Cioran

„Încercaţi să fiţi liberi: veţi muri de foame. Societatea nu vă tolerează decît dacă sînteţi, rînd pe rînd, servili şi despotici; este o închisoare fără paznici – dar din care, dacă evadezi, pieri. „
Cioran n-a încercat să fie sclav, că ar fi preferat să fi murit de foame. Nici tiran n-a fost, că n-avea pe nimeni în subordine. Dar îi cam plăcea să ațîțe. Ce-ar mai fi trollat de apuca facebooku!

cioranisme

Cioran ura munca, considerînd-o cea mai perversă invenție umană. „ – Păi, să scrii atîtea cărți e muncă”.- zic ăia care n-au cunoscut inspirația și pasiunea. Emil chinuia hîrtia dintr-o plăcere sadică și dintr-un imbold nestăpînit, trădîndu-se că nu suferea de nici o depresie. La depresivi vin doar pastilele, nu și muzele. ”- Și insomniile cum i le explici?” – continuă scepticii selectiv. Simplu: încearcă să nu miști un deget toată ziua, să vezi de te ia somnul. Și asta dacă ar fi să-l cred. De fapt se scuza la clasa muncitoare, rușinat că nu-și caută de lucru, trăind din pomeni, sub pretext că neputînd dormi noaptea, nu poate nici munci ziua. Avea orgoliu, drăguțul.

actorie

Am în listă zeci de actrițe de teatru. Toate-s cel puțin frumoase, grosul lor fiind chiar de o frumusețe răpitoare. Totuși, cînd acestea trebuie să joace și roluri de femei normale, adică de șterse, de grăsane, de babe libidinoase, ori de banalele urîte, preponderente și în viața reală și în ficțiune, atunci ce fac? Se machiază să pară slute, se umflă cu recuzita. În mod normal cererea de hîde ar trebui să fie mai mare. Însă, dacă vor să facă carieră în teatru, cele dizgrațioase n-au nici o șansă. Dovada clară că actrițele profesioniste își fac cariera, nu atît cu gura, cît cu curul, diferența între un teatru și un bordel fiind insesizabilă.

ziua curcanilor

Îmi apar în news-feed urări de la mulți ani Poliției Române. La mulți ani la ce? Unui sistem cu niște infractori, chiar criminali în uniformă. Complet inculți, adesea analfabeți, posturi fictive, aranjate, pensii speciale, cu răfuieli intestine, similare cu reglările de conturi mafiote, cu taxe de protecție, biruri pentru tratamente preferențiale, cumetrii, șmenuri, înscenări, falsificări, violențe, pasivități și mînăreli, cîrdășii cu interlopii, parveniții și politicul. Exact ca oricare altă instituție a statului. O rîie care nu trece cu pucioasă, ci cu ștreang, de n-ar fi ilegal.

cinema

Cei inteligenți și trecuți prin viață nu se prea mai pot bucura de filme bune, adică dpdv critic proaste, fiindcă se prind la tot pasul că povestea e fake, trasă de păr, fără noimă. Se pot uita doar la filme din domenii despre care nu au habar. Și cum românul se cam pricepe la toate, logic, se închid cinemaurile definitiv și unul după altul.

inflație de poeți

Românul continuă să fie fătat poet. Într-atît, încît acu-s mai mulți cei care scriu poezie, decît cei care o citesc. Impactul lor asupra realului fiind zero, năpădiră virtualul: strigoi , morți după propriile rime.

dictatura cititului

În Epoca de Aur, existau lingouri contra-făcute cu mult mai mari decît ăștia din AUR, chiar și printre scriitori. Poporul le devora în draci autorilor români dejecțiile ce proslăveau dictatura ori o dădeau drept un sistem normal, chiar ideal. Autorii de romane polițiste la tonă, turnători, ofițeri la Securitate sau cu grade în sistemul represiv, ăștia erau cei mai citiți: ne băteam pe ei, la coadă în bibliotecile publice, lingușindu-ne și corupînd bibliotecarele să ni-i pună deoparte: George Arion, Rodica Ojog-Brașoveanu, Constantin Chiriță, Leonida Neamțu. Haralamb Zincă, Petre Sălcudeanu, Traian Tandin, Nicolae Tăutu, Tudor Negoiță , Nicuță Tănase, Olimpian Ungherea, etc, îi știți voi mai bine. Mi-am sacrificat pentru ei banii de buzunar din sticle și borcane adunate de pe maidan și reciclate, cumpărîndu-le cireșe negre de mai drept mită bibliotecarelor din Hațeg.

