modernizare

Ce-mi plăcea la ulițele neasfaltate ale copilăriei era că pe acolo nu se putea face trotuarul.

populat

Cînd ai de-a face constant cu același om de-a lungul vieții, tinzi să fii mai de treabă cu el decît cu unul pe care-l vezi pentru prima și ultima dată. În asta constă și calitatea vieții de la țară față de cea de la un oraș mai mare. În schimb, densitatea și anonimatul citadin favorizează diversitatea și libertatea amoroasă. De aia curva satului nu visează decît să se mute la oraș, unde să se joace cu curvarii, făcîndu-i să se simtă vinovați că au corupt o atît de cuminte fată de casă.

ajun

Fiecare sat are plecații lui departe, pe care, acum, în prag de sărbători, îi mistuie și mai tare dorul de fosta casă. Aici colindătorii nu mai vin în ajun, ci zilnic, colindînd neobosiți prin boxele obosiților din primării. Nașterea pruncului Isus din melodii îi emoționează pînă și pe dinozaurii rămași altminteri inabordabili, de pe vremea lui Noe, de la care încă se inspiră edilii din Arca Măgarilor Bugetari, prin deviza „După noi potopul”!

vigilență

Tot mai multe sate -s de acum supravegheate video. Majoritatea par fantomă, deși nici stafiile nu le mai bîntuie ulițele. Le-au speriat pasămite bubuiturile regulate ale tunurilor de înfugat mistreții din lanurile de cucuruz. În cimitirele suprapopulate, morții se întorc în groapă, mînioși că nici acolo n-au parte de prea-promisa pace și odihnă veșnică. Totuși cineva acolo sus veghează, dar nu mai sus de stîlp.

preventiv

Am plecat din Sălaș la capitală peste iarnă și am ezitat dacă să închid și poarta, nu doar casa. Bineînțeles că am multe lucruri de preț care-mi pot fi furate, dar acum, că satul e localitate supravegheată video, nu mai am nici o grijă, faith in mankind restored. Deci n-am închis-o.

subordonare

La țară, ăla care are casa și grădina lui n-are cum să se simtă atît de folosit, de condiționat și de neînsemnat ca cel de la oraș. De aia nu-i compătimesc pe bătrînii, pe care televiziunea îi deplînge că au ajuns să sfîrșească singuri, sau izolați prin nu știu ce coclauri, pe unde și-a înțărcat dracu copiii. Pe ăia chiar nu-i fute nimeni la cap, iar în lanțul trofic sînt deasupra tuturor speciilor din jur, deci ierarhic vorbind se cred Dumnezeu, sau, cei mai modești, doar împărați. Vai vouă, asediaților de la oraș!

răfuieli

La noi în sat ultimul an nu fu prea vesel. Din cauza precautiilor și restricțiilor furăm văduviți și de tonicele și numeroasele altminteri pomeni ori parastase, deși mai avem un stoc consistent de boșorogi frînți de dictatură de peste 80 de ani. Mai ne binedispuseră totuși tinerii pocăiți masculi beta cu divorțurile lor soldate cu penalizări financiare, rîurile de lapte și miere afișate pe facebook dovedindu-se smîrcuri și stații de epurare colmatate. Nu mai vorbesc de ăia care s-au separat declarîndu-și război pe viață, ca mai apoi, recuplîndu-se, să lingă unde au scuipat, după tentativele eșuate de competiție liberă pe piața amorului. Oricum distracția nu va fi oprită de o amărîtă de gripă, că e întreținută de ura între vecini, de războaiele intestine de succesiune și de ridicolul păstrării unei reputații fără nici o bază.

fauna

Doar niște vaci lăsate de capul lor mai savurează pe cîmp ultimele zile de toamnă. Nu-s dovada că nici lupii nu mai sînt ce-au fost, ci doar că nu mai sînt deloc.

recoltă

Făcusem palincă din mere, dar de acu adio alcool, că-s masini de făcut suc pasteurizat peste tot, suc foarte bun pentru a accelera tranzitul intestinal. Cu cît scapi mai repede de un căcat, cu atît mai bine.

practicalitate

Eleganța vestimentară nu figura în meniul zilei la sat. La fel cum nu figura nici mîncarea sănătoasă fără sare, zahăr și grăsimi. Și țoalele și haleala aveau doar rațiuni pur practice: să țină la tăvăleală. Acu s-o urbanizat și ruralul. Hămăleala tinde spre export, sau doar spre laudă pe fbk ori Tinder.

la poartă

La sat casele au banca la drum, la poartă. Mobilitatea socială redusă ori cea loco-motorie făcea ca spectacolul lumii să fie absorbit și degustat prin ceea ce se întîmpla, trecea sau se aduna-n drum. Dacă vezi o casă fără băncuță, e de rău. Nu intra!

