Category: familie

Visai azi noapte că muri maică-mea. În vis eram prezent la înmormîntare în Sălaș, deși în realitate am hotărît de mult să n-o s-o onorez cu prezența mea pe ultimul ei drum.
Din păcate m-am trezit înainte să aflu dacă o îngroapă alături de soțul ei Mihai, sau alături de iubitul ei Titi, pe niciuna din crucile acestora nefiind prevăzut și sculptat și numele consoartei, cum se face anticipat în Ardeal.

« Eu te-am făcut, eu te omor ! » poate fi interpretată și invers: Prin nașterea sa copilul i-a făcut părinți. Cel mai adesea acesta îi și îngroapă, nu înainte de a suge de pe ei toate resursele posibile și imposibile, ceea ce -i posibil să le fi și grăbit moartea.

Spre deosebire de cei din partea mamei, bunicii din partea tatălui nu pot fi siguri că nepotul e chiar rudă cu ei, decît dacă o confirmă testul de paternitate, la care nu recurg presupușii tați sau bunici mai niciodată. Așa că normal ar fi ca rudele pe linie paternă să aibă mai multe rezerve în privința urmașilor, dacă n-ai hîrtia cu care să le-o dovedești. De aia nu-mi explic de ce bunica din partea mamei ne bătea cu biciul. Oricît de curvă i-ar fi fost fiica, era limpede că nu ne-a fătat alta.

Se știe că avantajul de a avea frați/surori constă în a avea aliați din oficiu în lupta cu viața și societatea, dar și dezavantajul de a avea competitori inevitabili în lupta pentru resursele părinților. Desigur frații nu și-ar recunoaște rivalitatea implicită, nici măcar în sinea lor, mai degrabă punînd-o în cîrca părinților, bănuindu-i de favoritisme. Asta nu exclude faptul că unii genitori chiar își discriminează copiii, dat find că rareori interesele lor se suprapun, fiecare individ ori generație avînd altă agendă personală.
Trăgîndu-mă dintr-o familie de viciați conflictuali pe toată linia, mi-am încheiat socotelile demult cu ei, rînd pe rînd, nu înainte de a învăța să mușc și mîna care-mi dă de mîncare, ba chiar să întorc armele împotriva oricui, ori să mă distanțez la cea mai mică bănuială de manipulare, de minciună sau de joc dublu.
Învățat de mic cu circul, cînd încep să mă plictisesc, mă delectez descoperindu-l și la alții.
Hai, mai dă și tu din casă, că dar din dar se face iadul!

Cam toți bunicii, ba chiar și unii din părinți, deci ultimele două generații, se trag din țărani simpli, adică din săraci lipiți, aflați la limita supraviețuirii, salvați doar de vreo vacă costelivă ori de vreo capră și mai famelică decît ei. Și-au pus toată nădejdea în copii, că n-avea cine să-i prostească pe atunci că o să le asigure altceva anii de pe urmă, fiindcă pe stat nu s-au bazat niciodată, decît că o să-i îngroape în cel mult vreun alt război. Și-au dresat odraslele să se simtă vinovate, dacă nu vor fi parvenit cumva, încît să le asigure ”bătrînețile tihnite pe care le merită” după atîtea „sacrificii” vizibile chiar și opiniei publice, darămite vreunei progenituri cu apucături nerecunoascătoare. Noroc că statul acum s-a gîndit și la opțiunea azilului, fie el nu doar de bătrîni, ci și de nebuni.

Generația care duce genele mai departe e mult mai importantă decît cea care le-a produs. De aia părinții își iubesc copiii mai mult decît sînt iubiți de către aceștia. Nu e alegerea lor, ci așa au fost imprimați și condiționați de genele care-i folosesc ca vehicul pentru a se propaga. Femeile sînt totuși mult mai atașate de mamele lor decît bărbații. Explicabil: dacă fiicele fac la rîndul lor pui, pentru ei, în caz de forță majoră, mai degrabă recurg la ajutorul mamelor decît al taților. Nu prea există excepții, nici măcar cînd femeile din ambele generații sînt vaci întreținute de un bou mai de succes, pe care-l parazitează pînă-n groapă.

Familia monoparentală e de regulă ultima alegere a tinerei pofticioase de sex mame, care s-a ales prematur cu un plod kinder surprise. Adesea și tatăl biologic e atît de nimic, încît, și să se fi vrut reciproc o coabitare, nu s-ar fi putut forma un cuplu de durată. Minus cu minus nu dă plus. Ce vreau să spun că nu există vipere mai veninoase decît duduițele care și-au crescut bastarzii singure. Cu alea trebuie să înceapă orice relație un bărbat care vrea ca mai apoi să fie călit și etern plăcut surprins de restul feminității.