ai carte, ai parte

O carte e ca o femeie: te poate captiva, inspira, ferici, îmbogăți sau vindeca. Sau te poate plictisi, adormi, tîmpi, enerva, ori otrăvi. Prost nu-i cine scrie…

anti-talent

3 martie – Ziua mondială a scriitorilor: oricine are cîțiva cititori se crede publicist ori scriitor. După principiul că orice prost se crede genial, dacă dă de un prost mai mare. Dacă n-ar exista cititorii ăștia debili, n-am mai avea scriitorii proști români de azi, care te adorm de la primele rînduri. Somnul cititorului naște monștri.

Hațeg

Un orășel de munte, cu locuitori care se cred la șes, fiind la fel de netezi la creier ca și cîmpia. Totul aici e șters: și trecutul, și oamenii, și prezentul și viitorul. Nu cu buretele, ci cu meschinăriile și găinăriile mai contagioase decît ciuma din Wuhan. Pandemia nu i-a schimbat cu nimic, poate chiar i-a înmulțit, că-n carantină nu făceau altceva decît tot ceea ce știau mai bine: adică să se fută între ei.

Maia Morgenstern

Maia Morgenstern ne lovește din nou cu reclame. Atîta că de data asta e obeză, bătrînă și urîtă. Și nu, nu cred că s-a deformat anume pentru rolul din neinspirata aia intoxicare publicitară. Și asta după ce ajunsese celebră, și planetar și în al nouălea cer, întruchipînd-o pe Fecioara Maria. Și-o fi băgat dracu coada ca s-o facă pe Precistă de comédie.

cinefil

De cîte ori vizionez un film sau serial american mă minunez de cît sînt protagoniștii de scîrbe sociopate, de o impotență ori de o frigiditate afectivă greu de înghițit. Noroc că, cu anii trăiți în Occident, realizez că nici bătrîna Europă nu-i departe. De aia și merită să piară înghițită de restul lumii. Din păcate nu-i mai apucăm și noi happyend-ul .

grizzly man

Mă uitai pe netflix la documentarul Grizzly Man – un bipolar sinucigaș se cortuiește vara printre grizzly și sub pretext că vrea să-i protejeze de braconieri se filmează îndrugînd narcisisme, mitomanii și alte deliruri de grandoare. Mai își ia cu el niște pizde la fel de duse cu pluta, ca teacă la pulă. Pînă la urmă îl halește un urs care nu știa că și bolnavii mintal îs protejați de lege, cu tot cu ultima lui tembelă, în timp ce-și regizau filmarea în direct. Descreierata, în loc să fugă, îl lovea în cap pe grizly cu o tigaie la reduceri. Morala: gospodina nu te lasă la greu, nici nici musafirii pe nepusă masă nu rămîn flămînzi.

ierarhie

Oricine are cîțiva cititori se crede publicist ori scriitor. După principiul că orice prost se crede inteligent, ori genial, dacă dă de un prost mai mare.

arta actoriei

Majoritatea autoproclamați – artiștii – recunoscuți doar cînd și-au găsit proștii. Mai penibili decît cea mai joasă speță de papagali și falsificatori ai realității pretins artistică: actorii. Ăia nu mai au nevoie de recunoaștere, fiind atît de mulți, încît își găsesc automat proștii în propria tagmă.

poezia manelei

”Șefu la bani” – o excelentă și fericită expresie a bogăției culturale molipsitoare, pe care doar geniul recunoscut al liricii manelelor ar fi putut s-o ticluiască atît de bine, sintetizînd dorințele cele mai profunde și mai arzătoare ale omului: cea de a fi stăpîn peste ceva sau peste cineva și cea de a deține finanțele necesare unui grad mai mare de libertate.

noii scenariști

De sărbători se stă pînă tîrziu în noapte, chiar pînă spre dimineață. La o bîrfă sau la un film. Problema e că toate filmele noi au ajuns greu de înghițit, rupte de realitate. Scenariștii fiind acum cel mult la vîrsta a doua, albi privilegiați, care n-au trecut prin nimic serios în carieră, în afară de depășirea dependenței de droguri, proiectîndu-și experiența de viață personală nulă în personaje neverosimile ori în intrigi la fel de plauzibile ca un cangur tărcat. Noroc cu calitatea imaginii și a efectelor speciale.