femei lipsă

Problema în România profundă, adică în cea rurală, e că nu mai îs destule muieri. De aia și continuă exodul spre Vest, deși viața e tot mai ușoară, iar banii-s tot mai mulți și la noi. Bărbații-s puși pe făcut bani ca să pună laba pe femei. N-o să pună gheara pe ele nici în Occident, dar măcar acolo au un alt stimul să se afirme să-și folosească setările din fabrică la maxim: plecatul de la zero, integrarea, Bine în orașele mari merge cu siteurile de matrimoniale ori de agățat, gen Tinder, de unde mi-am luat și eu nevastă. Doar că și acolo tre să ai fler ori stomac să treci peste prădătorii sexuali, mitomane , nebune, depresive , isterice, care își ascund prăjeala extrem de bine. Ceea ce e oricum parfum , pe lîngă emigrare.

reanimare

Primăriile preconizează oferirea caselor abandonate de pe sate, după modelul Italiei și al Spaniei, ce le-au dat străinilor pentru un euro, ca să-și repopuleze ruralul. Aci în Țara Hațegului, numa eu știu vreo cîteva zeci de părăseli, ce s-ar preta la revitalizarea cu alte talente, de cît mai departe. E drept că-n unele se mai pitește cîte un boșorog uitat de neamuri și de prieteni, dar ăla poate fi licitat la pachet de la un euro în jos. Bonus, moka vreo nepoată de a lui la o însămînțare cu stranierul, care să mai reîmprospăteze și stocul de corcituri locale.

zăpușeală

În sfîrșit o săptămînă întreagă de caniculă. Pînă și aci, în Subcarpați, la poale de Retezat, unii săteni se refugiază exasperați sub parasolare sau în filigorii. Fala i-o pus să-și betoneze sau să-și paveleze curtea, care acum îi radiază ca un reactor deschis la Cernobîl. Pentru un petec de umbră ori de răcoare trebuie să se ascundă și mai departe de casă, în fundul grădinii, dar acolo miroase prea urît rahatul nepresărat cu rumeguș din budă. Lac de sudoare, ar decoperta transpirații ocolul, să-l înfingă cu niște pomi salvatori, dar îi trec și mai abitir nădușelile, la gîndul cît i-a ars și îi va arde manopera și materialele, bașca groaza de trăznetul ce va fi adus de copacul lîngă casă, de parcă nu-i evident, că și pe ei i-a trăznit de mult, chiar dacă -s încă feriți de umbra prapurilor.

porți

Verde – culoarea majoritară a porților din sat. Se confundă cu peisajul. Și ale mele-s tot verzi, ca să nu se observe că-s de acum mereu închise. Le mai deschid cînd veniți în priveghi.

aromatice

După cosit, menta trece la tocat, apoi la uscat, apoi la combinat cu roinița și cimbrișorul care au trecut deja prin aceleași faze. La cît îs de delicat, am rupt coasa, dar o reciclai în machetă tocătoare. Un ceai bun cere sacrificii. Pot s-o frec după, că nevasta nu mă toacă.

la țară

Ce duminică frumoasă!
Îi păcat s-o stric pe coasă?
Da-s sătul, cînd merg la budă,
Să mă cac cu țoala udă.

vestimentație

Consătenilor mei nu le mai este rușine să meargă la oraș cu mine îmbrăcat în haine de lucru. Ăsta e primul pas în evoluția surprinzător de rapidă, ce vestește următoarea etapă a progresului nu doar rural, ci și totodată universal omenesc: capacitatea de a se duce ei-înșiși la oraș, în alte haine decît cele de duminică.

colinde

Mersul cu colinda era una din rarele ocazii în care fusese încurajat cerșitul pe la cunoscuți, mai rar și pe la necunoscuți. Pe vremuri, cînd se împămîntenise, obiceiul se săvîrșea exclusiv în sat, unde se știa tot neamul cîte parale face. Parale nu se făceau, că le aveau doar bogații, și asta tocmai pentru că nu le puteau fi smulse. Bașca că pînă dădeai de ei, mureai de foame, de frig și de drum lung. În schimb de săraci nu era lipsă. Își trimiteau copiii între ei, la adunat vreo nucă încă nerîncezită și vreun măr aproape mîncabil pe trei sfert. La final toți dădeau și se compensa cu ce le primeau odrasele. Tot așa își furau și căciula și cucuruzul de fiert, fiecare din holda vecinului, c-avea gust mai bun nemuncit de cel ce-l molfăia.

necrolog

Azi picai în capcana fake-newsului, și-l dădui drept răposat pe un tînăr consătean, care i-a îngropat pe mulți, săpîndu-le groapa, la propriu, ca gropar. Anunțătoarea prematură a decesului lui fu chiar maică-sa, de la care aflară și vecinii, ce-mi dădură de știre să-i public necrologul. Ștersei postarea, cu zecile de condoleanțe cu tot, după ce primii alte mesaje cum că ar fi încă viu. Așa ceva! Se putea și mai rău: maică-mea se bucurase prin sat, că poate-i bagă fiul la casa de nebuni înaintea ei, sperînd să dezmintă astfel, fără de tăgadă, suspiciunile confirmate de acesta, cum că n-ar fi întreagă la minte.

La coasă

Plecai la coasă fără apă, iar fîntîna proprietarilor momentan absenți n-avea ciutură. Noroc cu fructele în pîrg, că supsăi un litru de apă numa din ele. Iarba era toată învolburată, coasa nebătută, mă mișcam cu viteza melcului turbat, care rîdea copios de mine, driftuind pe cantul fîntînii.