zăpușeală

În sfîrșit o săptămînă întreagă de caniculă. Pînă și aci, în Subcarpați, la poale de Retezat, unii săteni se refugiază exasperați sub parasolare sau în filigorii. Fala i-o pus să-și betoneze sau să-și paveleze curtea, care acum îi radiază ca un reactor deschis la Cernobîl. Pentru un petec de umbră ori de răcoare trebuie să se ascundă și mai departe de casă, în fundul grădinii, dar acolo miroase prea urît rahatul nepresărat cu rumeguș din budă. Lac de sudoare, ar decoperta transpirații ocolul, să-l înfingă cu niște pomi salvatori, dar îi trec și mai abitir nădușelile, la gîndul cît i-a ars și îi va arde manopera și materialele, bașca groaza de trăznetul ce va fi adus de copacul lîngă casă, de parcă nu-i evident, că și pe ei i-a trăznit de mult, chiar dacă -s încă feriți de umbra prapurilor.

Please follow and like us:
error0
fb-share-icon0
Tweet 20
fb-share-icon20

Lasă un răspuns