Principalul motiv pentru care bărbatul se însura era ca să lase cuiva averea deținută sau pe care spera să o facă pînă crăpa. În același timp, asta îi dădea acces mai exclusiv la pizda ei, și o mai mare certitudine de paternitate. Tot din motive materiale se mărita și ea. Dar acum, că bărbații diferă tot mai puțin de femei, și-s din ce în ce mai păguboși, motivul va fi doar iubirea dezinteresată, ori fiecare cu pizda mă-sii.

Cea mai bună dovadă că bunătatea omului e majoritar moștenită, adică transmisă genetic, neputînd fi educabilă, e faptul că, deși ne merge tot mai bine, sîntem tot mai răi, mai lacomi și mai zgîrciți, cum ne erau și congenital părinții.

Altruismul s-a dezvoltat la animalul uman în cadrul familiei. Cu cît erau mai puțin egoiști membrii familiei între ei, cu atît erau mai ai dracu cu restul lumii. Îmi pusesem casa și grădina la dispoziția lumii, tocmai pentru că familia îmi călcase pe cap. Așa că, dacă vreți să aveți copii generoși, pișați-vă pe ei. Așa mai beneficiem și noi de ceva bun de pe urma voastră.

Mă trag dintr-o mamă bipolară, ca să nu zic psihopată, și un tată rigid și avar. Nu era chiar din triburile migratorilor avari, doar un pic avariat la mansardă de nevastă-sa, care îi dăduse un vaccin prea tare pentru a-l poteja eventual de altele mai fucked up. Am prins și eu ceva prăjite, dar se pare că doza altoită a genitorilor dă protecție urmașilor. Așa că partea bună, dacă o mușcați mai tare, e că dă imunitate bunicică măcar progeniturilor voastre. Trăiască zbieretele în care ne-am născut!

Nu sînteți cu adevărat într-o relație de durată pînă nu mergeți împreună la o nuntă. Apoi la a voastră. Anul ăsta o însoțesc la ospățul prietenilor ei. Apoi trebuie să hotărîm pe cine luăm nași.

Rivalitățile mai meschine sau mai dramatice dintre frați, surori sînt înnăscute, deci biologice, nu dobîndite. Există chiar și atunci cînd alte progenituri sînt încă nenăscute, figurînd doar ca o potențială amenințare pentru titularul părinților, întîiul născut, în caz că se produce ireparabilul altei sarcini, accidentale sau voite. Monopolul ar ucide concurențialul, dacă ar putea, și viceversa. Copiii nu ies nici mai buni, nici mai răi fiindcă ar fi avut sau nu alți frați. Atîta că interesele lor nu coincid niciodată cu cele ale părinților, iar cineva trebuie să cedeze. Cînd cedează odrasla e vai de pula lui, sau de pizda ei.

Doar în românește „vitreg” are conotații și sinonime total negative. Încă o dovadă a inveteratului mental mioritic de clan, după care om bun e doar cel cu care ai legături de sînge. Bine, mai puțin în Vaslui, ori în tîrgurile uitate de lume.

Am ceva din gena idiotului de taică-meu, care era un workaholic manual. Noroc că în căutarea muncii fizice prin Europa, am învățat involuntar și geografia și istoria și limbile altora, deci pot să mor pe pula mea.

”Rufele murdare se spală în familie” e tertipul tuturor abuzatorilor, al celor care manipulează, înșeală, maltratează, corup, fură, delapidează, au un schelet în dulap, etc. Secretul e esența dictaturii, iar pretinsa discreție e doar asigurarea propagării abuzului, fără interferențe ori riposte pe măsura lui. Deși întotdeauna am fost deschis să răspund la orice întrebare, oricît de intimă, ori de deplasată, nu prea au fost mulți care au îndrăznit să mă întrebe ceva personal, dar majoritatea m-au condamnat cînd am făcut-o eu. Misterul a fost mereu la modă, fiind și singurul care-mi dă urticarie.

De cîte ori îmi divorțează cunoscuții mă bucur ca un copil că s-a mai vindecat o familie disfuncțională. Deși de regulă familiile disfuncționale nu divorțează, că n-au unde sau la cine altcineva să se ducă. Iar cînd o fac, trecînd la alții, creează automat alte două cupluri disfuncționale. Crescînd într-o familie abuzivă știu că-s cam puținele pe care doar moartea le va fi despărțit.

