recunoaștere

Ca să afli cite parale face o țară, un sistem, ajunge să sesizezi cui îi oferă traiul cel mai bun.

discriminare

Eroticește vorbind nu mă excită nici obezele, nici negresele. Deși am prieteni foarte apropiați extrem de grași ori de negri, după care mă topesc: untul și umorul.

facultative tribale

N-am reușit să rămîn în vreun trib, nici să-mi fac altul mai puțin întîmplător decît cel dat de accidentul nașterii. Problema triburilor e că toate au un regulament de ordine interioară, o ierarhie și o istorie tabu în părțile interesante, însă mincinoasă plictisitoare în părțile oficiale. Spre sfîrșitul vieții individualismul depășește tribalismul, culminînd cu ieșirea din peisaj, adică cu disocierea totală. Trecerea la cele veșnice, adică la nimic, rareori e de bună voie, de aia nu e opțională, ca și nașterea de altfel. De unde reiese că orice ține de alegere e neesențial.

de folos

Oamenii -s de două feluri: cei de care te folosești și cei de care nu. Cei de care nu te folosești nu există.

pseudo fiasco

Pierzînd ori ratînd, omul de valoare își pierde din rădăcini, făcînd aripi. Eșecul e mama libertății.