Andrei Muraru

Habemus papa! Alt papă -lapte și prostănac, nu c-ar fi moldovean, la americani. Noul ambasador mioritic în SUA, sugaciul Andrei Muraru se umfă nu doar prin blow-job description, ci și-n penele-i de cocoș PNL, acum trans, cică atlantic, și încă nejumulit de tot, cum că făcuse fulminanta-i carieră printr-un un stagiu Erasmus la greci: alea de turiști deghizați în studenți, cu cursuri 3 D – drinking, dating, drugging. De acolo l-a și pescuit mahmur actuala-i nevastă, pe atunci teacă la pula oricărui petrecăreț promițător. Pomanagiu abonat la orice sinecuri, burse, stagii, adică la supt pula securiștilor fondatori. Pînă și pe beizadeaua dictatorului Carol al II-lea, pe gîngavul retard rege Mihai l-a lins în cur, așa muribund cum era, puțind a hoit. Îl citez: ”Presa națională și internațională a apreciat strădania mea, elitele românești m-au încurajat, iar tinerii au arătat o susținere fermă a acestor eforturi.” O să afle că ambasador e orice lingău infect, de care alți infecți nu știu cum să se mai scape, decît prin a-l exila. Să sperăm că rămâne dracului acolo de tot, iar americanii s-or milostivi de noi, să nu ni-l extrădeze.

Please follow and like us:
error0
fb-share-icon0
Tweet 20
fb-share-icon20

Lasă un răspuns