Pe bunicul îl chema Mihai, pe taică-meu tot Mihai, pe mine, ai ghicit: la fel, Mihai. Ancorarea într-un nume, tipic pentru toți neisprăviții, cei care nu pot rămîne în posteritate cu nimic altceva. Speră să mai fie confundați cu odrasla, în caz că se va fi ales ceva de capul ei. Fie e doar pur tribalism, mentalitatea de clan: totul pentru noi, nimic pentru ceilalți. Cred că s-ar întoarce în mormînt.

Egocentrismul e o etapă normală a dezvoltării, depășită de puradei între vîrsta de 4-6 ani, un pic mai tîrziu la copilul singur la părinți, care e și mai prost, prezența fraților crescînd simțitor coeficientul de inteligență. Odorul fără frați în schimb se va realiza material mai rapid, exclusiv aranjat și ajutat de părinți și de rude, pînă la moartea lor avînd monopolul pe resursele și disponibilitatea acestora. Materialicește odraslele unice sînt o partidă bună, dar relațional e indicat doar să-ți bagi pula-n în ele.

Toată viața am trăit într-un mediu plin de iertare, de împăcare, de coabitare pașnică de speranță și de optimism. În toate cuplurile mai vechi de 5 ani adulterul și amantlîcul făceau casă bună cu cei care le îndurau ori le tolerau, deși toți cunoscuții lor aflaseră de ele.
De exemplu, iubitul maică-mii contribuia cu bani la coșul zilnic, iar taică-meu n-avea nimic împotrivă ca maică-mea să ne atragă atenția să mîncăm mai puțină carne din ciorbă ca să îi ajungă pe săturate și sponsorului. De aia ar trebui ca românii să fie negociatori șefi în orice conflict: sînt singurii care împacă și capra și varza.

Adulterul e curajul conformistului care vrea să simtă plăcerea perversă și energizantă de a transgresa legile nescrise. Pe cele scrise, care implică riscul unui dosar penal, n-are coaie să le încalce. Cei căsătoriți, indiferent de sex, știu ce înseamnă, avînd cel puțin fantezii erotice cu alții, de preferință tot adulterini, adică căsătoriți, ca să savureze și vinovăția și corupția celuilalt, mai ales dacă se repetă, devenind o relație paralelă.

Cînd vezi pubelele debordînd de ambalaje crăciunale cu fundițe, atestînd cum s-au cadorisit din plin între ei prietenii și neamurile și anul ăsta, n-ai cum să crezi că va mai fi rămas vreo problemă umană nerezolvată, că mai vine vreo criză post-sanitară, economică, imobiliară, șomaj masiv, concedieri, falimente, restructurări și reconversii profesionale forțate. Valul ăsta uriaș de generozitate premeditată a ne-a spălat pînă și rușinea de covidioți.

Nu există părinți mai proști decît cei care-și dau copilul la meditații. Singura șansă să aibă un copil mai puțin prost decît l-au făcut ei ar fi să mai facă unul mama acestuia cu profesorul, ori tată lui cu profa. Chiar dacă iese tot un prost, măcar se vede ceva palpabil în urma meditațiilor.

Copiii cu părinți în care unul din ei îl domina pe celălalt fățiș și disproporționat, fie pe plan mental, ba sexual ori financiar, la maturitate dezvoltă o slăbiciune pentru a domina sau a se supune unui partener în intimitate , în ciuda evidenței, că e extrem de dificil să mai găsești pe cineva care să nu fie cacealmist, farsor în ambele privințe, ori să nu fie de o prostie pe măsură. Am picat și eu în plasa unor false supuse și a altora pseudo dominatrixuri: una mai penibilă și mai prăjită decît alta. Ar fi meritat un șut în gură, pentru insulta ce mi-au adus-o intelectului. Dar am realizat că am pus botul singur, și exclusiv din pricină că arătau foarte bine. De aia n-am nici o compasiune pentru muierile care o mușcă cu vreunul: e doar pentru că au folosit o armă împotriva lor înseși.

Tatăl îmi rămăsese străin, necomunicînd niciodată cu mine despre el-înșuși, deși de la urlete, înjurături și corecții corporale fără rost nu se dădea în lături. Am aflat de la neamuri că credea în vrăji, în boscoane, care i s-ar fi făcut de către înciudatele pe care nu le-o fi luat de nevastă, în favoarea unei vinituri. Alea l-ar fi vrut, fiind bine cotat, workaholic fizic și carieristic vorbind, avînd frate președinte de Cooperație dictatorială, iar prin alianță, cică și pe un ministru de a lui Ceaușescu. Magia duduilor voodoo l-a făcut aproape impotent. Doar prin intervenția pipărată a altor alchimiste și mai profesioniste a scăpat de blestem, dar s-a ales și cu altul mai mare: niște copii nedoriți. Am avut și eu pe cîteva pe care le-am lăsat cu ochii-n soare, iar acu am intenții serioase cu o iubită. Îmi puteți recomanda o vrăjitoare?