Proust Vijelie

Dintre toți scriitorii francezi cu care mi-am obosit ochii, pe Proust n-am reușit să-l înghit, nu pentru că era gay, ci pentru că era un fițos, descriind ca o burgheză, de riscam să dau în misoginie. Toată lumea îi știe vrăjeala aia cu aromele copilăriei, care te fac să călătorești înapoi în timp, dacă ai mai dat de ele mult mai tîrziu. Bine, la noi a ajuns mai cunoscut, chiar călătorind în timp și încarnîndu-se în tizul său mult mai celebru – Vali Vijelie, cu care e leit. Majoritatea gay-lor visează să iubească, desigur consensual, un hetero. Dar , na , numa atîta s-o putut.

despre scris

Gătai „Misterul regelui / Despre scris” al lui Stephen King. Acesta îi sfătuiește pe cei care vor să devină scriitori să fie succinți. Îndemnul la concizie, la evitarea adverbelor, a adjectivelor, a atributelor, ori a ornamentelor redundante nu e nimic nou, vezi latinescul, „multa paucis” – mult în puține (cuvinte). Păcat că S K s-a întins la aproape 300 de pagini, practic contrazicîndu-și teoria pe buzunarul și răbdarea noastră.

Incest – Anais Nin

Jurnalul autoarei e captivant pentru un bărbat care încă nu e lămurit cu ce se mănîncă femeia. Imboldul ce i-l dau primele pagini e să descotorosească de tomul destul de gros, făcîndu-l cadou cu o dedicație deșteaptă vreunei pipițe veleitare, sau măcar uneia cu stomac destul de tare ca să digere orice fușereală, devoratoare de telenovele ori de seriale gen Gossip Girl. Asta aş fi făcut dacă nu m-ar fi temperat ştampila bibliotecii orășenești Hațeg.

Anais îşi inventariază prada ultimilor ani. În ciuda faptului că-i recrutase după criterii precise, de pildă aparenţa unui grad înalt de inteligenţă, loialitate, de transparenţă , de romantism, împănate cu un grad scăzut de susceptibilitate, simţea că-i scăpaseră, pe rînd, cum se scurg firele de nisip dintr-o clepsidră, una însă tot mai greu de întors cu curu-n sus. Să găsească alţi patru, cinci, care să se cunoască unii pe alţii, să interacţioneze şi să rivalizeze la cucerirea ei nu era uşor, strămutată într-o metropolă, un cuib de oameni cronofagi, indisponibili şi mai ales fără atributele celor de mai sus, deloc citadine.

Simte gustul amar al jucătorului împătimit care pierde pe mîna lui, deşi avea cărţile măsluite. Încercă să se autoconvingă că oricum se săturase de mofturile lor. După cîte omisiuni, jumătăţi de adevăr amestecate cu confesiuni şi sincerităţi dezarmante le servise, obosise şi ea să le alunge umbrele scepticismului, rezultat direct al soarelui, ce-i drept cu dinţi, care ar fi vrut să le fie ea.

Autoarea bovarică se crede generoasă şi afectuoasă cu Henry, Hugh, Allendy, Otto, şi tatăl ei, toţi amanți şi iubiţi de aceasta simultan, acordîndu-i fiecăruia pe rînd locul fruntaş în inima ei, convinsă că ea însăşi e pe primul loc în inimile lor.

Cum gradul de sinceritate al unui om n-are nici o treabă cu adevărul spuselor lui îţi doresc să te distrezi copios cu umorul involuntar al acestei curvuştine ataşante care confundă psihanaliza cu hormonii în voia cărora se şi lasă.