manuali

Pe cînd aram ajustor în industria aeronautică franceză, mi-am dat seama că e totuna cu a fi dentist, doar la scară mai mare. Aveam banc de lucru în loc de scaun, în rest toate sculele la mînă: freze, aspiratoare, suflătoare, polizoare, sfredele. Doar anestezie nu făceam, iar dinții erau piesele din titan, inox și dur-aluminiu. Orice muncitor manual e frate cu stomatologul, diferența e că dințarul ia minim 150 lei pe oră. Proletari din toate țările, creșteți prețul!

aversă

Frica de ploaie e barometrul bunăstării economice. De fapt și doar frica în general. Să mai zici că n-o ducem tot mai bine.

bitcoin

Criptomonedele = un „Caritas” pentru ludopați. Boala dependenței de jocuri de noroc sau piramidale nu se tratează. Ca și păcănelele, afacerea va avea mereu succes, dacă nu e scoasă în afara legii.

delapidare

Din 2007 de cînd am intrat, UE a început să dea bani la proprietarii de terenuri și păduri prin APIA. Într-un sat ca al meu, veneau peste 300 mii de euro pe an numai la asociația composesorală. Adică pînă acum cîteva milioane de euro. Plus milioane de euro din vînzarea lemnului. Toți banii ăștia sînt furați și împărțiți între 2-3 persoane, care dau țeapă la un sat întreg. Sătenii nu-i pot da în judecată ori la DNA, din solidaritate de clan, că-s toți neamuri între ei, deci și cu escrocii delapidatori. Toată lumea știe care-s ăia, că le cresc casele și parcul auto de lux peste noapte. Așa că nu visa c-ar fi străinii cei care te tîlhăresc , ori îți rad pădurea, ci chiar dragii tăi de români verzi. Culmea că o fac lăsînd dovezile furtului chiar și-n acte și-n tranzacțiile bancare, și-s toți în libertate. Nu pot fi arestați , că asta ar însemna să se construiască mii de pușcării noi. Iar acu prioritatea statului îs spitalele, ce se sterilizează prin incendiere.

meseriași

Toți se vaită de meseriașii pe care i-au tocmit să le facă casa, apartamentul, anexa ori doar îmbunătățirile. De vină fiind chiar cei care se smiorcăie: au ales prost profesioniștii, s-au lăsat duși de nas, s-au lăcomit la materiale, fie s-au zgîrcit și la manoperă și la materiale, au explicat prost ce vor, s-au răzgîndit fie prea devreme , fie prea des, fie prea tîrziu, etc. Oricum cine are banul nu merită iertat. E chiar moral să-l lași și în curul gol, să-l obligi la redistribuirea capitalului. E win -win situation. Proștii parveniți învață că banul lor nu e totul, iar clasa muncitoare mai face un pas spre clasa exploataoare, acumulînd din capitalul acesteia, sau din neglijența ei. Cu adevărat win- win ar fi să le trăznească pe amîndouă părțile, dar pînă atunci măcar pe una.

badante

După un an de covid, zeci de mii de badante mioritice au rămas fără obiectul muncii: broscoii muribunzi macaronari de casă. Adică și ăia 800 de euro/lună li s-au dus pe copcă odată cu ei. Oricum omul a determinat extincția a peste 60% din populația de batracieni a lumii, ce mai contează o sută de mii de boșorogi italieni? Tot răposații ăia apelau și la alte zeci de mii de prostituate românce la propriu. Clienților, fiind catolici convinși, căci pe ducă, le era teamă să să recurgă doar la păcătoasa masturbare mentală, ca să nu sfîrșească-n iad. Impactul aspra economiei românești va fi catastrofal. Pentru noi, iarna de abia acum începe.

bunăstare

O societate cu atît e mai evoluată, cu cît o duc mai bine cei și fără cap, și fără capital. Nu-i cazul României, ci doar al tău.

revanșă

După cum merg lucrurile macroeconomic și adaptațional individual, cred c-o să apuc și vremurile cînd o să-și caute de lucru vesticii în Romania, nu noi la ei. De abia atunci cred că o să mă fac patron.

comerț

Negoțul aneantizează empatia. Nu-l aveam oricum în vene. La noi pînă și un copil îi depistează pe sociopați, pe psihopați, pe perverși narcisiști, ori pe sadici. Ca să-și mai facă damblaua, să rămînă funcționale, și aceste valori se văd nevoite să emigreze-n Vest. De aia nu prea vin nici investitorii.

minimalism

Toată viața am trăit economic minimalist, estimîndu-mi veniturile viitoare de la minim la zero. Mi-am ajustat preventiv și dorințele și consumul la ele , trăind ca un spartan. Mi le futu nevastă-mea acu, o anti-fomistă care a făcut exact pe dos. Cînd îi scădeau veniturile, creștea volumul de muncă și investițiile, nu consumul. Vă anunț pe această cale , că nu mai sînt nimic din ceea ce am fost. Mi-a venit de hac capitalismul ei.