bruiaj neuronal

Inteligența emoțională e o contradicție în termeni. Un oximoron, un antagonism, pentru că cu cît crește emoția , cu atît scade inteligența. Dar, cum majoritatea oamenilor sînt mult mai emotivi decît deștepți, nu puteau să-i zică prostie emoțională. Chit că în rarele lor momente de luciditate, toți îs conștienți că n-au fost niciodată mai prostiți, decît atunci cînd a dat emoția-n ei.

biblioteca

Mă uit la interviuri cu oameni de cultură, artiști, scriitori, și toți au pe fundal rafturi pline de cărți. Am auzit că unii și le cărau după ei, dacă se mutau, iar alții și cînd călătoreau. Uneori sute sau mii de volume. Or fi avut valoare de izolant termic și fonic al pereților? Cărțile care merită citite se găsesc în toate bibliotecile. Dacă le-ai citit , după ce să mai colmatezi camera cu ele? De ce să nu le dai mai departe, ăsta fiind adevăratul act de cultură? Dacă nu le-ai citit , de ce să tot le aduni? Îs cumva interzise sau ediții unicat?

validare

Nu există nulități intelectuale mai mari decît ăia care-și adaugă titlul sau profesia la nume. La români merge de minune cu afișarea decorațiilor, fie ele și capace de bere. Imediat muritorii de rînd li se închină, impresionați de o asemenea valoare supremă: achiziționarea unui carton ștampilat de fabricile și magazinele de diplome recunoscute drept nule peste tot, numai la noi nu. Am în listă cîteva zeci de scribi care se laudă cu deșănțare între ei. Unii avînd scuza tulburărilor mentale trădate de apucăturile de a scrie poezie la bătrînețe, simptom îngrijorător de psihoză. Alții pur și simplu joacă rolul de stație de epurare a limbajului, captează și sedimentează toate căcaturile, otrăvurile, poluările lexicale pretențioase, livrești , arhaice, ieșite din uz, sau folosite doar de prețioși pedanți. În loc să-și basculeze vocabularul în vreo groapă de gunoi, îl deversează înapoi în apa limbii curente limpede. Și se mai miră că nu-i citește nimeni, în ciuda recenziilor favorabile făcute de pretins recunoscute curve masculine cu clopot ale lumii literare sau universitare.

nerecunoaștere

Dau o raită prin statusurile celor cîteva mii de deștepți din lista mea. Arborează un elitism condescendent nostalgic după vremurile de demult cînd elita era mai cultivată și mai inteligentă. Acu și elita li se pare varză made în China. Chiar și proștii par mai proști, mai răi și mai indiscreți, mai lipsiți de eleganță. În schimb deștepții mei n-au nici o urmă de vulgaritate, nici de nihilism ori de fatalism sumbru. Din ei răzbate doar indignarea celui care se crede genial, dar cumva moare de foame: foamea de recunoaștere, de ploconeli, de poziții sociale înalte, de lux, de consumerism afectiv și erotic intens. Adică tot o varză chinezească.

afecțiune

Între a ține la cineva și a avea o slăbiciune pentru el e o prăpastie invizibilă. N-am suferit prea tare pentru nimeni pe care l-am pierdut, fie prieten, fie iubită, din simplu motiv că n-am avut niciodată vreo slăbiciune pentru nimeni. Chiar și cînd eram îndrăgostit, și-mi trăgea respectiva clapa, mai mult mă înfuriam , decît sufeream, spre dezamăgirea celei care presupunea că mi-e feblețea. Singurul neajuns e cînd n-apuc să mă răzbun, fiindcă întrerup contactele de regulă instantaneu. Dacă răzbunarea-i arma prostului, atunci recunosc că cam bubui.

regres

Primul semn că te-ai tîmpit e confuzia și uitarea. Deși n-ai spus la nimeni, cu toții știm că tu și acum crezi că 2019 e anul trecut.

compensația deșteptăciunii

Oamenii deștepți îs adorabili. E adevărat că-s de un conformism grețos, de un egocentrism năucitor, complet dezechilibrați psihic, impotenți afectiv, și trădători în toate, însă astea nu-s motive serioase să nu-i apreciezi. Din contră, chiar te fac să te simți mult superior.