfectă cu ceva sinonimie imperfectă, încă neomologată a lui „tumefiată” = botoxată, hialuronată, facial operată, tunată.

împăcare

Am avut niște părinți atît de împuțiți, încît oricine mă trata omenește, adică normal, mi se părea că e un om extraordinar de bun, deștept și de dornic să mă ajute să-mi depășesc handicapurile inoculate de genitori. Cu o singură excepție: demenții din unitatea militară din Gheorgheni, i-au făcut, prin comparație, să pară aproape un tată și o mamă normali. Desigur doar de la distanță. Babacu fiind părăsit de torționara lui, a venit în vizită la unitate să mă combine, să-i scriu descreiratei lui să vină înapoi la el. A avut noroc că n-am avut acces la muniția de război decît a doua zi.

cumetrie media

Mass media românească e o cumetrie de sus pănă jos, care funcționează cum s-a format diaspora pe vremea vizelor. Unul stabilit le făcea chemare la alții , să-i îndatoreze , să se poată folosi de ei, sau să aibă și el oamenii lui. Un fel de mafie meschină și impostoare, de întrajutorare între pîrliți și anti-talent.

mister virtual

Joia e zi de tăiat curentul a Renelului pe jumatea de Est a Țării Hațegului. La unii din lista mea pare să fi fost luat vreo juma de an, neavînd nici o postare. Nu tu poze noi, nu tu reflecții proprii, nici măcar o șeruială debilă de fake-news. Mai există și alții care n-au facebook. Cum pretind unele pe Tinder, cu poze doar de la gît în sus, din spate.

La coasă

Plecai la coasă fără apă, iar fîntîna proprietarilor momentan absenți n-avea ciutură. Noroc cu fructele în pîrg, că supsăi un litru de apă numa din ele. Iarba era toată învolburată, coasa nebătută, mă mișcam cu viteza melcului turbat, care rîdea copios de mine, driftuind pe cantul fîntînii.

compensație europeană

Europa dădu 80 miliarde de euro pentru români, să-i pună pe picioare după paguba produsă de blocajul pandemiei. Ar veni peste 4.000 de euro de căciulă. Ghici ce rimă o să le dea statul în loc de banii de la UE?

dascăli acasă

Pandemia scoase din schemă o vreme dascălii. Să fie măcar 5 ani la rînd în fiecare anotimp, ca să-i oblige să-și caute altceva de lucru, nu doar să paraziteze banii publici și mințile inocente. Impostorii ăștia n-au scos niciodată nimic din cobaii lor, decît maxim 0,5% unelte privilegiate ale sistemului ce -i exploatează pe restul. Mai scoase din meniu și multe hoteluri, restaurante, ciumele astea complet nenecesare, care inoculează ideea că ar fi normal să plătești pipărat pentru nevoile primare. Gaudeamus igitur!

La scăldat

De copil stăteam toată vara cu gașca la scăldat în dorna pîrîului de munte, a cărei apă era destul de rece, dar nouă ni se părea caldă, neavînd cu ce o compara. Mă mai teroriza și întîrzia doar babacul, cu adunatul prunelor, că pe vremea aia erau prunii plini în fiecare an. În adolescență mergeam la două sate distanță, la Strei, un rîu și mai mare și mai cald. Apoi la Baraj la Hațeg, adevărat ștrand municipal, cu apa atît de clocită , că ni se părea termală. Mîncam răbdări prăjite și mere pădurețe. Nu-mi mai place de mult la scăldat, nici măcar la mare. Am stat doi ani jumate la Atlantic și nici măcar nu am intrat în apă. Nu știu ce o fi fost în capul meu cînd eram mai mic. Probabil gașca.

Empatie

Cică între 1% și 4% din populație e lipsită de empatie: narcisiști, sociopați, psihopați. Eu zic că minim 4%. Și dacă nu se suprapun frigizii ăștia afectiv între ei, cu cumul de imunitate la semeni, vine 4 X 3 = 12%.
Adică aproape un miliard de oameni. Bucureștiului îi revine cam un sfert de milion din ei. Aci, în capitală, încerc acu să-mi găsesc sufletul pereche.

îmbătrînire

Mulți bărbați și-au pierdut timpul, energia psihică, fizică, afectivă, emoțională, uneori și banii cu sexul frumos. Tot timpul o să-i răzbune: nimic nu îmbătrîneşte mai urît decît femeia, pe aceleaşi planuri, poate nu și în aceeași ordine.

Feminitate

Fetele se maturizează mai repede, pentru că expiră estetic și mai de timpuriu. Legislația va trebui actualizată și sincronizată cu biologia. Nu de la 18, ci de la 12/13 ani să aibă adolescentele dreptul la muncă, la buletin, la pașaport permanent, la permis auto. Iar, băieților, să li se sisteze toate, pînă nu devin bărbați, adică la 30 de ani. Iar toate aparatele de intimidare, amendare, arestare, și represiune a plătitorilor de taxe: poliție, armată, jandarmerie, puscării, să fie cu personal exclusiv feminin. Că și așa nu mai se duc războaie cu pumnii, nici intervenții fără arme. Asfel se va satisface și nevoia de supunere și complicitate sado-masochistă a majorității femeilor, canalizîndu-le energia spre altceva decît obtuzitatea casnică, telenovela promiscuității amoroase ori a sejururilor nefinalizate la casa de nebuni.

unde crapă

Toate ulițele îs asfaltate. Nu mai ai cu ce să dai după un cîine, nici cu ce să-i spargi capul ăluia de te-o terorizat la școală. Presimt c-o s-ajungem o națiune de poeți, de atîta violență latentă sublimată.

Nebunie

„Dacă un om de rînd care se crede rege e nebun, un rege care se ia drept rege nu e cu nimic mai puțin nebun” (Lacan).

Corolar: Nebunia e darul făcut de supuși stăpînilor.

Farmaceutica

Industria farmaceutică e cea mai profitabilă dintre cele legale. Va produce și medicamentele anti-covid și vaccinurile, mai repede decît credeți. Cum a produs și bomba atomică, industria de război americană, cînd s-a îngroșat gluma. N-a făcut-o încă, pentru că nu a găsit un alibi, ca să scoată bani din frica proștilor, că e cam greu de înghțit pastila asta imorală, chiar și de către retarzi. Deocamdată îi merge de minune cu „supramax articulații”.