Azi mă interpelă în sat un turist bătrîn, interesîndu-se de o fată – Marcela – care avea doi frați gemeni. Prin anii ”90 fata, studentă, îi stătuse în gazdă, în Timișoara. Era curios ce s-a ales din ea, după ce se mutase din cămin, la el, ca să scape de un iubit ce o învinețea și o teroriza în Complex. L-am asigurat hohotind, că fata e soră-mea, iar violentul ei amorez îi este în continuare cel mai apropiat dușman, și de atunci și soț.

Preferința bărbaților parveniți sau pe aproape pentru păguboase sexy și bitchy e dată de neputința de a domina pe cineva altfel decît material. În loc să-și trateze nevoia perversă de a domina, își trag cîte o perversă, care le va face și mai varză necălita minte.

Caracterial oamenii se împart în cei care-ți împărtășesc pasiunile ori ți le încurajează și cei care ți le detestă ori ți le omoară. Piatra de încercare a toleranței cuiva e drumul lung, sărăcia ori căsătoria. Cele mai bune și tolerante sînt nevestele de muieratici, alcoolici și de împătimiți ai jocurilor de noroc. Dintre ele o să-mi aleg amanta, dacă nu mă mai alege niciuna liberă.

Relațiile de lungă durată nu-s pentru oamenii curajoși. Cuplul se sudează între cei cu frici comune: de trecut, prezent și mai ales de viitor; frici de lipsuri, de singurătate, de boli, de ce zic ceilalți, de a nu fi obiect sexual de unică folosință.
Dorința e un liant efemer. Odată satisfăcută induce curiozitatea pentru altceva și pofta de explorare a noului. Cînd are de-a face cu un bărbat curajos, femeia deșteaptă știe că încercarea de a-l priponi e pură pierdere de vreme.

Dacă vrei să afli cu ce se mănîncă femeia clasică și în ce constă esența ei, studiază viața unei soții de dictator. Ca să afli din ce aluat e făcut bărbatul modern, cercetează soțul unei dictatoare. Ori în lipsă de ele, merge și cel al unei scorpii.

Odraslele servile toată viața cu părinții n-ar trebui să aibă copii. I-ar violenta cel puțin psihic, dacă aceștia ar manifesta vreo formă de rezistență la obediența filială. Pe de altă parte, asta-i una din procedurile prin care se călește timpuriu oțelul celor de valoare.

Toată loialitatea și fidelitatea monogamă a bărbaților ce se dedică unei singure femei se poate explica prin faptul că nu-i mai vrea niciuna mai acătării. Inexplicabilă e doar abstinența de la tentații a celor cu bani sau cu poziție, vînați de cele cu vînă de vînzare.

În materie de scris îl moștenesc pe tatăl meu, un semi- analfabet și mediocru fierar/ sudor. Tastez cu un deget, cu viteza unui retardat mintal.

Chiar și cea mai iubitoare și mai fidelă nevestă, la 35-40 de ani începe să caute alți bărbați. Nu-l lasă încă pe cel cu care a petrecut 10-15 ani de căsnicie, chit că nu-l mai iubește de hă hă. Și el știe asta, dar, fiind un bărbat de paie, încearcă s-o cumpere cu partea lui din averea comună, adesea cea mai consistentă. Operațiune ce nu-i aduce decît încă un plus de ridicol, din moment ce, soțioara-i oricum exclusiv pentru confortul material îl mai rabda de ani de zile, chiar și de dinainte ca soțiorul să se prindă că a devenit doar o asigurare de trai bun. De regulă promiscuitatea asta de suflete de slugă se rezolvă de la sine: pe el îl prostește o păguboasă mai tînără, iar ea tîmpește pe altul cu o sursă de venit similară sau mai mare. Fiecare se va da victimă a caracterului infect și viciat al celuilalt. Happy end!

Am avut niște părinți atît de împuțiți, încît oricine mă trata omenește, adică normal, mi se părea că e un om extraordinar de bun, deștept și de dornic să mă ajute să-mi depășesc handicapurile inoculate de genitori. Cu o singură excepție: demenții din unitatea militară din Gheorgheni, i-au făcut, prin comparație, să pară aproape un tată și o mamă normali. Desigur doar de la distanță. Babacu fiind părăsit de torționara lui, a venit în vizită la unitate să mă combine, să-i scriu descreiratei lui să vină înapoi la el. A avut noroc că n-am avut acces la muniția de război decît a doua zi.