răfuieli

La noi în sat ultimul an nu fu prea vesel. Din cauza precautiilor și restricțiilor furăm văduviți și de tonicele și numeroasele altminteri pomeni ori parastase, deși mai avem un stoc consistent de boșorogi frînți de dictatură de peste 80 de ani. Mai ne binedispuseră totuși tinerii pocăiți masculi beta cu divorțurile lor soldate cu penalizări financiare, rîurile de lapte și miere afișate pe facebook dovedindu-se smîrcuri și stații de epurare colmatate. Nu mai vorbesc de ăia care s-au separat declarîndu-și război pe viață, ca mai apoi, recuplîndu-se, să lingă unde au scuipat, după tentativele eșuate de competiție liberă pe piața amorului. Oricum distracția nu va fi oprită de o amărîtă de gripă, că e întreținută de ura între vecini, de războaiele intestine de succesiune și de ridicolul păstrării unei reputații fără nici o bază.

Please follow and like us:
error0
fb-share-icon0
Tweet 20
fb-share-icon20

Lasă un răspuns

error

Enjoy this blog? Please spread the word :)

RSS
Follow by Email
ro_RORomanian