prevenție

„Aceste imagini vă pot afecta emoțional” – e cel mai des întîlnit avertisment, atunci cînd urmează doar niște banale scene de interacțiune umană mai leșinată sau mai intensă. Cine poate fi afectat emoțional de niște înregistrări era oricum afectat deja la setările din fabrică. Curios, că pînă acum cîțiva ani, nici dracu nu încerca să te protejeze de vreo știre. Cea mai bună protecție fiind să n-o fi dat. Astfel educați, pînă și violatorii își vor preveni probabil victimele, că ceea ce va urma le-ar putea afecta emoțional.

închis

Universul concentraționar, claustrarea, lipsa libertății te pot face și mai mare caracter sau, cazul cel mai des, chiar și mai mic și mai mîrșav. În orice caz, cine-i supraviețuiește va fi dezvoltat niște aptitudini, care, odată ajuns în condiții normale de viață, îl vor propulsa deasupra celorlați, mai norocoși, deci scutiți de asemenea experiențe. De aia nu ne conduc marii dizidenți, inexistenți, ci micii securiști și odraslele lor. Se văd cu ochiul liber chiar și în cel mai infect sat,

uniforma statului

Polițistul ăla care a bătut oamenii în secție apoi pe cîmpuri, a fost cel mai bun camarad de arme al meu în armată la Jandarmi, acu un sfert de veac. Era și cel mai prietenos, săritor, empatic și cel mai cultivat din toată șleahta aia de 1000 de descreierați: soldați, gradați, subofițeri și ofițeri. N-am mai întîlnit pe nimeni ca el, care să fi știut, de exemplu, absolut toate capitalele lumii și poziționarea lor geografică din cap, la 20 de ani. Morala: după două decenii în Poliția Română, chiar și campionii orientării își pierd busola. Noroc că am rezistat tentației de a face Academia de Poliție, deși îmi surîdea ideea să sabotez sistemul din interior. Sigur aș fi ajuns și eu la bulău pentru tăbăcirea „recalcitranților” cetățeni ce-mi plăteau salariul, dar sper că nu înainte de a-mi fi împușcat în cap toți superiorii.

a omorî timpul

„In the absence of orders, go find something and kill it”- le ordona soldaților notoriul general al umorului nazist involuntar, cel poreclit și Vulpea Deșertului, probabil al minții. Noroc că soldații știau întotdeauna să omoare timpul, dar nici timpul nu le rămînea dator.

testosteron

La bărbați testosteronul dă gradul ridicat de competitivitate și de infracționalitate. Gradul de prostie ori de inteligență dă felul în care își folosesc ambițiile și impulsurile. Cei proști recurg la violența fizică, iar cei un pic mai inteligenți folosesc violența psihică, manipularea, înșelăciunea, devalizarea, etc. Cei cu adevărat deștepți nu recurg la nimic din astea. Doar demotivarea scoate ce e mai bun din om.

răzbunare

În Șatra, neasemuita Rada pretinde că-l iubește pe aprigul hoț de cai Luiku, ca mai apoi să-i rîdă-n nas, fapt ce-l determină s-o ucidă pe loc. Pe vremuri erai spînzurat pentru un cal și iertat pentru o crimă pasională. Atunci femeile erau femei.

răzbunare animală

Azi se fac două secole de cînd o balenă a atacat din senin și scufundat o corabie care-i vîna suratele. Probabil la chemarea în ajutor a țestoaselor uriașe, provizii vii, pe care marinarii le capturaseră din Galapagos, ținîndu-le fără mîncare și apă, aproape moarte de foame și de sete, din credința falsă dar de nezdrucinat cum că acestea ar rezista astfel și un an de zile. Evacuîndu-se cu bărcile de salvare, la mii de km de uscat, marinarii s-au mîncat apoi între ei, ultimii supraviețuitori trăgînd la soț pe cel care urma devorat. Ar fi fost mai simplu să fi crăpat de la o simplă gripă, dar liliecii chinezești n-auzeau pînă-n Galapagos.

mușcă și latră

Cînd li se trage clapa, oamenii ori fac circ, ori amuțesc și se retrag discret. Mai sînt și din ăia care-ți și trag clapa, făcîndu-ți și circ sau istericale. De ăștia e obosită pînă și doamna Infamie, ba chiar și ștreangurile își deznoadă lațul, să nu cumva să le dezonoreze vreunul accidental și eșafodul.

wild wild east

Asemănarea dintre România și America e că în ambele lumea interlopă și bagabonțeala sînt tolerate la nivel declarativ, ba chiar lăudate în melodii ori în filme. Asta pentru că omului de rînd, îndobitocit de rutina vieții, i se par chiar pitorești ori dintr-o altă lume, preferabilă traiului său de robot… Îmi cer scuze, dacă roboții se simt jigniți de comparație.

oportunism revoluționar

În 1989, Gorbaciov recunoaște că a pierdut Războiul Rece, făcînd să cadă zidul Berlinului, dictatura est-germană, dictatura ceaușistă, apoi toată sfera sovietică. Farsa revoluției spontane la etern oportuniștii de români.

Jandarmul

Jandarmul se trezi cu gust de sînge, în gură. De data aceasta îl învîrtiseră şi mai bine: unul din arcurile de oţel ce-i întăreau priciul îi spintecase buzele. Datul țambalelor, nefiind interzis în mod expres de Regulamentul de Ordine Interioară, era tacit încurajat.

Îşi vărsă năduful pe colocatarii cu pricina, pomenindu-le toţi cristoşii, dumnezeii şi morţii familiei , căutînd să vadă în obscuritate care din cei patruzeci de jăndari în termen din dormitorul comun mişcă cumva, însă niciunul nu părea că suflă. Încă nu se făcuse ziuă, spera să-i mai rămînă vreo oră , două de somn.

În noaptea precedentă reuşiseră să-i ardă şi tălpile, strecurîndu-i, apoi aprinzîndu-i bucăţi de carton între degetele de la picioare. Frînt de oboseală de la privarea de somn şi de la instrucţie, se dezmeticise prea tîrziu, pielea-i era deja arsă. Acum de-abia mai călca pe rănile-i deschise. Cu două nopţi în urmă fusese şi trimis la arest, mai înainte tuns chilug, apoi pus planton schimbul 2 şi 3 ca pedeapsă pentru că-l salutase involuntar, avînd capul descoperit, pe căpitanul companiei– gest militar neregulamentar, echivalent cu „te bag în pizda mă-tii!”.

Eroul nostru era bucuros, cel puţin, că nu sforăia. În săptămîna ce trecuse, îl săltase ambulanţa pe unul ce horcăia noaptea ca un tractor. Tovarăşii lui de cameră încercaseră în prealabil să-l vindece, punîndu-i pătura-n cap, bătucindu-l la grămadă cu băncuţele. Posibil să-l fi lecuit de tot. De adus înapoi, nu l-a mai adus nimeni.

Alt ghinionist fu unul ce nu reuşise suficient de repede să înveţe să se spele cu apa rece de la chiuvetă în cele 3 minute alocate zilnic, seara, fiecărei serii, pentru igiena personală. Acesta fusese scufundat de ingenioşii lui tovarăşi de suferinţă în apa rece a unui butoi golit de varza lor cea de toate zilele şi ţinut un picuţ cam prea mult pentru sterilizarea la rece. Salvarea l-a luat şi pe cel murat şi vînăt, iar în locul lui a venit altul prin transfer.

Ofiţerii îi preveniseră pe toţi recruţii că o să le dea omor, dacă scade calificativul unităţii din pricina incidentelor de mai sus. Şi asta nu se poate întîmpla, decît dacă o să dea careva cu ciocul la civili, şi o să ajungă tărăşeniile cu pricina la o anumită parte a presei. Pe plan intern, de pe partea lor, ne asigurau că nu-i nici un pericol, toate fiind muşamalizabile.

Nu există creaturi care-se deteste între ele mai mult decît militarii între ei, singurul lucru care i-ar putea uni şi care de altfel nu o şi face e ura comună a celor care primesc ordine faţă de cei care le dau: gradaţi, subofiţeri sau ofiţeri. Relaţia subaltern – şef din civilie e doar o palidă reproducere prin comparaţie.

Soldatul nostru fript învăţase pe de rost RG1 şi Uzul de Armă, în timpul plantoanelor punitive, ca să-i treacă noaptea mai repede. Din culegerile astea de reguli şi legi erau ascultaţi militarii picaţi în colimatorul gradaţilor, iar necunoaşterea acestor evanghelii era pretextul pentru futaiurile la care urmau să fie supuşi. În unitate, de pe atunci, pe recrut îl porecleau în batjocură „Eminescu” – acela fiind, după ei, cel mai deştept om, şi singurul de care chiar toţi din leat auziseră.

Atunci însă, proaspăt botezatului Eminescu, puţin îi păsa de batjocuri. Îşi storcea creierii cum să facă să reuşească să doarmă destul, fie și iepureşte, să scape, măcar parţial, de caznele, de care bănuia că nu va fi scutit nici în continuare.

Spera şi s-ar fi rugat, de ar fi crezut în ceva, să dea dracu’ sau Domnu’ cît mai mulţi manifestanţi, mitinguri şi demonstraţii anti-putere. Ar fi fost soluţia ideală, fiind înregimentat în capitală. Unitatea ar fi ţinută asfel într-o stare de alarmă continuă. Iar ei, ca scutieri şi pluton de intervenţie, ar mînca mai puţină instrucţie de front, deci ar fi şi mai hodiniţi.

Cu odihnă ziua, n-ai nevoie de mult somn noaptea. Chestie verificată la ultimele mitinguri studenţeşti, cînd executarea de manevre de intimidare preventivă a demonstranţilor, prin tropăieli şi bătăi în scut cu bulanul prin faţa clădirii Guvernului, se dovedise a fi vacanţă curată. Başca nopţile dormite pe scut, în subsolul clădirilor guvernamentale, cînd nici dracu’ nu-ţi mai dă foc sau ţambal în somn, iar băncuţe de cazarmament şi butoaiele de varză nu-s.

Ofiţerii îşi încredinţau plutoanele că o să mai petreacă multe nopţi d-astea pentru că guvernanţii se cacă pe ei de frică la cele mai mici mişcări ale populaţiei.

Lucru ce s-a şi întîmplat. Era 13 aprilie 1995. Plutonul lui Eminescu s-a trezit în mod nesperat şi salutar în ariergarda trupelor speciale USLA, încălţat cu scut, bulan, Kalaşnikov, baionetă şi cu două încărcătoare cu gloanţe oarbe de căciulă.

Studenţii nu se lăsau. Întunericul însă da. Subţirea linie întîi a trupelor speciale suferise o spărtură şi acum civilii asediau dispozitivul carapace al jandarmilor cu bucăţi de caldarîm, bîte şi lanţuri. Ici, colo, cîte un Molotov prost făcut şi fără prea mare efect. Carapacea cedă şi ea, iar jandarmii profesionişti, uslaşii şi plutoanele de recruţi rupseră rîndurile înapoi spre clădirea Guvernului, căutînd adăpostul zidurilor.

Căpitanul companiei, poreclit de superiori Adolfică, iar de subalterni Jupînu, se încăpăţîna să nu bată-n retragere, ci cu sete într-un civil deja plin de sînge şi căzut la pămînt. O tînără, cu pălmile strînse ca într-o rugăciune îl implora probabil să se oprească din ploaia de lovituri aplicate celui doborît. Cu aceiaşi sete Adolfică o izbi şi pe ea cu bulanul. Ofiţerul, rămas asfel în urmă, era depăşit de civili, care continuau urmărirea grosului jandarmilor, dar din care cîţiva începuseră să-şi îndrepte atenţia asupra lui.

Văzîndu-şi de departe ofiţerul şi evaluînd toată scena, Eminescu ezită cîteva secunde, dar se hotărî pînă la urmă să facă stînga-mprejur a doua oară, deşi rămăsese fără scutul şi bulanul de care i se agăţaseră urmăritorii. Îşi aruncă şi casca de protecţie, ca să nu atragă şi mai mult atenţia, din fugă scoţîndu-şi Kalaşnikov-ul din spinare. Ajuns în spatele Jupînului, flexă genunchii, coborî arma în dreptul lor, şi, din poziţia atît de des exersată, izbi doar odată, cu patul armei de jos în sus. Fără să vadă ce l-a lovit, ofiţerul se prăbuşi ca un sac de nisip.

zîmbete

Cel mai frumos zîmbet de regulă îl au persoanele cu trăsături dure sau triste. Prin natura lor, din păcate , nu toate au și toți dinții-n gură.

unde crapă

Toate ulițele îs asfaltate. Nu mai ai cu ce să dai după un cîine, nici cu ce să-i spargi capul ăluia de te-o terorizat la școală. Presimt c-o s-ajungem o națiune de poeți, de atîta violență latentă sublimată.